REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Localitatea Dobromir, desprinsă din Evul mediu: telefonia fixă nu mai există din 2010, din cauza hoţilor

Localitatea Dobromir, desprinsă din Evul mediu: telefonia fixă nu mai există din 2010, din cauza hoţilor

Replica API 3 noiembrie 2012 | 00:00 138

Localitatea comunică prin porumbei mesageri?

Localitatea comunică prin porumbei mesageri?

Localitatea Dobromir pare desprinsă din filmele de epocă, unde telefonul fix era la stadiul de vis. Cum mare diferenţă nu este, având în vedere că reţeaua de telefonie a fost prădată de hoţi încă din anul 2010, de atunci localitatea comunicând prin... porumbei mesageri, probabil, telefonul fix al Primăriei sună în gol, întrucât nu-l aude nimeni, neexistând de fapt. Cum se descurcă Primăria, Poliţia sau şcoala? Greu de spus, având în vedere că edilul localităţii a precizat că există telefoane mobile, însă nici acelea nu prea au semnal.

Evul mediu s-a instalat cu succes în judeţul Constanţa. Chiar dacă trăim în secolul vitezei, evoluţia fiind una mai mult decât normală odată cu trecerea timpului, iată că mai există şi sate "fără câini" de unde se fură ca-n codru, iar serviciile de bază lipsesc în totalitate. Facem referire la localitatea constănţeană Dobromir, unde, telefonul fix al Primăriei sună, şi iar sună, dar nu răspunde nimeni. Cine are răbdare, poate bate pasul până acolo, cine nu... Dumnezeu cu mila. Însă, misterul rămâne instalat, oare s-o fi desfiinţat Primăria, au intrat angajaţii în concediu? Nici vorbă! Au fost furate cablurile de telefon, întreaga reţea, motiv pentru care telefonul sună la cucuiata din deal, dar nu îl aude nimeni. Însă, evenimentul nu este unul recent, acţiunea petrecându-se în anul 2010, iar de atunci comunicarea se face, probabil, prin porumbei mesageri. "Nu avem telefon, nu avem reţea de telefonie. Nici la Primărie, nici la şcoală şi nici la poliţie. Este o linişte bolnăvicioasă, aici, la noi. S-au furat cablurile încă din 2010 şi aşa a rămas de atunci. Ne-am luat nişte telefoane mobile şi ne descurcăm cu ele, dar nu prea e semnal", a declarat, pentru "Replica", Eugen Iliescu, edilul din Dobromir. Încă din iunie, de când a venit în fruntea localităţii, Iliescu susţine că s-a gândit la o metodă de a rezolva marea problemă, încheind un contract cu o firmă de telefonie mobilă. "Am încheiat un contract cu Cosmote, o să avem şi telefon fix, fax. Au venit şi au făcut măsurătorile pe aici şi urmează să ne instaleze ce e nevoie. Sperăm ca în scurt timp să rezolvăm problema. Eu când am venit aici, aşa am găsit. Nici nu ştiu dacă au fost prinşi hoţii", mai spune edilul.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367