REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
23.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Liberalii, precizări despre şedinţa CLM de luni

Liberalii, precizări despre şedinţa CLM de luni

Replica API 12 octombrie 2016 | 02:23 215

Consilierii municipali ai Partidului Național Liberal au fost convocaţi, luni, 10 octombrie a.c., ȋn şedinţa de ȋndată a Consiliului Local Municipal Constanța pentru a dezbate propunerea prin care directorul RADET Constanţa să fie mandatat să se ȋmprumute, ȋn numele instituţiei, pentru finanţarea activităţilor curente. Cu toate că reprezentaţii Partidului Național Liberal s-au abţinut de la vot, proiectul de hotărâre a fost adoptat.

Consilierii locali liberali precizează că această abţinere a fost determinată, ȋn special, de lipsa de transparenţă a municipalităţii. Situaţia prezentată nu este una nouă pentru administratorii municipiului Constanța şi trebuia dezbătută pe larg, ȋn şedinţa din luna septembrie. Problema asigurării căldurii ȋn casele constănţenilor trenează de mult ȋnsă consilierii liberali au fost puşi ȋn faţa faptului ȋmplinit, convocaţi ȋntr-o şedinta de pe o zi pe alta şi li s-a cerut votul pe baza unei note de fundamentare prezentate cu cinci minute ȋnainte de luarea deciziei. Ședinţa de ȋndată de ieri nu este decât o altă cacealma care arată lipsa de viziune a actualei administraţii pesediste.

Grupul de consilieri liberali nu se va lăsa şantajat de manipulările mediatice şi electorale marca PSD şi va vota mereu responsabil, ȋn interesul constănţenilor. Problemele oraşului sunt create exclusiv de administraţia PSD ce joacă rolul pompierului care ȋşi dă foc singur la casă după care, ȋşi asumă, victorios, stingerea incendiului. „Nu credem că disco-socialiştii sau socialiştii de caviar din Constanţa au interes pentru rezolvarea problemelor cetăţenilor. Dacă există o preocupare pentru identificarea soluţiilor, acestea erau puse ȋn aplicare ȋn ultimii 16 ani de zile. Astăzi aveam un CET nou , aşa cum ne-a fost promis ȋn campania electorală, şi nu mai era necesar să ne ȋmprumutăm pentru a asigura căldura ȋn casele constănţenilor” subliniază preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Constanţa, Vergil Chiţac.

De asemenea, consilierii municipali liberali atrag atenţia actualei administraţii locale cu privire la instabilitatea economică a principalilor furnizori de servicii din Constanța. Dacă nu se vor lua măsuri urgente de restructurare, curând constănţenii nu vor avea cu ce să meargã la serviciu sau vor rămâne fără căldură ȋn toiul iernii. Fără un plan sustenabil de reorganizare şi reformare, este doar o chestiune de timp până când Partidul Social Democrat va orchestra falimentul RADET, RATC şi, ȋn final, falimentul Constanţei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367