REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.5° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
15.5° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Licitaţie penală: o firmă cu datorii la stat a câştigat la o licitaţie un imobil

Licitaţie penală: o firmă cu datorii la stat a câştigat la o licitaţie un imobil

Replica API 6 august 2011 | 00:00 145

Ce ţepe îşi ia statul român!

Ce ţepe îşi ia statul român!

În urma reorganizării din cadrul finanţelor publice constănţene, ies la suprafaţă şi neregulile comise de unii funcţionari publici. Astfel, intrând în posesia unor documente, am aflat despre participarea la o licitaţie publică, organizată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Constanţa, a unei societăţi care nici nu avea acest drept, din cauza creanţelor la stat.

Mergând pe firul evenimentelor, în 2006, DGFP Constanţa a intrat în posesia unui imobil care aparţinuse CFR Murfatlar, care a fost executat silit în urma unor datori neachitate. Astfel, a fost anunţată scoaterea la licitaţie a imobilului, iar pe 25 iulie 2006, a avut loc licitaţia propriu-zisă. Numai că la această licitaţie s-a înscris şi societatea Mary Mob Design SRL din Murfatlar care, la data organizării licitaţiei, avea datorii la stat de circa 30.000 lei. Potrivit procedurilor legale, la astfel de licitaţii pot participa numai firme care nu înregistrează datorii către bugetul de stat, dar, probabil cu girul fostei conduceri a AFP Murfatlar, firma respectivă a participat, dar a şi câştigat, fiind cumpărătorul imobilului. Mai mult decât atât, reprezentanţii firmei Mary Mob Design SRL, care era o fabrică de mobilă, nu au înregistrat în contabilitate imobilul dobândit, ulterior acesta fiind vândut, de asemenea, fără a înregistrat în evidenţele contabile, provocând un prejudiciu bugetului de stat consolidat, prin neplata taxelor şi impozitelor aferente.

Băncile se chinuie să-şi recupereze banii de la firma falimentară

Potrivit datelor furnizate de la registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa, SC Mary Mob Design SRL a fost înfiinţată în 2005, având ca obiect de activitate "comerţ cu ridicata al mobilei, covoarelor şi articolelor de iluminat", însă, actualmente, firma se află în plin proces de faliment. Unic acţionar al firmei este Mariana Răceală, însă societatea a intrat pe mâinile unui administrator judiciar, care se ocupă de vânzarea patrimoniului acesteia. Însă nu numai administratorul judiciar are de recuperat bani de la Răceală. Potrivit unei publicaţii de vânzare, şi Raiffeisen Bank are de recuperat o datorie, care, în urmă cu 2 ani, se ridica la 212.490 lei. Astfel, potrivit publicaţiei respective, pe data de 17 august a.c., la sediul agenţiei bancare, de pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, va avea loc o licitaţie publică privind scoaterea la vânzare a unui imobil situat în oraşul Murfatlar, compus dintr-un teren de 850 metri pătraţi, şi locuinţa de 115 metri pătraţi, formată din 5 camere şi dependinţe, plus un atelier de tâmplărie, bunuri aparţinând familiei Mariana şi Marcel Răceală, reprezentând garanţi ipotecari. Suma de pornire a licitaţiei va fi de 233.687 lei, reprezentând 75 de procente din preţul stabilit de evaluator, 271.000 lei. De precizat că executorii bancari se chinuie să vândă imobilul respectiv încă din 2009, pe baza unui titlu executoriu din 6 august 2007.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218