REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Locuitorii din Geneva au votat în favoarea unui salariu minim de 23 de franci elveţieni pe oră

Locuitorii din Geneva au votat în favoarea unui salariu minim de 23 de franci elveţieni pe oră

Replica API 29 septembrie 2020 | 00:00 912

Locuitorii oraşului Geneva din Elveţia au votat duminică în favoarea unui salariu minim de 23 de franci elveţieni (21 de euro) pe oră pentru toţi cei care lucrează în acest oraş, care este unul dintre cele mai scumpe din lume, informează France Presse, citată de Agerpres.

Salariul minim garantat - care, prin urmare, va fi de 4.086 franci elveţieni pe lună pentru 41 de ore de muncă săptămânal - rămâne o raritate în Elveţia. Geneva este abia al treilea canton - din 26 - care îl adoptă, după Jura şi Neuchâtel.

În 2014, alegătorii au votat împotriva introducerii unui salariu minim pentru întreaga confederaţie.

La Geneva abia la a treia participare la urne susţinătorii acestei măsuri sociale au reuşit să convingă în cele din urmă 58% din electorat, potrivit rezultatelor finale publicate duminică. Partidele de stânga şi sindicatele au prezentat măsura ca pe un mijloc de combatere a sărăciei şi precarităţii.

Pandemia de COVID-19 loveşte puternic acest oraş puternic dependent de turism, călătorii de afaceri şi de un du-te-vino continuu a mii de diplomaţi, experţi şi alţi oficiali înalţi care vizitează numeroasele agenţii ONU care au sediul aici.

Sărăcia este tot mai vizibilă la Geneva, unde nu este ceva neobişnuit să vezi cozi lungi în aşteptarea distribuirii de alimente sau alte produse de primă necesitate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614