rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 19 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Lista bolilor pentru care consultaţia la medicul specialist este decontată, chiar şi fără bilet de trimitere de la medicul de familie!

Perioada de semnare a actelor adiționale de prelungire pentru trimestrul I al anului 2018 a contractelor încheiate de furnizorii de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate s-a încheiat. Furnizorii de servicii medicale care nu au semnat actele adiţionale vor putea intra în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate în baza unor contracte cu durata determinată (până la 31 martie a.c.) ce vor putea fi încheiate la o dată anunţată ulterior de casele de asigurări de sănătate.

Reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate precizează pacienților că pentru urgențele medico-chirurgicale, precum și pentru 59 de afecțiuni, se pot prezenta la medicul specialist, direct, fără a fi necesar biletul de trimitere. Este vorba, bineînțeles, de pacienți care sunt deja diagnosticați cu afecțiunile respective și au nevoie de consultațiile la specialist pentru urmărirea afecțiunii. Consultația va fi decontată, cu condiția ca medicul specialist să fie în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.

Lista afecțiunilor (anexa 13 din normele tehnice de aplicare a Contractului cadru) care permit prezentarea directă la medicul de specialitate este

1. Infarct miocardic şi Angină pectorală instabilă

2. Malformaţii congenitale şi boli genetice

3. Boala cronică de rinichi - faza predializă

4. Insuficienţă cardiacă clasa III - IV NYHA

5. Sindrom Felty, boala Still, sindrom Sjogren, artrită cronică juvenilă

6.Colagenozemajore lupus eritematos sistemic, sclerodermie, poli/dermatomiozită, vasculite sistemice)

7. Aplazia medulară

8. Anemii hemolitice endo şi exo-eritrocitare

9. Trombocitemia hemoragică

10. Histiocitozele

11. Telangectazia hemoragică ereditară

12. Purpura trombopenică idiopatică

13. Trombocitopatii

14. Purpura trombotică trombocitopenică

15. Boala von Willebrand

16. Coagulopatiile ereditare

17. Boala Wilson

18. Malaria

19. Tuberculoza

20. Boala Addison

21. Diabet insipid

22. Boli psihice (schizofrenie, tulburări schizotipale şi delirante, tulburări afective majore, tulburări psihotice acute, autism, ADHD, boli psihice la copii)

23. Miastenia gravis

24. Bolnavi cu revascularizaţie percutanată, cu stimulatoare cardiace, cu proteze valvulare, cu bypass coronarian

25. Afecţiuni postoperatorii şi ortopedice până la vindecare

26. Risc obstetrical crescut la gravide

27. Astm bronşic

28. Glaucom

29. Statuspost AVC

30. Ulcer peptic gastroduodenal

31. Boala celiacă la copil

32. Boala cronică inflamatorie intestinală (boala Crohn şi colita ulceroasă)

33. Sindromul Schwachmann

34. Hepatita cronică de etiologie virală B, C şi D şi ciroza hepatică în tratament cu imuno-modulatoare sau analogi nucleotidici/nucleozidici

35. Boala Hirschprung

36. Bolile nutriţionale la copii (rahitism carenţial comun, malnutriţia protein-calorică la sugar şi copii, anemiile carenţiale până la normalizare hematologică şi biochimică) supraponderea şi obezitatea pediatrică

37. Bronşiectazia şi complicaţiile pulmonare supurative

38. Scleroza multiplă

39. Demenţe degenerative, vasculare, mixte

40. Starea posttransplant

41. Insuficienţa renală cronică - faza de dializă

42. Bolile rare (hemofilia şi talasemia, mucoviscidoza, hipertensiunea pulmonară, epidermoliza buloasă, scleroza laterală amiotrofică, sindrom Prader-Willi, osteogeneza imperfectă, boala Fabry, boala Pompe, tireozinemia, sindrom Hunter, sindrom Hurler, afibrinogenemia congenitală, sindrom de imunodeficienţă primară, fenilcetonuria sau deficit de tetrahidrobiopterina-BH4, polineuropatia familială amiloidă cu transtiretină, scleroza sistemică şi ulcere digitale evolutive, purpura trombocitopenică cronică la adulţi splenectomizaţi şi nesplenectomizaţi, scleroza tuberoasă)

43. Afecţiuni oncologice şi oncohematologice

44. Diabetul zaharat cu sau fără complicaţii

45. Boala Gaucher

46. Boala Graves-Basedow şi alte forme de hipertiroidism

47. Degenerescenta maculară legată de vârstă (DMLV)

48. Boala Cushing

49. Paraliziile cerebrale infantile

50. Epilepsia

51. Boala Parkinson

52. Poliartrita reumatoidă, artropatia psoriazică, spondilita anchilozantă, psoriazis cronic sever

53. Afecţiuni ale copilului 0 - 1 an

54. Anomalii de mişcare binoculară (strabism, forii) copii 0 - 18 ani

55. Vicii de refracţie şi tulburări de acomodare copii 0 - 18 ani

56. Afecţiuni ale aparatului lacrimal (1 - 3 ani)

57. Infarctul intestinal operat

58. Arteriopatii periferice operate

59. Insuficienţă respiratorie cronică severă

În concluzie, dacă afecțiunea de care suferiți se regăsește pe lista de mai sus, iar de la clinica unde se află medicul dvs. specialist curant vi s-a spus că nu vă poate fi decontată consultația decât la prezentarea unui bilet de trimitere de la medicul de familie, sunteți induși în eroare, situație în care puteți depune o reclamație la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate!

Florentina BOZÎNTAN

sâmbătă, 6 ianuarie 20185346
Comentarii

01Ionut Razzescu(13 feb 13:20)
Da..........
01Cornelia(15 ian 08:48)
Si cum se procedeaza ? Trebuie facuta o programare la specialist sau mergi direct la medic atunci cand doresti sau este nevoie ?
mai mult...Sănătate
19 iul 09:35SănătateAMENINŢARE de la Guvern: dacă nu dispar centrele „mamut” pentru bolnavii cu handicap până la sfârşitul lui 2018, se taie din finanţare!

Centrele rezidențiale „mamut” pentru persoanele cu dizabilități fizice și psihice din subordinea direcțiilor de...262

19 iul 00:31SănătateBani mai mulți pentru asistenții adulților cu handicap552
17 iul 00:25SănătateModelul arhitectural al primului spital regional a fost prezentat la Iași452
17 iul 00:21SănătateUn reputat doctor oncolog turc vine în Constanța pentru a oferi gratuit a doua opinie medicală

Un reputat doctor, specializat în oncologie pentru adulţi din Turcia, prof. dr. Kerem Okutur, vine în Constanța,...793

13 iul 03:15SănătateHEKA Hospital din Constanța, finanțat cu 11 milioane lei pentru construcție și dotare medicală1049
13 iul 02:18SănătateSistemul sanitar din Constanța, ÎN FIERBERE: salariații vor trebui să dea bani înapoi la stat?6360
7 iul 02:23SănătatePeste două sute de noi cazuri de rujeolă. Numărul total al îmbolnăvirilor este record

Peste două sute de noi cazuri de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână, fără a fi înregistrate noi...595

4 iul 00:47SănătatePosturi de medici şefi în Spitalul Judeţean Constanţa, scoase la concurs1869
4 iul 01:33SănătatePacienta supusă primei proceduri de chemoembolizare a fost externată1259
4 iul 01:46SănătateSute de boli cauzate de consumul de ALCOOL

În luna iulie la nivel național se marcheză luna de informare privind efectele consumului de alcool.Conform...1044

4 iul 01:47SănătateRelația de încredere- utopie sau realitate? Ce spun psihologii699
3 iul 00:47SănătateDoar trei Centre de permanenţă la nivelul Judeţului Constanţa: ‘Este strigător la cer’1136
Vremea
25°21.5° - 25.3° joi, 19 iulie 2018
ploaie ușoarăUmiditate: 100%
Vânt: 2.56 m/s din NNV
Presiune: 1014.92 milibari

Loto
6/4932327293246
5/4014162129348
joker2318234118
Horoscop
mai mult...SPSportRT
19 iul 00:00SportGest superb al Soranei Cîrstea. Și-a donat premiul câștigat la Fed Cup: a oferit un incubator Maternității din Tărgoviște

Sorana Cîrstea (28 de ani/57 WTA) s-a alăturat cauzei Salvați Copiii de combatere a mortalității infantile, donând...290

19 iul 00:00SportCifrele turneului final din Rusia: recorduri și premiere incredibile la CM 2018

Croatul Ivan Perisic este jucătorul care a alergat cel mai mult la Cupa Mondială de fotbal din Rusia, cu 72,5 km, un...314

19 iul 00:00SportGest fantastic! Naţionala Croaţiei a donat toate cele 21 milioane de lire sterline câştigate la Campionatul Mondial copiilor defavorizaţi

Echipa condusă de Zlatko Dalic a avut un parcurs impresionant până în finala turneului, dar au fost înfrânţi de...501

19 iul 00:00SportCM 2018: Trei milioane de străini au vizitat Rusia în timpul Mondialului

Peste trei milioane de vizitatori străini, dintre care 800.000 au avut bilete la meciuri, au vizitat Rusia în timpul...236

Local
19 iul 02:31LocalReprezentanții unor societăți din Eforie au refuzat să prezinte documentele polițiștilor

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au desfășurat, la data de 17 iulie, o activitate pe linia pazei...2012

19 iul 02:31LocalSPIT Constanţa. Impozit în trei rate!

Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța vine în sprijinul contribuabililor, oferind posibilitatea achitării...574

19 iul 03:51LocalMare atenție, constănțeni! Riscați amenzi de până la 20.000 de lei

Toate unitățile sunt obligate să aibă analiza de risc la securitatea fizică, începând cu data de 1 iulie 2018. De...1575

19 iul 00:31LocalUn vârstnic prins băut la volan a refuzat să colaboreze cu polițiștii

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ostrov, la data de 17 iulie a.c., au depistat un bărbat, în vârstă de...480

19 iul 00:32LocalCondamnat pentru înșelăciune, prins la Constanța!

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale al IPJ Constanța, la data de 17 iulie a.c., au depistat pe...316

19 iul 03:55LocalO femeie a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină care mergea cu spatele!

Un bărbat de 65 de ani, din municipiul Constanța, la data de 18 iulie a.c., ora 8.48, aflându-se într-o stație...502

19 iul 01:25LocalPeste 200 de sancţiuni aplicate de poliţiştii locali, în numai o zi!

Abateri la ordinea zilei, pe străzile din Constanţa! 272 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 56.490 de lei...569

19 iul 03:55LocalUn bărbat din EFORIE, dat în URMĂRIRE INTERNAȚIONALĂ!

Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Eforie au depistat un bărbat care era urmărit internaţional pentru...1652

19 iul 00:28LocalIMAGINI ȘOCANTE DIN TIMPUL IMPACTULUI DE PE PODUL AGIGEA: SE FILMA DINTR-O MAȘINĂ!

Carambolul din data de 16 iulie, înregistrat pe podul Agigea, a fost filmat de călătorii aflați în unul dintre...8272

19 iul 00:29LocalACCIDENT în Constanța între un Audi și un BMW: trei femei au fost rănite VIDEO

Polițiștii rutieri constănțeni au demarat cercetări privind un accident rutier care a avut loc în noaptea de...4223

Politică
19 iul 04:02PoliticăVanghelie şi-a anunţat revenirea în politică: 'Fac partid şi îl bag în Parlament'

Marian Vanghelie a declarat, într-o emisiune tv, că revine în viaţa politică. Mai mult, fostul primar al Sectorului...468

19 iul 03:59PoliticăLudovic Orban, mesaj către Crin Antonescu: 'Dacă are ceva de spus, e treaba lui Antonescu'

Ludovic Orban confirmă că a cerut o întâlnire cu foștii președinți ai PNL, Vasile Blaga și Crin Antonescu....341

19 iul 00:38PoliticăBLAGA, ÎNTÂLNIRE CU FOŞTII PDL-IŞTI ÎN SEDIUL DIN MODROGAN

Liberalii din fostul PDL s-au întâlnit în cadrul unei şedinţe, la sediul central din Modrogan. Şedinţa a fost...623

19 iul 03:58PoliticăPSD şi ALDE au convocat Biroul Permanent al Senatului, chiar în ultima zi a sesiunii parlamentare

Liderii PSD și ALDE din Parlament au convocat pentru, joi, de la ora 18.00 o ședință a Biroului Permanent al...271

19 iul 03:57PoliticăCrin Antonescu, după întâlnirea cu Ludovic Orban: NU revin în politică. Nu am discutat despre europarlamentare

Fostul lider al PNL, Crin Antonescu, a declarat că s-a întâlnit cu Ludovic Orban și Vasile Blaga la sediul PNL, dar...374

19 iul 03:57PoliticăCCR a recunoscut puterea recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi amână pentru la toamnă pronunţarea pe legile justiţiei

Curtea Constituţională a României a amânat miercuri, pentru 25 septembrie, dezbaterea sesizărilor PNL, USR şi pe...374

19 iul 03:51PoliticăCe au discutat Iohannis și Dăncilă: președinția României la Consiului UE

Prim-ministrul Viorica Dăncilă s-a întâlnit, miercuri, 18 iulie a.c., cu preşedintele Klaus Iohannis, la...483

19 iul 03:55PoliticăSe va construi un nou centru SPA la Constanţa

Pe strada Eugen Lovinescu din Constanţa se intenţionează construcţia unui centru de recreere SPA şi piscină....775

19 iul 03:52PoliticăPrimăria Constanțacumpără abonamente la publicaţii de specialitate

Anunțul făcut de Primăria municipiului Constanța pe data de 17 iulie a.c., vizează achiziționarea a trei...361

19 iul 03:53PoliticăOmul lui Băsescu, ieșire violentă la adresa PSD: 'Treziți-vă, odată, guvernanți! Coborâți din sferele înalte ale minciunii'. Ce l-a revoltat pe Eugen Tomac

Într-un interviu la Antena 3, Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă și coautorul programului de...426

Monden
19 iul 00:00MondenActorii din București au ieșit în Piața Universității pentru campania #FaraPenali. Oana Pellea și Victor Rebengiuc au făcut primele declarații

Actorii din București au ieșit în Piața Universității pentru campania #FaraPenali. Oana Pellea și Victor...211

19 iul 00:00MondenDelia Rus lansează piesa “Fericire / Chip de chin”

Delia Rus lansează piesa “Fericire / Chip de chin”. Una dintre cele mai autentice artiste din noua generație,...161

19 iul 00:00MondenTrupa Fly Project, vedeta celei mai tari aplicații din China

Trupa Fly Project, vedeta celei mai tari aplicații din China. Hitul băieților, de sute de milioane de vizualizări...135

19 iul 00:00MondenDetalii cutremurătoare despre bătaia încasată de Răzvan Ciobanu de la iubit. L-a lovit cu o bară metalică

Designerul Răzvan Ciobanu a trecut prin momente cumplite din cauza fostului său iubit. Acesta l-a lovit cu o bară...346

19 iul 00:00MondenLiviu Vârciu și-a reluat viața de burlac. Nopți în cluburi, pe litoral

După ce a anunțat că s-a despărțit de Anda Călin, mama fetiței sale, Liviu Vârciu și-a reluat viața de noapte....232

19 iul 00:00Monden„Frumușelul” care apare în videoclipului Thaliei e român. Cezar din Bârlad le-a rupt inimile americancelor

Necunoscut în țara unde s-a născut, frumușelul actor cu origini românești Cezar Constantine a dat o mare lovitură...206

19 iul 00:00MondenCătălin Măruță, realizator la radio timp de câteva zile. Prezintă matinalul de la Pro FM

Cătălin Măruță prezintă timp de câteva zile matinalul de la radio Pro FM, scrie Libertatea. Prezentatorul de...140

19 iul 00:00MondenUn model a urcat pe catwalk alăptându-și la sân copilul de cinci luni

Un model a urcat pe catwalk alăptându-și copilul de cinci luni provocând agitație în rândul celor adunați la...237

19 iul 00:00MondenAu fost anunţaţi cei 18 artişti şi ţările care concurează la Cerbul de Aur 2018

Juriul selecţiei Festivalului Cerbul de Aur 2018 a ales 18 candidaţi din 15 ţări pentru a concura pentru marele...206

19 iul 00:00MondenCher va lansa un album cu piese ale trupei ABBA

Cântăreaţa şi actriţa Cher a anunţat că va lansa un album cu coveruri ale unor hituri ale trupei ABBA, acesta...131

Mapamond
19 iul 00:00MapamondKremlinul a decis deschiderea oraşului închis Şihani, unde ar fi fost fabricat agentul neurotoxic Noviciok

Oraşul închis Şihani, unde cercetători ruşi au afirmat că au dezvoltat agentul neurotoxic Noviciok - cu care a...150

19 iul 00:00MapamondUngaria se retrage din procesul de adoptare a Pactului mondial al ONU cu privire la migraţie

Ungaria se retrage din procesul de adoptare a Pactului mondial al ONU cu privire la migraţie, a anunţat miercuri...143

19 iul 00:00MapamondBoeing a primit un contract de 3,9 miliarde de dolari pentru două noi aeronave Air Force One

Boeing Co a primit un contract de 3,9 miliarde de dolari pentru a construi două aeronave 747-8 care să fie folosite ca...162

19 iul 00:00MapamondDonald Trump: ''Supervedeta'' Angela Merkel, ''foarte rău afectată'' din cauza imigraţiei

Preşedintele american Donald Trump, care a avut un schimb de replici cu cancelarul german Angela Merkel la summitul...160

19 iul 00:00MapamondTurcia: Starea de urgenţă va fi ridicată în noaptea de miercuri spre joi, după doi ani de epurări

Turcia ridică, în noaptea de miercuri spre joi, starea de urgenţă instaurată în urmă cu doi ani după un puci...128

19 iul 00:00MapamondSud-africanii celebrează 100 de ani de la naşterea lui Nelson Mandela

Sud-africanii din toate categoriile sociale celebrează miercuri împlinirea a 100 de ani de la naşterea fostului...130

19 iul 00:00MapamondAfganistan: 11 jurnalişti afgani au fost ucişi în primul semestru al anului 2018

Unsprezece jurnalişti afgani şi angajaţi din domeniul media au fost ucişi în primul semestru al anului 2018, în...133

19 iul 00:00MapamondPrăbuşire a unui imobil de şase etaje în India; cel puţin doi morţi

Un imobil cu şase etaje s-a prăbuşit peste o clădire cu patru etaje din apropiere în oraşul Noida, de la periferia...133

19 iul 00:00MapamondBulgaria: Sute de fermieri protestează contra sacrificării animalelor din cauza izbucnirii pestei ovine

Sute de fermieri din întreaga Bulgarie s-au adunat miercuri în capitala Sofia pentru a protesta împotriva...163

19 iul 00:00MapamondCinci morţi în urma prăbuşirii unui elicopter militar în Coreea de Sud

Cinci soldaţi sud-coreeni aflaţi la bordul unui elicopter militar au murit în urma prăbuşirii aparatului de zbor la...131