REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Loteria Naţională trece în subordinea Oficiului pentru Jocuri de Noroc

Loteria Naţională trece în subordinea Oficiului pentru Jocuri de Noroc

Replica API 8 octombrie 2015 | 00:00 348

Autoritate cu un grad de independenţă ridicat de reglementare

Autoritate cu un grad de independenţă ridicat de reglementare

sursa foto caon.ro

Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc va deveni autoritate cu un grad de independenţă ridicat de reglementare şi coordonator unic al jocurilor de noroc din România, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptată miercuri de Guvern. Ordonanţa stabileşte competenţa Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc de a administra monopolul de stat din domeniul jocurilor de noroc. În acest sens, Oficiul va prelua în coordonare Compania Naţională Loteria Română SA, ceea ce va crea premisele unei îmbunătăţiri a funcţionării acesteia, având în vedere experienţa acumulata de Oficiu privind specificul şi dinamica dezvoltării segmentului de piaţă în care operează. Modificările operate prin actul normativ adoptat astăzi vor permite o administrare transparentă a Companiei Naţionale Loteria Română SA, conform principiilor piaţei concurenţiale, o mai bună previzionare şi colectare a taxelor datorate bugetului de stat, prin folosirea conformă a dreptului de exclusivitate al statului în domeniul jocurilor de noroc. Prin trecerea CN Loteria Română S.A. din coordonarea Ministerului Finanţelor Publice în cea a Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc se va crea o singură structură specializată, care să gestioneze unitar şi concurenţial monopolul statului în domeniul jocurilor de noroc tradiţionale şi la distanţă. Pentru o perioadă tranzitorie de maximum patru ani de la intrarea în vigoare a actului normativ adoptat astăzi, va exista posibilitatea gestionării exclusivităţii în domeniul jocurilor de noroc exploatate de C.N. Loteria Română S.A. de către Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, autoritate de specialitate, în domeniul jocurilor de noroc. De asemenea, C.N. Loteria Română S.A. se va reorganiza conform principiilor de guvernanţă corporativă, sens în care se va institui într-o perioadă de doi ani, după evaluarea şi analizarea activităţii companiei, o conducere corporativă de tip dualist, recrutată conform prevederilor legale în vigoare (OUG nr. 109/2011), cu stabilirea unor criterii de performanţă şi alegerea celor mai bune soluţii pentru exploatarea exclusivităţii de care dispune, precum a şi celorlalte produse şi servicii existente în piaţa concurenţială. Măsurile prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă vor permite o eficientizare a activităţii şi vor genera o creştere a veniturilor la bugetul de stat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108