REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Liderii USL au discutat despre creşterea cotei unice şi scăderea TVA pentru 2014

Liderii USL au discutat despre creşterea cotei unice şi scăderea TVA pentru 2014

Replica API 24 octombrie 2013 | 00:00 157

Liderii USL au vorbit la finalul ultimei şedinţe a Uniunii despre varianta reducerii TVA şi creşterii cotei unice în contextul discuţiilor legate de construcţia bugetară pentru anul 2014, au declarat pentru Mediafax surse din USL. Discuţia ar fi avut loc, potrivit surselor citate, la finalul şedinţei USL de vineri când a venit vorba despre modul în care se va construi bugetul de stat pe anul 2014 şi despre necesitatea unor fonduri suplimentare. În acest context, premierul Victor Ponta ar fi avansat ideea creşterii cotei unice, în prezent de 16%, dar şi a reducerii TVA, care acum este de 24%. O variantă a fost ca acestea să ajungă la acelaşi nivel. Conform surselor din USL, a fost vehiculat un cuantum de 20 sau 22% pentru cota unică, respectiv pentru TVA sau o aducere a ambelor la un acelaşi nivel, în funcţie de eventuale simulări realizate pentru bugetul pe 2014. De asemenea, ideea venită din partea PSD a fost discutată în şedinţa conducerii PNL de marţi, liberalii optând pentru respingerea unui astfel de scenariu. "A fost o simplă discuţie la sfârşitul şedinţei USL, fără să ne aşezăm la masă pentru a vorbi concret pe acest subiect", au afirmat sursele citate.

Programul de guvernare al USL pentru perioada 2013-2016 prevede menţinerea plafonului maximal de impozitare de 16% şi introducerea, pe parcursul mandatului, a unui impozit diferenţiat pe venitul salarial cu deductibilităţi fiscale, respectiv prin cote de 8%, 12% şi 16%, stabilite pe grile de venit.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218