REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Li s-a urcat democraţia la cap: puşcăriaşii reclamă ploşniţe în camere, câlţi în saltele, mâncare stricată şi vor la dentist!

Li s-a urcat democraţia la cap: puşcăriaşii reclamă ploşniţe în camere, câlţi în saltele, mâncare stricată şi vor la dentist!

Replica API 8 ianuarie 2016 | 00:00 2126

Reclamaţii la Avocatul Poporului

Reclamaţii la Avocatul Poporului

Persoanele private de libertate au mai multe nemulţumiri cu privire la condiţiile din penitenciare. Aceştia au depus petiţii la Avocatului Poporului, în anul 2015 având loc anchete. Astfel, un deţinut din cadrul Penitenciarului Poarta Albă s-a plâns de faptul că i s-a încălcat dreptului la ocrotirea sănătăţii şi, respectiv, nivelul de trai, ulterior fiind transferat la Secţia Exterioară Valu lui Traian.

Experţii din cadrul Biroului Teritorial Constanţa au efectuat o anchetă la Penitenciarul Poarta Albă, având ca obiect verificarea aspectelor semnalate printr-o petiţie, formulată de M. A. D., deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, care a sesizat Avocatul Poporului, exprimându-şi nemulţumirea faţă de încălcarea dreptului la ocrotirea sănătăţii şi, respectiv, nivelul de trai, susţinând că, deşi a fost diagnosticat cu hepatită tip C nu i s-a acordat regim alimentar specific, astfel că, pentru a se lua măsuri, a anunţat conducerea penitenciarului că va intra în refuz de hrană.

Ulterior, a mai semnalat deţinutul în petiţie, în urma unor neînţelegeri cu alţi deţinuţi a anunţat conducerea penitenciarului de săvârşirea unor posibile infracţiuni de furt, el fiind ameninţat cu moartea. În acest sens, a solicitat să fie introdus la „sistemul vulnerabili protejaţi”, însă cererea sa nu a fost aprobată. Ulterior, la 18 decembrie 2014, cu ocazia efectuării unei percheziţii i s-a aplicat o sancţiune cu suspendarea dreptului la activităţi culturale, artistice şi sportive pe timp de o lună, despre care deţinutul susţinea că este un abuz al cadrelor.

„Cu privire la respectarea dreptului la asistenţă medicală şi ocrotirea sănătăţii, susţinerile petentului nu sunt vădit fondate ţinând cont de faptul că acesta a beneficiat de asistenţă medicală de specialitate, i s-au făcut investigaţiile medicale specifice simptomatologiei prezentate, şi i s-a recomandat un regim de viaţă corespunzător. Însă, având în vedere boala cronică de care suferă, solicitările petentului sunt fondate atunci când solicită să fie informat cu privire la rezultatele investigaţiilor medicale şi să-i fie comunicate atât buletinul de analize medicale, cât şi copia fişei medicale.

Cu privire la condiţiile materiale de detenţie, susţinerile petentului sunt confirmate şi de conducerea penitenciarului în sensul că, această unitate de deţinere este supraaglomerată şi nu poate respecta dispoziţiile Legii nr. 254/2013 şi a Ordinului Ministrului justiţiei nr. 433/C/2010 pentru aprobarea normelor minime privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate, de a asigura fiecărui deţinut din celulele colective un spaţiu vital de 4 metri pătraţi.

Cu privire la abuzurile semnalate, susţinerile petentului nu sunt confirmate de conducerea penitenciarului”, a precizat Avocatul Poporului. Astfel, s-a dispus totuşi transferarea deţinutului de pe Secţia 6 a Penitenciarului Poarta Albă - unitatea centrală, la Secţia exterioară Valu lui Traian. Rezultatele anchetei au fost transmise instituţiei centrale.

Acuzaţiile cu privire la ploşniţe, saltele din cârpe şi mâncare stricată, nefondate

De asemenea, şi deţinuţii din Penitenciarul Slobozia s-au plâns cu privire la faptul că li se încalcă nivelul de trai din penitenciar şi a dreptului la informare. Mai exact, aceştia s-au plâns că sunt condiţii inumane de detenţie: nu este curăţenie în camera 30 în care este cazat, apa nu este potabilă, baia nu este izolată de camera de detenţie, sunt 12 detinuţi într-o cameră de 3 mp şi nu este informat despre prevederile Regulamentului de ordine interioară.

„În Penitenciarul Slobozia, principala problemă este supraaglomerarea, având în vedere faptul că penitenciarul este profilat pe regim închis de detenţie, în proporţie de 75%, regim din care face parte şi petentul. În acest penitenciar, capacitatea legală de deţinere este de 435 deţinuţi, în prezent sunt aproximativ 600 de deţinuţi şi sunt instalate 666 de paturi. Referitor la condiţiile materiale de detenţie, cu prilejul efectuării anchetei am constatat că, susţinerile petentului sunt nefondate”, potrivit Avocatului Poporului.

În schimb, la Penitenciarul Tulcea, deţinuţii s-au plâns că au saltele din cârpe şi murdare, au ploşniţe în celule, primesc mâncare stricată şi nu beneficiază de tratament stomatologic. „În urma anchetei efectuate la Penitenciarul Tulcea, am verificat aspectele relatate de petent şi am constatat că cele sesizate prin petiţia adresată Avocatului Poporului, nu se confirmă”, au fost precizările în urma anchetei.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614