REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Licitație pentru pășunea comunală, la Grădina

Licitație pentru pășunea comunală, la Grădina

Replica API 9 aprilie 2015 | 23:49 199

Primarul Iacobici: „Ei o vor și fără bani. Nu se poate așa ceva”

Primarul Iacobici: „Ei o vor și fără bani. Nu se poate așa ceva”

Discuții între crescătorii de animale și administrații locale privind pășunile și locurile de hrană pentru animale au fost dintotdeauna și vor mai fi. Până anul acesta, pășunile comunale puteau fi exploatate de crescătorii de animale printr-un simplu contract încheiat cu administrațiile locale. Ei bine, de anul acesta, legea s-a schimbat, iar primăriile sunt obligate să organizeze licitații, conform Ordonanței 34/2013. Legea a fost respectată și de edilul din Grădina, Gabriela Iacobici, care, la jumătatea lunii martie, a anunțat localnicii că va avea loc licitație pentru a intra în posesia pământului, pentru hrana animalelor, situat în localitatea Cheia.

Numai că, procedura nu a fost lipsită de incidente...oamenii sunt oameni și nu înțeleg prea bine legile. „În 18 martie s-a pus anunțul de licitație, conform HCL din 26.02. 2015. Am invitat crescătorii la Căminul Cultural ca să le spunem verbal de ce documente au nevoie, să-i informăm cât putem de mult, după care a urmat depunerea documentelor și deschiderea ofertelor, pe 31 martie. Sumele au fost în plicuri, sigilate. Licitația a început de la 120 lei, oferta primăriei, și s-a ajuns la 550 lei pe hectar. Însă au fost și nemulțumiți. Au reproșat că această pășune este a lor. Eu le-am explicat că este a comunității și că trebuie să respectăm legea, nu pot să le dau așa cum vor ei. Ei o vor și fără bani. Nu se poate așa ceva“, a spus Gabriela Iacobici. La licitație s-au prezentat 14 crescători de animale, însă doar 11 au fost câștigători. Au fost puse la bătaie două sole, iar pentru una dintre ele au fost doi ofertanți la egalitate. Așa că, s-a organizat o nouă licitație cu strigare. Câștigătorul trebuie să semneze contractul numai că se lase așteptat. „La licitația cu strigare s-a ajuns și la 3.000 de lei oferiți pentru un hectar. Așteptăm să vină să semneze contractul. Dacă nu se prezintă, îl vom lua pe următorul de pe listă“, a încheiat Iabobici.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218