REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Locotenenţii lui Raim din Mangalia, la un pas de puşcărie

Locotenenţii lui Raim din Mangalia, la un pas de puşcărie

Replica API 29 octombrie 2011 | 00:00 835

Se răresc rândurile interlopilor din sudul litoralului - vezi video

Se răresc rândurile interlopilor din sudul litoralului - vezi video

Şapte membri ai clanului Raim, din Mangalia, au fost săltaţi vineri de procurori şi aduşi pentru audieri la Constanţa, unul dintre ei fiind propus Tribunalului cu propunere de arestare preventiv pentru tentativă de omor. Potrivit şefului Poliţiei Mangalia, comisarul şef Nicolae Pescaru, este vorba despre acţiuni concentrate din 5 dosare distincte, operate de ofiţeri ai Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Constanţa, care au preluat cazurile la solicitarea poliţiştilor din Mangalia.

Informaţia ne-a fost confirmată de către comisarul şef Gheoghe Lupşă, şeful Investigaţiilor Criminale, care nu a putut veni însă cu prea multe completări, precizând că dosarele sunt instrumentate în acest moment de către procurorul Zafer Sadîc, de la Parchetul Tribunalului Constanţa. Potrivit informaţiilor noastre, cele 5 dosare acoperă conflictele în care au fost implicaţi cei din clanul Raim din luna mai a acestui an şi până în prezent. La sfârşitul lui mai, unul din membrii familiei Raim a fost înjunghiat în discoteca Vision din Olimp, fapt care a cauzat o serie de reglări de conturi ulterioare, precum bătăi pe plajă şi pe străzi între membrii grupării, Mustafa Raim fiind, de fiecare dată "catalizatorul" scandalurilor. Pe numele celor 7 bărbaţi care au fost audiaţi vineri se efectuează cercetări pentru săvârşirea unor infracţiuni precum vătămare corporală, ultraj, distrugere, tulburarea liniştii şi ordinii publice etc.

Precizări ale IPJ

Conform unui punct de vedere oficial remis de IPJ Constanţa, cei duşi la Parchet sunt persoane depistate ca fiind "implicate într-o altercaţie la Mangalia soldată cu vătămarea corporală a unui minor". "La data de 25 octombrie a.c., ora 19.16, poliţiştii din Mangalia au fost sesizaţi prin 112, de către o persoană din Mangalia, cu privire la faptul că la intersecţia străzilor M.I. Dobrogeanu, cu Ion Mecu, a avut loc o altercaţie între mai mulţi cetăţeni de etnie rromă. La faţa locului s-au deplasat pentru aplanarea stării conflictuale, trei echipaje mobile de siguranţă publică, dar şi două grupe tactice ale Serviciului de Intervenţie Rapidă", se arată în comunicatul IPJ. În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că la locuinţa lui Genghiz Amet, situată în Mangalia, pe strada Ion Mecu, s-au deplasat mai multe persoane de etnie rroma, identificate ca fiind Ion Dacian Roşca, de 37 de ani, Iusein Sinan Suliman, de 37 de ani, şi Dumitru Albotă, de 35 de ani (aceştia doi din urmă cunoscuţi ca "locotenenţii" lui Raim - n.r.), unde au intrat în conflict cu membrii familiei lui Nazim Amet. Ca urmare a altercaţiei a rezultat vătămarea corporală a lui Ion Dacian Roşca - traumatism prin agresiune, plagă contuză spinal nazală, suspect fractură piramidă nazală; Iusein Sinan Suliman - traumatism prin agresiune, plagă contuză nazală dreapta, plagă contuză cot stâng, multiple contuzii şi hematoame subcutanate; I.E., de 12 ani, din Mangalia - traumatism prin agresiune, plagă contuză regiune parietală stânga, t.c.c. parietal stânga acut deschis, Nazim Amet, de 48 de ani, din Mangalia - traumatism prin agresiune, plagă contuză regiune interorbitală, toţi fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Constanţa pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde a rămas internat doar minorul, care a fost supus unei intervenţii chirurgicale. "Pe parcursul cercetărilor s-a constituit o echipă complexă de cercetare constituită din poliţişti ai Serviciului Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Cu ocazia examinării medico-legale a minorului, s-a stabilit că acesta a suferit vătămări ce i-au pus viaţa în pericol", se mai arată într-un comunicat al IPJ Constanţa.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614