rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 19 aprilie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Lista neagră a paradisurilor fiscale întocmită de UE continuă să se scurteze

Statele Uniunii Europene urmează să scoată săptămâna viitoare Bahreinul, Insulele Marshall şi Sfânta Lucia de pe o listă UE a paradisurilor fiscale, lăsând doar şase jurisdicţii pe listă, la trei luni după ce aceasta a fost adoptată, potrivit unui document european citat marţi de Reuters şi Agerpres.

Măsura este de natură să provoace şi mai multă dezaprobare din partea parlamentarilor şi activiştilor care au criticat puternic o primă diminuare a listei în ianuarie ce a redus aproape la jumătate numărul de jurisdicţii listate, la nouă de la 17.

Noua decizie de eliminare de pe listă a fost luată de Grupul responsabil cu Codul de Conduită al UE, ce include experţi fiscali din cele 28 de state membre, potrivit unui document al UE consultat de Reuters.

Se aşteaptă ca miniştrii de finanţe din UE să aprobe propunerea la reuniunea lor lunară periodică de la Bruxelles pe 13 martie.

Cele şase jurisdicţii care rămân pe lista neagră sunt Samoa Americană, Guam, Namibia, Palau, Samoa, precum şi Trinidad şi Tobago.

Bahrein, Insulele Marshall şi Sfânta Lucia sunt scoase de pe listă după ce au făcut "angajamente specifice" de a-şi adapta regulile fiscale şi practicile la standardele UE, se arată în document. Aceste angajamente nu sunt publice.

În ianuarie, guvernele UE au decis să elimine de pe lista neagră Barbados, Grenada, Coreea de Sud, Macao, Mongolia, Tunisia, Emiratele Arabe Unite şi Panama.

Delistarea Panama a provocat o puternică dezaprobare publică. Procesul UE de adoptare a unei liste negre de paradisuri fiscale a fost declanşat de publicarea aşa-numitelor "Panama Papers", o serie de informaţii financiare confidenţiale care au arătat cum bogaţii şi corporaţiile multinaţionale utilizează schemele off-shore pentru a-şi reduce facturile fiscale.

Miniştrii au declarat că delistarea din luna ianuarie a fost un semn că procesul funcţionează în timp ce ţări din lumea întreagă au fost de acord să adopte standardele UE privind transparenţa fiscală.

Toate ţările scoase de pe listă au fost mutate într-o aşa-numită listă gri, ce include zeci de jurisdicţii care nu respectă standardele UE împotriva evaziunii fiscale, dar s-au angajat să-şi schimbe regulile şi practicile. Ţările de pe lista gri pot fi mutate înapoi pe lista neagră dacă nu îşi respectă angajamentele.

Jurisdicţiile de pe lista neagră s-ar putea confrunta cu daune "reputaţionale" şi controale mai stricte asupra tranzacţiilor lor financiare cu UE, deşi încă nu au fost convenite sancţiuni de către statele UE.

Lista neagră a fost creată pentru a descuraja utilizarea firmelor paravan, care în multe cazuri sunt legale, dar pot ascunde activităţi ilegale.

A fost nevoie de aproape un an pentru ca experţii UE să efectueze o examinare a unui număr iniţial de 92 de jurisdicţii din întreaga lume înainte de a identifica în decembrie 17 ce ar putea favoriza evaziunea fiscală.

Ţările UE nu au fost examinate. Se consideră că ele sunt deja în conformitate cu standardele UE împotriva evaziunii fiscale, deşi activiştii anticorupţie şi parlamentari au cerut în mod repetat includerea pe lista neagră şi a unor state membre ale UE, precum Malta şi Luxemburg.

miercuri, 7 martie 2018455
Comentarii
mai mult...Mapamond
19 apr 00:00MapamondÎnaintea publicării raportului Mueller, Trump denunţă o „înşelătorie politică“

Preşedintele american Donald Trump a denunţat joi "cea mai mare înşelătorie politică din toate timpurile", cu...173

19 apr 00:00MapamondKim Jong Un se va deplasa în Rusia pentru un summit cu Putin, anunţă Kremlinul166
19 apr 00:00MapamondUKIP îşi lansează campania, prezentându-se ca „adevăratul partid“ al Brexit-ului164
19 apr 00:00MapamondCoreea de Nord cere SUA să îl înlocuiască pe secretarul de stat Mike Pompeo la negocieri

Coreea de Nord a cerut joi Statelor Unite să îl înlocuiască pe secretarul de stat Mike Pompeo cu un negociator "mai...160

19 apr 00:00MapamondCongresul SUA va primi raportul procurorului Mueller privind complicitatea cu Rusia cenzurat după patru criterii157
19 apr 00:00MapamondParlamentul European a votat simplificarea procedurilor de obţinere a vizelor de scurtă şedere în UE163
19 apr 00:00MapamondRusia extinde sancţiunile economice impuse Ucrainei

Premierul rus, Dmitri Medvedev, a semnat joi un decret care extinde lista produselor ucrainene ale căror importuri vor...173

19 apr 00:00MapamondAccident în insula Madeira: Portugalia a decretat trei zile de doliu naţional176
19 apr 00:00MapamondFranţa: Clopotele catedralelor au bătut în semn de solidaritate cu Notre-Dame din Paris151
19 apr 00:00MapamondUn bărbat a fost arestat în Catedrala Saint-Patrick din New York, având asupra lui bidoane cu benzină

Un bărbat a fost arestat miercuri seara după ce a pătruns în Catedrala Sfântul Patrick din New York având asupra...186

19 apr 00:00MapamondPortugalia: 28 de turişti germani şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier pe insula Maderia137
19 apr 00:00MapamondIncendiu la Notre-Dame: Un concurs internaţional de arhitectură, lansat pentru reconstrucţia fleşei distruse a catedralei123
Vremea
8.2°4.9° - 8.2° vineri, 19 aprilie 2019
ploaie ușoarăUmiditate: 46%
Vânt: 3.36 m/s din E
Presiune: 1023.104 milibari

Loto
6/496813313342
5/4013192035385
joker9142628335
Horoscop
mai mult...SPSportRT
19 apr 00:00SportEuropa League, "sferturi". Napoli-Arsenal 0-1, Chelsea-Slavia 4-3, Valencia-Villarreal 2-0, Eintracht-Benfica 2-0

Arsenal, Valencia, Eintracht Frankfurt şi Chelsea sunt cele patru semifinaliste din Europa League. În penultimul act...250

19 apr 00:00SportFestival de goluri în Chelsea - Slavia Praga

Atacantul lui Chelsea, Pedro, a fost protagonistul startului de meci la returul dintre Chelsea şi Slavia Praga din...213

19 apr 00:00SportIanis Hagi pleacă de la Viitorul! Gică Hagi a confirmat în direct la TV

Gică Hagi a confirmat că Ianis Hagi (20 de ani) are mai multe oferte din campionatele importante ale Europei....723

19 apr 00:00SportIvan Patzaichin a primit Colanul de Aur, cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român

Ivan Patzaichin, cel mai titrat canoist român din toate timpurile, a primit, joi, Colanul de Aur, cea mai înaltă...292

Local
19 apr 00:00LocalReînscrierile la grădiniţă încep pe 6 mai

Ministerul Educaţiei Naţionale a stabilit, în vederea cuprinderii în învăţământul preşcolar a copiilor cu...223

19 apr 00:53LocalProcurori din Constanţa, în atenţia CSM

Secţia pentru procurori din cadrul CSM s-a întrunit joi, 18 aprilie, în şedinţă. Pe ordinea de zi s-au aflat şi...1401

19 apr 00:53LocalContinuă pregătirile pentru sezonul estival în stațiunea Mamaia și municipiul Constanța

De la începutul săptămânii, angajații Serviciului Amenajări Urbane din cadrul Primăriei Municipiului Constanța...364

19 apr 00:51LocalExpoziție de Paște cu vânzare, cu produse realizate de copiii din centrele de plasament

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța a deschis, joi, 18 aprilie a.c., cea...315

19 apr 00:42LocalMai puțin de 30% din hotelurile de pe litoral vor fi deschise de Paște și 1 Mai

Aproximativ 80 de hoteluri din totalul celor peste 300 existente pe litoralul românesc, ceea ce înseamnă mai puțin...1535

19 apr 00:49LocalArnold, baschetbalistul surdo-mut care vrea în NBA

...316

19 apr 00:49LocalNăvodărenii care văd fapte antisociale, îndrumați să sune la Poliția Locală!

Primăria orașului Năvodari și Direcția Poliției Locale Năvodari a demarat campania „FII RESPONSABIL! ATITUDINEA...643

19 apr 01:08LocalSANCȚIUNI DRASTICE pentru MIZERIE și CONSUMUL DE ALCOOL pe stradă!

Consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public, mizeria aruncată pe stradă, cerșetoria și răscolitul în...534

19 apr 01:10LocalConstanţa. Peste 200 kg peşte, transportate fără documente legale, confiscate de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța - Punctul de Trecere a Frontierei Midia au depistat,...570

19 apr 00:24LocalCondamnaţi definitiv, încarceraţi şi introduşi în penitenciarul Poarta Albă

Mandate puse în aplicare de polițiștii constănțeni! La data de 17 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului...562

Politică
19 apr 00:00PoliticăTeodorovici iar a luat bani cu împrumut la dobândă mare: Încă 400 de milioane de lei

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, joi, 400 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de...222

19 apr 01:00PoliticăLiviu Dragnea a lansat acuzații FĂRĂ PRECEDENT la adresa lui Ludovic Orban: 'Să spună jandarmul cum îi săreau zeci de mii de euro din geantă când a plecat'

Liviu Dragnea a spus, în județul Suceava, că are informații despre mandatul lui Ludovic Orban în fruntea...802

19 apr 01:00PoliticăINCIDENT procedural cu dosarul Revoluţiei: Parchetul a trimis dosarul la ÎCCJ pe ascuns, la o săptămână după anunţul oficial

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încălcat Codul de procedură penală în privinţa...304

19 apr 01:01PoliticăUn tânăr nu a vrut să dea mâna cu Liviu Dragnea, la mitingul PSD

Câteva sute de persoane au participat, joi, la un miting PSD în localitatea Dumbrăveni, județul Suceava, la care...594

19 apr 01:01PoliticăLiviu Dragnea vorbește, în premieră, de candidatura la prezidențiale: „O să vă răspund, când e momentul, dacă voi candida“

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, a declarat joi, într-un miting electoral organizat în...304

19 apr 00:17PoliticăBola iar se ia de Palaz! `400.000 de lei din bani publici pentru 3 zile de băut bere, totul deghizat în eveniment cultural!`

„400.000 de lei din bani publici, pentru trei zile de băut bere, totul deghizat în „eveniment cultural”. Cam...1319

19 apr 00:48PoliticăCererea de pensionare a lui Augustin Lazăr, acceptată de CSM

Ordinea de zi de joi, 18 aprilie, a sedintei Sectiei pentru procurori s-a suplimentat cu discutarea cererii de...489

19 apr 01:04PoliticăKlaus Iohannis: Nu pot să semnez nişte acte fără a evalua urmările întregii remanieri

Klaus Iohannis a făcut declaraţii de presă după ceremonia de introducere în profesie a absolvenţilor Consiliului...379

19 apr 01:09PoliticăCreștere a încasărilor la TAXE și IMPOZITE, față de anul trecut!

SPIT Constanța aduce la cunoștința opiniei publice că în perioada ianuarie-martie 2019, totalul sumelor încasate...366

19 apr 01:11PoliticăATENȚIE UNDE PARCAȚI! Poliția Locală dă zeci de amenzi zilnic!

Staționarea sau oprirea voluntară în zonele în care aceste acțiuni sunt interzise, încălcarea semnificației...524

Monden
19 apr 00:00MondenCum va fi rochia de mireasă a Adelinei Pestrițu și cum își va îmbrăca fetița: „Sunt foarte dificilă“

Adelina Pestriţu (32 de ani) şi iubitul ei, Virgil Şteblea, sunt în focuri! Cei doi se pregătesc de zor pentru cel...280

19 apr 00:00MondenCât a slăbit Oana Roman. Ţinuta care i-a dezvăluit noua siluetă

După ani la rând în care a fost criticată pentru siluetă, Oana Roman pare că a câştigat pentru moment lupta cu...348

19 apr 00:00MondenCe vor face CRBL și Oase cu premiul de 30.000 de euro, de la Asia Express

O ţară întreagă a stat cu sufletul la gură, marţi seară, 16 aprilie, pentru a afla câştigătorii marelui premiu...279

19 apr 00:00MondenAndreea Bălan, la primul eveniment oficial după cea de-a doua naştere

După ce ne-a dat emoţii la naşterea celei de-a doua fiice, iată că artista s-a refăcut complet şi-şi poate relua...217

19 apr 00:00MondenCe s-a întâmplat cu Lisa Marie Presley? Fosta soţie a lui Michael Jackson s-a îngrăşat teribil!

Singurul copil al lui Elvis Presley, din mariajul cu Priscilla, duce o viaţă relativ retrasă. De aceea, poate, ne...324

19 apr 00:00MondenSophie Turner din Game of Thrones se luptă cu depresia. Cum au afectat-o criticile pentru rolul Sansa Stark

Actriţa Sophie Turner a dezvăluit că s-a luptat ani de zile cu depresia, boală ce s-a accentuat odată cu primirea...249

19 apr 00:00Monden„La Gomera“ de Corneliu Porumboiu, printre cele 19 filme selecţionate în competiţia Festivalului de Film de la Cannes

Nouăsprezece filme vor concura anul acesta în competiţia Festivalului de Film de la Cannes, potrivit listei iniţiale...162

19 apr 00:00MondenBradley Welsh, unul dintre actorii din "T2 Trainspotting", a fost împuşcat mortal în Scoţia

Bradley Welsh, unul dintre actorii din "T2 Trainspotting", a fost împuşcat mortal miercuri seara la Edinburgh,...196

19 apr 00:00MondenDisney promite cinci milioane de dolari pentru reconstrucţia catedralei Notre-Dame

Compania Walt Disney, care a obţinut încasări de milioane de dolari de pe urma filmului său de animaţie ''The...175

18 apr 19:32MondenBianca Drăgușanu, dezlănțuită: Ce replici a avut pentru Cătălin Botezatu și pentru prezentatorii emisiunii „Vulturii de noapte”

Bianca Drăgușanu a participat la emisiunea Vulturii de noapte, pe care fostul său partener de viață, Victor Slav, o...648

Sănătate
19 apr 00:19SănătatePacienta cu arsuri grave, transferată în Belgia, va avea nevoie de mai multe operații. „Dacă mai stătea 2 zile în România nu mai avea șanse!”

Tânăra Mădălina Neculai, din Tulcea, care a fost transferată la un spital din Belgia, după ce a suferit arsuri...1467

17 apr 01:37SănătateSpitalul Judeţean Constanţa a fost decorat de Klaus Iohannis

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, Președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Spitalului Clinic...1238

17 apr 04:05SănătateREVOLTĂTOR! Pacientă cu arsuri grave, din Tulcea, plimbată între spitalele din Constanța și Timișoara!

O tânără de 25 de ani din Tulcea, aflată în stare gravă, fiind intubată, după ce a suferit arsuri pe 40% din...806

13 apr 01:48SănătateProiect benefic pentru comunitate: cursuri de asistente medicale în Hârșova!

Sistemul sanitar din orașul constănțean Hârșova se dezvoltă. Astfel, în Spitalul Orășenesc Hârșova vor fi...1342

13 apr 17:54SănătateAsistenta șefă de la Neurologie, schimbată din funcție după controlul ministrului Sănătății! Atenționare pentru directorul de Îngrijiri!

S-a încheiat ancheta internă desfășurată de conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei”...3919

13 apr 00:29SănătateReacția SANITAS după controlul de la Spitalul Județean Constanța: „Personalul este insuficient, merită să fie tratat cu respect!”

Referitor la recenta vizită a Ministrului Sănătății, Sorina Pintea, la Spitalul Clinic Județean de Urgență...2334

12 apr 00:50SănătatePacienții vin la Constanța să se trateze, dar ministrul Sorina Pintea LAUDĂ spitalul din Tulcea pentru... curățenie!

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, continuă controalele în spitalele din țară. În noaptea de miercuri spre...7302

11 apr 00:35SănătateSpitalul Județean Constanța, decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul Sanitar”

În vreme ce ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a vorbit despre „dezastrul” pe care l-a găsit pe secțiile...3117

9 apr 01:42SănătateANCHETĂ la Spitalul Județean Constanța, după controlul inopinat al ministrului Sănătății

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a făcut, duminică seara, 7 aprilie a.c., de Ziua Mondială a Sănătății, un...4990

5 apr 22:57SănătateMedicii Adrian Streinu Cercel și Mihai Craiu, prezenți la Constanța pentru a vorbi despre vaccinare!

Vaccinarea împotriva virusului hepatitei B, vaccinarea în cancer între prevenție și tratament și prevenirea...1978