Leonard Tănase, președintele ALDE Mangalia îi îndeamnă pe cetățeni să nu îl voteze pe Cristian Radu
În 2008, în urma unei înțelegeri la nivelul Constanței între PSD și PNL Claudiu Tusac devenea primarul Mangaliei. Apoi, în 2012 ,în urma unei alte înțelegeri între PSD și PNL, tot la nivelul Constanței, Radu Cristian devenea primarul Mangaliei, iar în 2016, o alta înțelegere scoate din cursă candidatul anunțat al PSD cu șansă reală de a câștiga primaria netezind drumul către un nou mandat pentru primarul PNL in funcție, Radu Cristian.
Astfel, ultimii 8 ani au fost dezastruoși pentru Mangalia. Ura,scandalurile,incompetența si mizeria din ultimii 8 ani au transformat Mangalia din orașul frumos si viu, în care eram mândri că locuim, în orașul care a stat in frig și în care s-a construit un zid între oameni și mare. În ultimii 8 ani oamenii din Mangalia au devenit din ce în ce mai încrâncenați și mai nefericiți. ''Toate acestea se întâmplă pentru că niște domni la Constanța se joacă de-a politica cu viețile noastre. Pentru ca niște domni, la Constanța, ne vând și ne cumpără câte 4 ani din viața noastră, a tuturor celor din Mangalia, ca pe o marfă.'' a afirmat Leonard Tănase, președintele ALDE Mangalia.
Acesta a specificat de ce nu a candidat la funcția de primar al orașului Mangalia. ''Dat fiind că primarul se va alege într-un singur tur, cu cât sunt mai mulți candidați, cu atât șansele ca viitorul Mangaliei să fie cel negociat la Constanța cresc. Acesta este motivul pentru care am hotărât sa nu-mi depun candidatura din partea ALDE la funcția de primar al Mangaliei și sa susținem în această cursă candidatul independent Zanfir Iorguș. Consider că este necesar în acest moment să ne întoarcem la momentul 2008, sa reparăm ce s-a stricat in acești 8 ani ,atât in oraș cât și în felul nostru de a fi și să continuăm de acolo pe un alt drum decât cel stabilit la Constanța in ultimii 8 ani, un drum pe care să ni-l alegem singuri ,noi ,cei din Mangalia. Refuz să fiu un pion în aceste jocuri politice făcute la Constanța și în care nu se regasesc nicicum dorințele si nevoile noastre, ale celor care locuim in Mangalia.'' a mai adăugat Leonard Tănase.
ALDE, nu îl va susține pe primarul în funcție, iar pe această cale, președintele Leonard Tănase face șila ceilalți oameni politici din Mangalia pentru ai fi alături. ''ALDE ramâne astazi singurul partid care nu îl susține, direct sau indirect, pe primarul in funcție, Radu Cristian. Fac apel la ceilalți candidați, fac apel la Sorin Mihai și la Costi Bârbora, oameni pentru care am tot respectul si de a căror bună credință sunt convins ,fac apel și la ceilalți care au și putere de decizie, să-mi urmeze exemplul, să renunțe la orice orgolii sau ambiții, să-și retragă candidaturile și să permită ca primarul Mangaliei sa fie ales cu o majoritate legitimă, oricare ar fi el. În contextul unui singur tur de scrutin contează doar primii doi clasați iar aceștia sunt astăzi Radu Cristian și Zanfir Iorgus. O definiție simplă a democrației ar fi că majoritatea hotărăște si minoritatea se supune. Trebuie sa permitem majoritatii din Mangalia să hotărască cum ne vom trăi următorii 4 ani și să nu lăsăm niște strategii politice făcute la Constanța să ne strice orașul si viețile așa cum s-a întâmplat în ultimii 8 ani.'' a încheiat președintele ALDE Mangalia.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că a discutat cu vicepreşedintele Comisiei Europene pentru valori...511
Președintele Klaus Iohannis a participat, miercuri seara, la un dineu oferit de premierul Spaniei, Pedro Sanchez în...295
Deputaţii au adoptat, miercuri, în plen, un proiect de lege care are ca obiect de reglementare modificarea anexei nr.2...594
Plafonarea preţului la carburanţi este o măsură proastă care ne-ar duce înapoi în comunism, când stăteam la...425


ConstanțaUmiditate: 63%
Vânt: 3.94 m/s
Presiune: 1015 milibari

Clubul spaniol de fotbal FC Barcelona a reiterat oferta sa şi a propus echipei germane Bayern Munchen suma de 40 de...152
Tenismanul spaniol Feliciano Lopez (40 ani) a egalat, marţi, recordul deţinut de elveţianul Roger Federer, 81 de...161
Marea speranţă a fotbalului olandez Xavi Simons a semnat un contract cu PSV Eindhoven până în 2027, după trei...129
Tenismanul australian Nick Kyrgios, care a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de primul tur la Wimbledon, a...146


Primăria Orașului Hârșova anunță Festivalul "Dobrogea cu bundiță și pestelcă", ce va avea loc în perioada...350
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de joi, 30 iunie a.c., în...436
Meteorologii au emis primul cod roșu de caniculă din această vară. Ei anunță că joi și vineri, în șase...349
CT BUS anunță publicul călător că autobuzele liniilor 13, 100 și 100C (sens spre Gară) opresc în stația...364
Deputaţii au adoptat, miercuri, în plen, un proiect de lege care are ca obiect de reglementare modificarea anexei nr.2...594
Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă care prevede prelungirea cu 5 ani a termenului până la care...784
Plafonarea preţului la carburanţi este o măsură proastă care ne-ar duce înapoi în comunism, când stăteam la...425
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis ca Elena Udrea, fost ministru al Turismului, să...439
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...4055
Prefectul județului Constanța, Silviu Iulian Coșa, s-a aflat în studioul Replica, luni, 16 mai. În cadrul...2497
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2643
Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Șoferilor din România, s-a aflat marți, 19 aprilie,...2922
Ghislaine Maxwell, o fostă vedetă britanică în vârstă de 60 de ani, declarată vinovată la sfârşitul anului...147
Cineastul Woody Allen, care s-a confruntat cu un val de critici la Hollywood în urma acuzaţiilor de agresiune sexuală...118
Academia de film americană (AMPAS) a publicat marţi o listă cu 397 de profesionişti din industria cinematografică...116
Un laborator unde se fabrica drogul sintetic Ecstasy a fost descoperit în vecinătatea unei baze militare belgiene...347
Președintele rus Vladimir Putin suferă într-adevăr de o gravă maladie, iar aceasta constă în lipsa de respect...381
Statele Unite vor avea 5.000 de militari în România, ca parte a planului de descurajare la adresa Rusiei, a anunțat...317
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus, înaintea summit-ului NATO de la Madrid, că Alianța urmărește...731
Noua strategie naţională referitoare la HIV/SIDA se află în fază finală de aprobare, a anunţat marţi ministrul...117
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) informează că, în săptămâna 20 - 26 iunie, au fost confirmate...116
O tulpină extrem de rezistentă la antibiotice a super-bacteriei stafilococul auriu meticilino-rezistent (MRSA) care a...527
Două noi cazuri de variola maimuței au fost diagnosticate miercuri 29 iunie a.c., în România Cei doi pacienți sunt...391