rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 26 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Liberalii constănţeni au “tăiat” din decalogul candidaţilor puncte care se referă la problemele penale

Tensiuni la şedinţa PNL Constanţa, pe tema criteriilor pentru selectarea candidaţilor la alegerile din 2016. Dacă "vechii" liberali, prin copreşedintele Gheorghe Dragomir, au propus votarea "în bloc" a "decalogului sosit de la centru, foştii pedelişti au susţinut că este necesară dezbaterea fiecărui criteriu în parte. În final, toate cele 10 criterii au primit amendamente, urmând ca acestea să fie înaintate la centru. Reamintim că PNL, prin Comisia de Unificare, a stabilit un „decalog” pentru candidaţii la alegerile din 2016. Criteriile care vor trebui să fie respectate de candidaţii PNL la alegerile locale şi parlamentare vizează lustraţia, traseismul politic, nepotismul, contractele şi relaţiile cu statul, falsul în declaraţii, stările de incompatibilitate şi conflict de interese, eventualele atitudini discriminatorii, eventualele datorii pe care le au candidaţii la bugetul de stat, formele de plagiat şi problemele penale. În afară de 3 puncte, restul de 7 criterii au suferit modificări majore în cadrul dezbaterii de sâmbătă de la sediul PNL Constanţa. Urmează ca lista, cu modificări, să fie transmisă la centru. La fel vor proceda toate organizaţiile din ţară, votul final privind criteriile în baza cărora este sau nu acceptat un candidat la alegeri, să fie dat în data de 11 decembrie. La numărul 10 din lista de criterii care condiţionează o candidatură sau alta din rândurile PNL, liberalii constănţeni au votat, potrivit surselor noastre, pentru eliminarea a două punct - b şi c. Criteriul 10 se referă la problemele penale, iar punctul b - "să nu fi început împotriva sa urmărirea penală pentru fapte de corupţie sau infracţiuni comise cu violenţă", precum şi punctul c - "să nu fi fost trimis în judecată pentru alte infracţiuni comise cu intenţie", au fost eliminate. La finalul şedinţei, copreşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, s-a declarat nemulţumit de nivelul actualei clase politice, au mai precizat sursele noastre. Tot potrivit surselor, Dragomir ar fi făcut un comentariu şi cu privire la cei care ar urma să "iasă la pensie" curând din politică.

Alexandra ANTON

luni, 7 decembrie 2015152
GANDUL.RO
Aparatul electrocasnic care consumă într-o oră cât 44 de becuri LED. Toți românii îl au în casă
Comentarii
mai mult...Politică
26 sep 00:00PoliticăBudăi: În România nu se poate trăi cu salariul minim

Contextul economic şi social impun o măsură de majorare a salariului minim, pentru că în România nu se poate trăi...56

26 sep 00:00PoliticăBode: Dacă escaladarea conflictului din Ucraina va continua, vor fi mai mulţi refugiaţi61
26 sep 23:24PoliticăIohannis: Finanţarea media de către partidele politice „trebuie să vină într-o zonă clar reglementată“52
26 sep 23:22PoliticăPremierul Nicolae Ciucă anunță noi măsuri de sprijin în sectorul economic

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, pe Facebook, noi măsuri în sectorul economic, adoptate în ședința de Guvern...70

26 sep 23:20PoliticăEugen Tomac, PMP: Este momentul să oprim risipa banului public61
26 sep 00:00PoliticăPreședintele PER: Procurorii vor face lumină în afacerea BMW le fel cum au făcut în cel al achizițiilor din pandemie68
26 sep 23:07PoliticăMarcel Ciolacu va participa la funeraliile fostului premier japonez Shinzo Abe

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, va efectua, în perioada 26 - 28 septembrie, o vizită oficială în...241

26 sep 23:08PoliticăSorin Grindeanu se vede din nou premier al României335
26 sep 23:08PoliticăCiucă: Vom continua să îmbunătăţim viaţa oamenilor din comunităţile rurale228
26 sep 23:07PoliticăGeorge Simion cere interzicerea consumului de insecte

Alianţa pentru Unirea Românilor a depus, miercuri, la Parlament, un proiect de lege privind interzicerea utilizării...260

26 sep 23:07PoliticăMinistrul Muncii, anunțul pe care îl așteaptă milioane de români665
26 sep 16:44PoliticăCine sunt cei mai tăcuți politicieni din Parlament1034
Vremea
17.2°17.2° - 17.3° luni, 26 septembrie 2022
ConstanțaUmiditate: 69%
Vânt: 7.11 m/s
Presiune: 1016 milibari

Loto
6/493120925152
5/402018171292
joker3531471914
Horoscop
mai mult...SPSportRT
26 sep 00:00SportATP Tel Aviv: Marius Copil, în ultimul tur al calificărilor

Marius Copil a ajuns în ultimul tur al calificărilor din cadrul turneului „ATP 250” de la Tel Aviv, după ce l-a...63

26 sep 00:00SportEchipa naţională a Moldovei a învins Liechtenstein cu scorul de 2-0, dar promovarea în Divizia C a obţinut-o Letonia

Echipa naţională a Moldovei a învins duminică naţionala din Liechtenstein, scor 2-0, însă Letonia a făcut egal...56

26 sep 00:00SportJucătorul sârb de tenis Novak Djokovic a fost învins de canadianul Felix Auger Aliassime, în Laver Cup

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic (7 ATP), care evoluează pentru echipa Europei, a fost învins duminică, în...58

26 sep 23:33SportCSM Bucureşti a terminat la egalitate cu echipa germană SG BBM Bietigheim în Liga Campionilor la handbal feminin

CSM Bucureşti a evitat in extremis înfrângerea şi a terminat la egalitate cu echipa germană SG BBM Bietigheim,...66

Local
25 sep 21:55LocalSorin Constantin Enghel a murit într-un accident de parașutism

...1681

25 sep 12:02LocalDoi români au înșelat peste 180 de cetățeni din Cehia prin intermediul unor tranzacţii online

Peste 180 de cetăţeni din Cehia au fost înşelaţi, în perioada 2019 – 2022, prin intermediul unor tranzacţii...554

26 sep 00:08LocalSistemul de comunicații al Gărzii de Coastă va fi modernizat de SRI

1673

26 sep 00:08LocalProgramul marilor magazine se va micșora, din cauza prețurilor la energie

Se modifică din nou Ordonanța de urgență pentru energie! Facturile vor fi calculate în funcție de consumul curent....6008

26 sep 21:36LocalBărbatul dispărut în mare, la Costinești, de negăsit!

Salvatorii au reluat căutările în cazul bărbatului care a fost târât de vânt, cu tot cu kite, în largul mării....323

26 sep 00:10LocalKira Hagi, în rolul prinţesei Alice Cantacuzino, în cel mai nou film despre viața lui George Enescu!

Nu prea îi place să vorbească despre ceea ce face, ci îi place să vorbească prin ceea ce face. Kira Hagi (26 de...1062

26 sep 00:09LocalPoliția Română cumpără 600 de BMW-uri de la firma lui Michael Schmidt cu 98 de milioane lei

Inspectoratul general al Poliției Române (IGPR) cumpără 600 de mașini BMW de la Automobile Bavaria SRL, firmă...2353

26 sep 00:08LocalPercheziții la Constanța! Bărbat reținut pentru însușirea, prin mijloace frauduloase, a 50 de tone de îngrășăminte

Polițiști din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Maritime Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe...6270

26 sep 00:09LocalBiserica din Tomis Plus care a ars are nevoie de ajutor financiar pentru a fi refăcută

1611

Politică
26 sep 23:07PoliticăMarcel Ciolacu va participa la funeraliile fostului premier japonez Shinzo Abe

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, va efectua, în perioada 26 - 28 septembrie, o vizită oficială în...241

26 sep 23:08PoliticăSorin Grindeanu se vede din nou premier al României

Sorin Grindeanu visează la o nouă funcție de premier al României, însă cu o singură condiție. El trebuie să fie...335

26 sep 23:08PoliticăCiucă: Vom continua să îmbunătăţim viaţa oamenilor din comunităţile rurale

228

26 sep 23:22PoliticăPremierul Nicolae Ciucă anunță noi măsuri de sprijin în sectorul economic

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, pe Facebook, noi măsuri în sectorul economic, adoptate în ședința de Guvern...70

26 sep 23:20PoliticăEugen Tomac, PMP: Este momentul să oprim risipa banului public

Preşedintele PMP Eugen Tomac afirmă că este momentul să fie oprită risipa banului public, iar PSD-PNL-UDMR să...61

26 sep 00:00PoliticăPreședintele PER: Procurorii vor face lumină în afacerea BMW le fel cum au făcut în cel al achizițiilor din pandemie

Președintele Partidului Ecologist Român deplânge justiția selectivă care se face în România. Dănuț Pop îi...68

26 sep 23:07PoliticăGeorge Simion cere interzicerea consumului de insecte

Alianţa pentru Unirea Românilor a depus, miercuri, la Parlament, un proiect de lege privind interzicerea utilizării...260

26 sep 23:07PoliticăMinistrul Muncii, anunțul pe care îl așteaptă milioane de români

Marius Budăi consideră că este contextul economic și social tocmai bun pentru o majorare a salariului minim în...665

26 sep 16:44PoliticăCine sunt cei mai tăcuți politicieni din Parlament

1034

Interviuri
20 iun 00:03InterviuriBombă! Eugen Teodorovici: Spitalul Județean Constanța nu e sigur; la primul cutremur, pică! Video

Fostul ministrul al Fondurilor Europene și al Finanțelor, Eugen Teodorovici, explică, într-un interviu acordat...5938

24 mai 00:05InterviuriCristinel Dragomir: PSD Constanța nu mai există din vina celor care îl conduc! Video

A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...6389

19 mai 00:12InterviuriMohammad Murad: Nu m-am predat lui Cristian Radu și nu mă voi preda! VIDEO

9603

1 iul 00:10InterviuriZoom Beach a dat startul distracției: sporturi nautice, filme în aer liber și mega petreceri. Video

Zoom Beach este una dintre plajele de top din Faleză Nord! Administratorul Ioan Picu a pornit, în urmă cu 10 ani, de...5864

23 iun 00:14InterviuriCristian Cîrjaliu circulă cu mașina electrică, ca să facă economie la combustibil. Video

Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...4544

21 iun 00:08InterviuriEugen Teodorovici se pregătește pentru președinția României. Video

Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...3642

18 mai 00:10InterviuriLiviu Brăiloiu: Rămân în PSD. Bun, rău, de pușcăriași… eu acolo rămân. Video

Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...5767

7 mai 00:15InterviuriDezvăluiri! Care ar fi ”mecanismul jafului organizat din Mangalia”?! Video

Dacă în plan personal, Radu Cristian se poate lăuda cu o avere de invidiat, nu același lucru se poate spune despre...7927

16 apr 00:39InterviuriHoria Țuțuianu: Nu știu câtă răbdare vor mai avea constănțenii la atâta incompetență. Video

5962

Monden
26 sep 00:00MondenRoger Waters şi-a anulat concertele din Polonia, după poziţia sa faţă de invazia rusă din Ucraina

Roger Waters, cofondator al formaţiei Pink Floyd, în vârstă de 79 de ani, şi-a anulat concertele planificate în...55

26 sep 00:00MondenLouise Fletcher, premiată cu Oscar pentru rolul din 'Zbor deasupra unui cuib de cuci', a murit

Actriţa americană Louise Fletcher, care a câştigat un premiu Oscar pentru rolul interpretat în filmul din 1975 "One...66

26 sep 00:00MondenNume mari ale muzicii, de la Metallica la Mariah Carey, pe scena Global Citizen Festival de la New York

58

26 sep 00:00MondenTheo Rose și Anghel Damian nu se mai ascund! Regizorul și-a susținut iubita la gala din Râmnicu Vâlcea

Pe 22 septembrie, a avut loc Romanian Music Awards - Gala de decernare a premiilor industriei muzicale româneşti, la...69

26 sep 00:00MondenAlec Baldwin a devenit tată pentru a opta oară

Actorul Alec Baldwin a devenit tată pentru a opta oară, după ce soţia sa Hilaria a născut o fetiţă care se va...63

26 sep 17:55MondenSaxofonistul american de jazz Pharoah Sanders a încetat din viaţă, la vârsta de 81 de ani

Saxofonistul american Pharoah Sanders, una dintre figurile cele mai creative ale jazz-ului şi care a îmbrăţişat...70

26 sep 00:10MondenDoliu în lumea operei din Constanța; A murit solistul Laurențiu Severin

Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța își ia cu durere rămas bun de la prim...2812

26 sep 00:09MondenAnamaria Prodan, amenințări cu moartea la adresa Corinei Caciuc: „Stai să vezi. Te omor”

În plin scandal ce o au în prim-plan pe Anamaria Prodan, apar noi informații legate de comportamentul impresarei de...3800

26 sep 00:10MondenReghe şi Prodanca și-au împărțit pumni și palme, în plină stradă! Video

11190

Mapamond
26 sep 17:16MapamondA murit tatăl Secretarului de Stat american Antony Blinken

Tatăl secretarului de Stat american Antony Blinken, Donald Blinken, un fost diplomat, bancher de investiţii şi...428

26 sep 17:16MapamondRușii fug pe unde apucă de mobilizarea lui Putin! Au făcut cozi la granița dintre Kazahstan și Rusia

Kazahstanul înregistrează o creștere a numărului de sosiri din Rusia, au declarat vineri autoritățile de aici,...542

26 sep 17:15MapamondMacron, avocatul diavolului

631

26 sep 17:15MapamondPatriarhul Kiril le cere rușilor să meargă la război

Patriarhul Kiril al Rusiei i-a încurajat pe ruși să meargă la război, după mobilizarea militară anunțată de...794

26 sep 17:14MapamondPutin a dat semnalul anexării ilegale a teritoriilor ocupate în războiul din Ucraina

Rusia grăbește alipirea mai multor zone din Ucraina, în condițiile în care a început și mobilizarea forțată a...691

26 sep 17:14MapamondFost premier al Rusiei: Regimul lui Putin se va prăbuși în doi ani

665

Sănătate
26 sep 00:00SănătateRafila: Avem o conjunctură favorabilă pentru dezvoltarea sistemului sanitar şi de pregătire a corpului medical

România are "o conjunctură favorabilă" pentru dezvoltarea sistemului sanitar şi de pregătire a corpului medical, a...68

26 sep 00:00SănătateMort în urma intoxicației cu toxină botulinică. Medic: 'Nu există niciun antidot în România'

Un bărbat de 58 ani, din județul Olt, a decedat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Diagnosticul, confirmat...56

26 sep 00:00SănătateDeși zice că a inventat un vaccin anti-COVID-19 mai bun, directorul general al Pfizer s-a infectat iar

62

26 sep 00:00SănătateAdministraţia Spitalelor vrea să continue proiectul Spitalului Metropolitan

Consilierii municipali vor dezbate în şedinţa de joi un proiect privind preluarea în administrare de către...63

26 sep 13:46SănătateMinisterul Sănătății, informații de ultimă oră despre Covid-19 în România

1.059 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 168 mai puține...679

26 sep 00:11SănătateScorul APGAR: Prima notă a copilului tău. Primul buletin care determină starea de sănătate la naștere

339

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT