REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Locuitorii din 2 Mai, "liniştiţi" că se va repara malul surpat la Paştele Cailor

Locuitorii din 2 Mai, "liniştiţi" că se va repara malul surpat la Paştele Cailor

Replica API 11 aprilie 2013 | 00:00 241

Casele de vacanţă se pot prăvăli în linişte

Casele de vacanţă se pot prăvăli în linişte

2 Mai, localitatea vizitată de iubitorii de natură şi de frumos, unde regretatul Sergiu Nicolaescu şi Stela Popescu au decis în urmă cu 20 de ani să-şi construiască locuinţe de vacanţă, este în pericol de a deveni doar o umbră a ceea ce a fost odinioară. An de an, surparea malurilor se produce puţin câte puţin, lucru firesc de la începuturile pământului, numai că intervenţia oamenilor, prin construirea portului Mangalia şi a digului care adăposteşte intrarea în şantierul naval din aceeaşi localitate, au stricat ciclul firesc. Acum valurile iau pământul dintr-o parte şi îl duc în alta, provocând depuneri de nisip şi surpări de maluri. O asemenea surpare masivă s-a produs la jumătatea lunii octombrie a anului trecut, care a afectat faleza din dreptul caselor de vacanţă ridicate de Sergiu Nicolaescu şi Stela Popescu. În total, 20 de locuinţe se află în pericol de prăbuşire din cauza falezei care se surpă de la an de an. În urmă cu două ierni, o bucată din şosea s-a prăvălit în mare, lucru care a sădit panică în rândul localnicilor. Oamenii se gândesc că oricând solul ar putea ceda, iar odată cu el şi casele lor.Sunt disperaţi la gândul că munca lor de o viaţă se poate duce pe "apa sâmbetei" şi că îşi pot pierde viaţa într-o secundă. Proiecte de reabilitare există, au fost deja elaborate. Se ştie exact ce trebuie făcut, numai că proiectele nici nu au fost începute, nici nu au fost finanţate. Primarul Nicolae Iustin Urdea, a luat legătura cu Ministerul Mediului, cu Apele Române, instituţii abilitate să rezolve această problemă, prezentând situaţia în toată gravitatea ei, cerând fonduri în regim de urgenţă. Răspunsul primit a fost că nu se poate acţiona decât în 2014 - 2015. "Surpări este normal să se producă. Surpări masive au început să intervină după construirea portului Mangalia şi a digului care adăposteşte intrarea în şantierul naval Mangalia. Valurile se izbesc de aceste construcţii şi în felul acesta, iau pământul dintr-o parte şi o duc în alta, producând surpări de teren. Reabilitarea nu depinde de primărie. Proiecte există, dar nu au fost începute sau finanţate. Dacă ar fi depins de noi, nu am fi putut realiza nimic fără accesarea de fonduri europene. Oricum ducem lipsă de fonduri. Am prezentat situaţia, aşa cum este, la Ministerul Mediului şi Apele Române, cerând fonduri în regim de urgenţă. Răspunsul primit a fost că nu se poate acţiona decât în perioada 2014-2015. Adevărul este că realizarea proiectului în totalitate presupune consolidarea falezei şi realizarea unui dig submers, care ar costa 300 milioane de euro. Dacă proiectul s-ar realiza parţial, doar prin consolidarea falezei, tot ar costa peste 100 milioane de euro", a declarat, pentru "Replica", primarul comunei Limanu (de care aparţine 2 Mai), Nicolae Iustin Urdea. Locuitorii din 2 Mai nu pot decât să se roage la Dumnezeu, să-i ajute ca malul să nu se surpe, să reziste încă cel puţin doi ani, când vor putea fi accesate fondurile şi va putea fi realizat proiectul.

Marieta ŞTEFAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218