REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Loteria bonurilor fiscale: Care sunt bonurile câştigătoare pentru luna august

Loteria bonurilor fiscale: Care sunt bonurile câştigătoare pentru luna august

Replica API 21 septembrie 2015 | 00:00 251

Premii în valoare de un milion de lei

Premii în valoare de un milion de lei

Bonurile în valoare 320 de lei emise la 5 august sunt câştigătoare la Loteria Bonurilor fiscale, cererile pentru revendicarea premiilor, în valoare totală de 1 milion de lei, putând fi depuse de luni la sediile ANAF. Prima etapă de selectie a Loteriei fiscale pentru bonurile emise în luna august a avut loc duminică şi a constat în extragerea din urne a bilelor care desemnează ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare. După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare. Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Misiterului Finantelor Publice, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. “Loteria Română” (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile. La extragere au participat toate bonurile fiscale emise în perioada 1-31 august, fără a fi necesară înregistrarea prealabilă a acestora într-o bază de date. Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF. Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine). Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea “conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenţei, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF. După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câştigătoare, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în “Baza de date privind Loteria bonurilor fiscal”, respectiv pentru verificarea autenticităţii bonurilor fiscale câştigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale. Pentru extragerea din 19 iulie, în termenul de 30 de zile au fost depuse patru cereri de revendicare. Totodată, pentru extragerea organizată pe 16 august au fost depuse 15 cereri de revendicare până la 15 septembrie, termenul limită.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108