Liviu Brăiloiu: PSD a pierdut Primăria şi CJ pe motiv de Ciumă Roșie! Video
Liviu Brăiloiu, fost senator, prefect și ministru, în prezent important om de afaceri, a făcut un pas înapoi de pe scena politică. Deși a rămas în PSD, Brăiloiu a preferat să se retragă, după ce șefii de partid nu l-au mai pus, la alegerile din septembrie 2020, pe listele parlamentare. Brăiloiu a fost în studioul REPLICA, luni, 24 ianuarie, și a vorbit, în cadrul unui interviu, despre scena politică actuală, despre jocurile, alianțele și strategiile partidelor politice, despre administrația locală, dar a răspuns și întrebărilor urmăritorilor noștri, chiar și celor incomode. Cu această ocazie, fostul parlamentar ne-a recunoscut că nu s-a făcut nimic în Constanța, în ultimii 25 de conducere social democratică, din pricina liderilor partidului de la malul mării.
În debutul interviului, Liviu Brăiloiu a vorbit despre pandemie și măsurile impuse de autorități, măsuri pe care le consideră inutile acum, în contextul în care OMS a recomandat relaxarea acestora. Mai mult, spune Brăiloiu, nu-i vede rostul nici certificatul verde.
”Pandemia este un subiect care face parte din viața noastră a oamenilor. Problema este că la început, în urmă cu 2 ani de zile atunci când a apărut această pandemie și oamenii s-au confruntat cu rigorile ei, îi acordam mai multă importanță, dar, în prezent, eu nici nu mai iau în seamă, nu mă mai interesează prea mult. Ne-am obișnuit cu aceleași dezinformări și minciuni, cu aceeași bătaie de joc generalizată la adresa oamenilor. În urma cu 2 ani de zile, OMS-ul transmitea mesaje apocaliptice către omenire, acum, conform ultimelor mesaje transmise, ne îndeamnă către ridicarea restricțiilor de călătorie, certificatul verde nu își mai are rostul, măsurile s-au dovedit ineficiente. Uităm foarte ușor consecințele și ceea ce s-a întâmplat pe toată perioada acestei pandemii, vorbim de stagnare economică. M-am obișnuit să văd la televizor tot felul de episoade din pandemie ale guvernării, am văzut achizițiile și scandaluri, hoții, furturi, nu doar în România, dar cu precădere aici. Toate lucrurile astea sunt privite printr-o prismă nonșalantă”, a spus Brăiloiu.
Trimit angajații în șomaj în fiecare an
Ca orice om de afaceri, și Brăilou a fost afectat de criza economică cauzată de coronavirus. Cu toate acestea, încearcă să se mențină pe linia de plutire.
”În 2020, în primul an de pandemie, nu am funcționat decât 20 și puțin de zile, pentru că am respectat normele și pentru că am crezut că există un real pericol, am preferat să respectăm acele norme. Ca atare, s-a văzut și în cifra de afaceri foarte mică. După ce a ieșit președintele și a spus că am învins pandemia, în 2021, iar toată lumea a venit pe litoral, a fost puțin mai bine. În 2022 sperăm să fie bine decât în 2021. Nu am cerut ajutor de la stat. Sunt mulți care au solicitat, dar eu nu am considerat necesar să solicit acest ajutor și nici nu știu dacă l-aș fi primit și tocmai de aceea nu am solicitat. Singurul lucru solicitat a fost acea compensație pentru 20% din cifra de afaceri, nici șomaj tehnic măcar. Nu am nicio afacere în Spania, așa cum s-a spus. Nu sunt un om cu afaceri de miliarde, sunt un om de afaceri modest, care ține niște angajați, le plătesc dările la stat, le plătesc salariile la timp și oamenii ăia depind și ei de business-ul meu”, a explicat politicianul.
Brăiloiu: Făgădău a fost luat de val
Schimbând registrul, Brăiloiu a vorbit despre PSD Constanța, despre liderii partidului de la malul mării, dar și cauzele eșecului de la alegeri. ”Am fost în relații foarte bune cu Radu Mazăre, relații de amiciție, colegi de partid etc (...) Sunt în relații de colegialitate cu colegii de la PSD Constanța. Atunci când sunt invitat merg la ședințe, sunt disciplinat și îmi văd de programul politic”.
Cât despre relația cu Decebal Făgădău... ”Am fost în relații foarte bune cu Decebal Făgădău, îmi este amic și în continuare. Câteodată, greșelile se uită, nu sunt neapărat iertate. A făcut și el greșeli, a făcut și față de mine personal, dar greșeala e omenească și timpul trece și le șterge, dar rămân și lucrurile bune. Nu este un om căruia să-i lipsească moralitatea, asta e clar. A greșit că s-a luat după val, când îți promite valul ceva... el a gândit ca un copil și a greșit. Probabil că își dă seama acum”
Cât despre rezultatele dezastruoase de la alegerile din 2020, ”Situația e mult mai complexă, dar un lucru este cert, alegerile au fost uninominale”, spune fostul senator. Întrebat pe cine consideră vinovat pentru pierderea Primăriei Constanța și a Consiliului Județean, social democratul a precizat: ”Au trecut aproape 2 ani de la alegeri. Mă uit la opinia generală a constănțeanului, Vergil Chițac, care mi-a fost coleg și am lucrat foarte bine cu dumnealui..., nici dumnealui nu are o situație foarte roz în rândul electoratului. Decebal Făgădău este departe de un primar rău pentru municipiul Constanța. Nu a fost un primar rău, a avut foarte multe proiecte, unele se continuă și astăzi. Problema a fost probabil și conjunctura cu valul de Ciumă Roșie, dar probabil că și comunicarea a fost defectuoasă. Dar valul era de schimbare, putea să facă el orice, nu cred că ar fi câștigat. Și pentru Felix Stroe este valabil același lucru legat de valul schimbării Ciumei Roșii. Acesta este motivul pentru care s-au schimbat”, este de părere Brăiloiu.
Felix Stroe, ca și lider politic, nu a performat
Cât despre liderul PSD Constanța, Felix Stroe: ”Dincolo de ce ar putea să spună oamenii, rău, despre Felix Stroe, ca și gospodar și administrator Felix Stroe este mult departe față de orice există în județul Constanța. Ca și politician și lider de partid, nu a performat așa cum a performat în activitatea managerială. Nu poți să le ai pe toate în viață. Ori ești politician, ori manager”, spune Brăiloiu.
Întrebat care este adevărul despre interesul meschin al politicienilor care mint electoratul și fac înţelegeri pe sub masă cu alte partide, în interesul lor şi al familiilor lor, Brăiloiu a precizat: ”Aceeași nelămurire o am și eu și vizează politica din zilele noastre. S-a accentuat în ultimul timp lipsa de fermitate, lipsa de doctrină. Astăzi vorbim despre partid de putere și partid de opoziție, ei bine, opoziția nu este doctrinară în România, opoziția este discreţionară, nu conduce la o autoritate în Statul Român. Instituțiile statului nu funcționează, nu există oameni cu pedigree de politician”.
Dacă erau alți lideri la PSD Constanța, cu siguranță, lucrurile ar fi stat altfel în Constanța
S-a făcut ceva, în 25 de ani în Constanța? Nu, spune Brăiloiu, și are și argumente. ”La Constanța, PSD Constanța a fost întotdeauna în divergențe cu Bucureștiul, cu guvernele, ori a fost ghinion, proastă gestiune, ori lipsă de viziune pentru viitor. În 25 de ani, dacă stau să mă gândesc, Constanța era pe locul 37 în România la capitolul investiții. La noi nu s-a întâmplat nimic. Norocul nostru e că mai vine vara lumea pe aici. Interesele politice au primat înaintea intereselor cetățenilor. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Ăsta este adevărul. Dacă erau alți lideri la PSD Constanța, cu siguranță, lucrurile ar fi stat altfel. Ca și om politic, condiția de bază e să fii patriot. Tot timpul am avut aceste idei și tot timpul le-am susținut. Dacă urmăriți activitatea mea parlamentară o să vedeți acest lucru și tocmai de aceea nu am fost foarte agreat pentru că am avut aceste idei și pentru că eu nu înțeleg și agreez astfel de înțelegeri subterane. Colegii mei din PSD Constanța nu m-au agreat”, a recunoscut Brăiloiu.
Brăiloiu: Eu sunt profilul liderului pentru că nu mi-am vândut prietenii, tovarășii politici sau cei privați
Dar care este profilul liderului perfect? Cine ar fi fost potrivit să conducă PSD Constanța și să aducă schimbarea în Constanța? ”Fără lipsă de modestie, eu sunt profilul liderului pentru că sunt un om cu moralitate, sunt un om cu demnitate, sunt un om care știu să fiu patriot și nu mi-am vândut niciodată nici prietenii, nici tovarășii politici sau cei privați”, spune fostul senator.
Chițac este consăteanul meu, amicul meu, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să vedem greșelile
Întrebat cum i se pare Constanța și Mamaia, sub conducerea PNL, Brăiloiu a precizat: ”Constanța e așa cum o vedem. Probabil că sunt proiecte în derulare, nu am urmărit îndeaproape activitatea Consiliului Local. Am speranța și credința că într-o bună zi drumurile noastre toate vor fi asfaltate. Eu sunt din Eforie, domnul Chițac este consăteanul meu, este colegul meu și amicul meu, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să vedem greșelile făcute de noi, între noi. Suntem prieteni, dar unde greșim trebuie să spunem, că ne facem un ajutor între noi”.
Ar candida la primărie Liviu Brăiloiu? ”Nici nu m-am gândit și nici nu mi-a propus nimeni să candidez la Primăria Constanța. Nu-mi surâde ideea neapărat. Primăria este grea, nu-i pentru oricine. Primăria, în general, este pentru oameni care sunt dedicați comunității, pentru oameni care nu sunt puși pe căpătuială. Pentru Primărie trebuie să fii pregătit și să cunoști administrație publică, să studiezi sau să ai legături cu administrația publică, să ai o echipă cu care să muncești.“
Puteți urmări, integral, INTERVIUL, în materialul video de mai jos.
Mirela PASCAL

Dacă în plan personal, Radu Cristian se poate lăuda cu o avere de invidiat, nu același lucru se poate spune despre...3544
George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, a fost prezent în studioul Replica de Constanța, vineri,...3052
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3426
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11356


ConstanțaUmiditate: 67%
Vânt: 1.69 m/s
Presiune: 1017 milibari

Gheorghe Hagi a reacționat la declarațiile făcute de Gigi Becali, care a rememorat și episodul petrecut în 2013,...431
Iga Swiatek conduce detaşat clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, după o...129
Levski Sofia a cucerit al 26-lea său trofeu în Cupa Bulgariei la fotbal, după ce a învins-o în finală cu 1-0 pe...121
Tenismanul sârb Novak Djokovic se menţine în fruntea clasamentului mondial al jucătorilor profesionişti (ATP),...120


Primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, a anunțat că în cursul zilei de luni, 16 mai a.c., a încărcat în...350
Pentru execuția unor lucrări la pasajul care supratraversează A2, în zona km. 13+330, se va închide traficul...777
În perioada martie-aprilie 2021, Rusia a început o consolidare militară majoră în apropierea frontierei...779
Stațiunea Mamaia a arătat, în weekendul ce tocmai s-a încheiat, ca în plin sezon estival. Temperaturile ridicate de...1379
Liderul deputaţilor AUR George Simion a solicitat, luni, în plenul Camerei, scoaterea de pe ordinea de zi a...294
Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, s-a pronunţat, luni, pentru predictibilitate şi pentru o menţinere a Codului...249
Inflaţia este influenţată, în continuare, de preţul de la energie, a declarat luni preşedintele PSD, Marcel...252
Inflaţia este influenţată, în continuare, de preţul de la energie, a declarat luni preşedintele PSD, Marcel...248
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3426
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2273
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11356
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5021
Mulți dintre actorii celebri s-au lovit de momentul incomod în care au fost nevoiți să fimeze scene nud. Situațiile...151
Heidi Klum, 48 de ani, s-a filmat într-o vestimentație strâmtă și complet transparentă, care-i lasă tot...133
Amber Heard, cea de-a doua soţie a actorului Johnny Depp, va reveni în boxa martorilor luni, odată cu reluarea...100
Solistul principal al grupului ucrainean Kalush Orchestra a declarat într-o conferinţă de presă că această...116
Fosta Primă Doamnă a SUA, Melania Trump, a lăsat să se înțeleagă că s-ar putea întoarce la Casa Albă, în...449
Premierul Suediei, Magdalena Andersson, spune că decizia țării sale de a solicita aderarea la NATO nu este...236
O persoană a murit şi alte cinci au fost rănite, inclusiv doi copii mici, după ce un avion de mici dimensiuni s-a...393
Marina Ovsiannikova, jurnalista rusă care a protestat în direct la TV, se confruntă cu probleme în plan personal, ea...354
Durerea de ficat poate să apară din mai multe motive și este foarte important să mergi la medic pentru...105
Durerea de ureche poate avea mai multe cauze, iar de cele mai multe ori se tratează de la sine, dispărând destul de...112
Rezultate detaliate ale studiului clinic de profilaxie (preventie) pre-expunere de fază III PROVENT au demonstrat că...104
Cancerul pancreatic este unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer. Ce este cancerul pancreatic, care sunt...109