REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
10.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Lider PLR, scrisoare către Diaspora: Mulți dintre cei care se băteau cu poliția prin Franța și Italia în ziua alegerilor au uitat că ne-au lăsat nouă copiii să îi creștem

Lider PLR, scrisoare către Diaspora: Mulți dintre cei care se băteau cu poliția prin Franța și Italia în ziua alegerilor au uitat că ne-au lăsat nouă copiii să îi creștem

Replica API 10 ianuarie 2015 | 00:17 243

Unul din liderii PLR Satu Mare a postat pe o rețea de socializare o scrisoare adresată românilor din Diaspora în care deplânge faptul că românii plecați în Occident nu contribuie la bugetul de stat din România, dar au pretenția de a dicta mersul lucrurilor din țară.

Scisoarea lui Mircea Pal este intitulată ”Dragă diaspora, ai venit dar ai plecat… Nu-i corect!!!”și se adresează celor ”care până mai ieri se numeau căpșunari, zilieri și îngrijitori de moși și babe, iar acum se autointitulează diaspora”.

”Când au sosit am avut senzația că vin ca și niște trupe eliberatoare. Trupe care, în opinia lor, au reușit să ne redea țara înapoi, că ne-au eliberat de comunism și că ne-au redat demnitatea. Toți cei cu care m-am întâlnit au ținut să îmi spună lucrurile acestea. Aceiași oameni care până mai ieri se numeau căpșunari, zilieri și îngrijitori de moși si babe acum se autointitulează „diaspora”. Toate poveștile lor încep cu amintirea alegerilor și negreșit cu sintagma atât de dragă lor „noi, diaspora”, scrie liderul PLR Satu Mare.

Mircea Pal, care locuiește în Negrești-Oaș, capitala Țării Oașului, locul unde mai mult de 50% din locuitori sunt plecați în Occident, spune că a încercat să îi facă să înțeleagă pe toți cei cu care a vorbit că au pierdut esența mesajului electoral, dar comentează iornic că ”trebuie să ai și cu cine…”.

”Mulți dintre cei care se băteau cu poliția prin Franța și Italia în ziua alegerilor dorindu-și să voteze împotriva comunismului au uitat că ne-au lăsat nouă copiii să îi creștem. Eu cred că nu s-au gândit niciun moment la faptul că progeniturile lor sunt educate pe banii contribuabililor din România. Nu s-au gândit că ei nu au participat cu niciun leu la pensia părinților lor. Au lăsat totul în seama plătitorilor de impozite din țară și au plecat să își caute norocul prin lume, iar acum își arogă dreptul de a face revoluție de la distanță”, scrie Mircea Pal.

Apoi, liderul PLR are un mesaj pentru Diaspora:

”Dragă diaspora, cum îți place să te numești acum, te așteptăm acasă. Unul dintre lucrurile bine făcute ar fi să participi la sistemul de sănătate cu impozite pentru a putea avea grijă de părinții tăi. Un alt lucru bine făcut ar fi să plătești impozite în țară pentru a putea să îți educăm copiii corect. Nu este suficient să comentezi despre faptul că în țara asta nu se face nimic bine, ar trebui să cotizezi, pentru că nu poți face educație, sănătate și protecție socială fără bani. Nu este corect să îți rupi spatele te miri pe unde, după care să vii să te tratezi în România în sistemul de stat. Nu este corect să critici învățământul când tu nu dai niciun ban acolo. Nu este corect să ceri ceva de unde tu nu ai pus nimic”.

Mai mult:

http://www.voceatransilvaniei.ro/scrisoare-unui-lider-plr-catre-diaspora-nu-corect/

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369