REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.9° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
9.9° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Liderul USR a pierdut majoritatea din Biroul Național

Liderul USR a pierdut majoritatea din Biroul Național

Replica API 16 septembrie 2019 | 00:00 235

Lovitură pentru Dan Barna după Congresul Național, organizat sâmbătă la Timișoara. Liderul USR a pierdut majoritatea în conducerea partidului după votul pentru componența Biroului Național al formațiunii.

Concret, gruparea lui Dan Barna, ”Echipa Barna USR la guvernare”, a obținut 11 locuri în Biroul Național, în condițiile în care majoritatea necesară era de 13.

Tabăra „Uniți salvăm România”, în fruntea căreia se află Cosette Chichirău, opozanta lui Barna, a obținut nouă locuri, gruparea “USR echilibrat” și-a adjudecat două locuri, iar ”USR unit” și ”USR la firul ierbii” au obținut, fiecare, câte un loc.

Înfrângeri au suferit, la nivel individual, și așa-zișii ”locotenenți” ai lui Barna. Astfel europarlamentarul Cristian Ghinea nu a mai candidat, fiind nepopular în rândul USR-iștilor, Cătălin Drulă a obținut un simplu lor de membru în Biroul Național, iar Ionuț Moșteanu a pierdut funcția de vicepreședinte.

sursa: b1.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
USR nu va ajunge la guvernare, mai mult de atat nici nu va intra in Parlament la alegerile de la anul, atat de praf sunt, plini de ura si prostie.
4
0
Atentie la acesti dezaxati pentru ca in cazul in care vor veni la putere, o sa faca praf si pulbere!
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614