REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Lovitură de stat pe piaţa bancară

Lovitură de stat pe piaţa bancară

Replica API 11 iulie 2012 | 00:00 176

Afacerile cu companiile de stat riscă să aducă bancherilor pierderi uriaşe. Insolvenţa Hidroelectrica a aprins doar primul fitil al bombei care ameninţă piaţa bancară. Pentru cele 2,44 miliarde de lei împrumutate de Hidroelectrica, băncile care au acordat creditele va trebui să blocheze anul acesta provizioane de 100%, bani care nu vor mai putea fi folosiţi pentru finanţări. Intrarea în insolvenţă a companiei energetice creşte însă riscul asociat creditelor bancare şi la alte societăţi de stat cu probleme. Ca urmare, bancherii vor fi nevoiţi să constituie provizioane şi la acestea, chiar dacă într-o proporţie mai mică. Împreună cu Hidroelectrica, alte cinci companii de stat, dintre care una aflată deja în administrare specială (Oltchim), datorează băncilor peste 7 miliarde de lei. La un nivel minim de 10% al provizioanelor la cele neajunse încă în lichidare, totalul sumelor pe care băncile le vor bloca anul acesta depăşeşte 700 milioane de euro. Iar aceste cifre nu iau în calcul şi datoriile CFR SA sau ale Poştei Române, nedate încă publicităţii, conform capital.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218