REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.7° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.7° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Locuitorii din Neptun-Olimp vor plăti mai puţin pentru o călătorie

Locuitorii din Neptun-Olimp vor plăti mai puţin pentru o călătorie

Replica API 14 iulie 2012 | 00:00 290

Locuitorii din staţiunile municipiului Mangalia vor beneficia în perioada următoare de un tarif mai mic la transportul local. Astfel, pentru o călătorie vor plăti 2 lei în loc de 3 lei, cât erau obligaţi să plătească până acum. Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a iniţiat demersurile ca această măsură cu caracter social să fie pusă în aplicare de către toţi transportatorii pentru a veni în întâmpinarea locuitorilor municipiului.

În acelaşi timp, s-a decis ca transportul local să deservească de acum înainte şi locuitorii din zone neacoperite până acum, precum Herghelie, IAS, Fruvileg, Zootehnie. Microbuzele care vor circula în aceste zone, vor practica acelaşi preţ de 2 lei pentru o călătorie.

O altă noutate pentru Mangalia este traseul Mamaia - Vama Veche, care va trece prin Costineşti şi staţiunile din Sudul litoralului, în timpul sezonului estival, precum şi traseul permanent Mangalia - Constanţa, care va intra prin statiunile municipiului şi Costinesti, venind astfel în întâmpinarea locuitorilor din Neptun-Olimp.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367