REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Liderul UDMR din Camera Deputaților vorbește despre desființarea SIIJ

Liderul UDMR din Camera Deputaților vorbește despre desființarea SIIJ

Replica API 28 septembrie 2021 | 23:00 735

Despre refacerea coaliţiei de Guvernare, Csoma Botond, a declarat că trebuie găsită o soluţie de compromis.

„Nu ştiu care va fi soarta coaliţiei. Nu există alternativă la această majoritate în acest moment. Nu cred că am putea forma o altă majoritate. Trebuie să găsim o soluţie de compromis ca să continuăm guvernarea. Este foarte important ca după congrese să refacem coaliţia. Nu ştiu dacă USR PLUS va renunţa la condiţia ca Florin Cîţu să plece din fruntea Guvernului. (...) România n-are nevoie de un scandal permanent. Au existat foarte multe probleme în coaliţie. Vă spun clar: nu din cauza SIIJ am ajuns aici!”

„Din cauza abuzurilor sistemice, n-am vrut să ne întoarcem la situaţia anterioară. Vrem desfiinţarea SIIJ, dar nu în varianta USR PLUS. Am propus ca dosarele de la SIIJ să meargă la Parchetul General. (...) Aşa am putea avea judecători independenţi. Stelian Ion a avut aceeaşi retorică de anul trecut. Cred că domnul Stelian Ion a avut o abordare eminamente politică. A avut un slogan şi a spus că toată independenţa Justiţiei depinde de desfiinţarea SIIJ. Ceea ce este fals după părerea mea. Nu numai după părerea mea ci şi potrivit părerii multor colegi din UDMR. Această idee este falsă. Ministrul Stelian Ion nu a avut un dialog constructiv cu magistraţii. Stelian Ion a vorbit în nişte termeni de Inspecţia Judiciară încât eu n-am crezut că un ministru al Justiţiei poate să spună asemenea chestiuni. Parcă Inspecţia Judiciară ar fi o bandă de hoţi sau o adunătură de corupţi. Aşa vorbea ministrul Justiţiei de multe ori de Inspecţia Judiciară care a făcut acel raport în 2019. (...) Stelian Ion nu a vrut să se ocupe de alte reforme din Justiţie.

(...) Am avut un dialog al surzilor, n-am făcut niciun pas înainte. Noi nu susţinem că deţinem adevărul absolut dar nimeni n-a venit cu o propunere mai bună decât a noastră. (...) Din acest motiv noi am propus prin acel amendament ca aceste dosare să meargă la Parchetul General. Pentru că nu dorim ca acele abuzuri să se repete. Cred că am avut o poziţie principială. Când i-am spus şi i-am amintit aceste chestiuni semnalate în raportul Inspecţiei parcă nici nu vrea să audă aceste argumente”, a declarat liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Csoma Botond, în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News, scrie știripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614