REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Liviu Voinea: E prea devreme să spunem că avem recesiune

Liviu Voinea: E prea devreme să spunem că avem recesiune

Replica API 15 august 2014 | 00:00 248

Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a declarat joi, că este prea devreme să spunem că România a intrat în recesiune, deoarece datele privind primul trimestru sunt mult prea volatile şi vor mai fi modificate pe măsură ce vor apărea cifrele pentru următoarele două trimestre.

"După părerea mea, este prea devreme să spunem că avem recesiune, întrucât datele la trimestrul I sunt mult prea volatile şi diferenţa este foarte mică între plus şi minus 0,2%. Da, în trimestrul doi este o încetinire a creşterii economice, dar datele pentru trimestrul I s-au modificat acum pe baza trimestrului II, se vor mai modifica pe baza trimestrului III, se vor modifica pe baza trimestrului IV. Da, avem două trimestre în care s-a mers mai prost decât în trimestrele 3 şi 4 ale anului trecut, dar acelea au fost trimestre în care a fost o activitate peste potenţial, chiar excepţională, am avut o creştere de 5,1% în trimestrul IV al anului trecut. (...) Eu rămân la părerea că nu este recesiune. Este într-adevăr o încetinire a ritmului de creştere economică, dar la şase luni 2014, faţă de primele şase luni din 2013, avem o creştere de 2,6%. Da, este mai mică decât creşterea de la sfârşitul anului trecut, de 3,5%, deci din acest punct de vedere este o încetinire a ritmului de creştere economică", a spus Voinea, la Digi24.

sursa: Agerpres

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614