REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.5° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.5° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Lovitură marca DNA Constanța: Dănuț Căpățână s-a ales cu un NOU DOSAR!

Lovitură marca DNA Constanța: Dănuț Căpățână s-a ales cu un NOU DOSAR!

Replica API 24 mai 2017 | 14:32 301

Fostul manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, Dănuț Căpățână, s-a mai ales cu un dosar penal "marca" DNA! Acum a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Mai exact, banii erau dați cu titlul de onorariu și prime de succes, pentru niște servicii neexecutate în realitate. Precizăm că este vorba de al patrulea dosar al lui Căpățână, fiind și condamnat în două de către instanța de fond.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, la data de 11 iunie 2013, între Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, reprezentat de inculpatul Dănuț Căpățînă, la acea dată manager al unității medicale, și o societate comercială, a fost încheiat un contract – neprevăzut în planul anual al achizițiilor publice – având ca obiect prestarea unor servicii de consultanţă pentru convențiile încheiate de spital cu casele de asigurări de sănătate, publice şi private (pe o durată de 12 luni, cu posibilitatea prelungirii de drept). În exercitarea atribuțiilor sale de manager și ordonator terțiar de credite, inculpatul Căpățînă Dănuț a încheiat contractul fără a urma vreo procedură dintre cele prevăzute de legislația aplicabilă contractelor de achiziție publică și a dispus cheltuieli din fonduri publice fără existența unei baze legale, deși serviciile de consultanță ale prestatorului nu au fost executate în totalitate și reprezentau, în fapt, și atribuții proprii ale inculpatului. Astfel, în perioada 11 iunie 2013 - mai 2016, când inculpatul nu și-a mai exercitat atribuțiile care decurgeau din calitatea deținută, S.C.J.U. „Sf. Apostol Andrei” Constanţa a achitat către societatea respectivă suma de totală 307.900 lei, reprezentând onorariu și prime de succes, pentru niște servicii neexecutate în realitate. Această sumă de bani reprezintă un prejudiciu cauzat unității medicale și un folos necuvenit pentru firma prestatoare a serviciilor. Până în acest moment, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța. Anterior, inculpatul Dănuț Căpățînă a mai fost trimis în judecată de către procurorii anticorupție pentru infracțiuni similare în alte 3 dosare și a fost și condamnat în două de către instanța de fond. Astfel, fostul manager a fost condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare, în dosarul „Oxigenul medical din spital”, dar decizia nu este definitivă, urmând a se judeca apelul. Prima instanță s-a pronunțat și în dosarul contractelor cu firma de IT, în decembrie 2016, condamnându-l la 13 ani cu executare. Nici aici decizia nu este definitivă. Al treilea dosar în care a fost trimis în judecată vizează serviciile de recepție ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, atribuite societății Mara Investcom S.R.L.. De precizat este că fosta sa soție controla firma mai sus precizată.

L.C.

DETALII DESPRE DOSARELE LUI CĂPĂȚÂNĂ:

Dănuț Căpățână, trimis în judecată de DNA într-un NOU DOSAR!

Dănuț Căpățână, CONDAMNAT LA ÎNCHISOARE CU EXECUTARE

ANI GREI de PUŞCĂRIE pentru CĂPĂŢÂNĂ, fostul manager al Spitalului Judeţean Constanţa

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ei, capatinosule amenintai cu puscaria pe toti care deranjau gruparea ta mafioata! ai facut o greseala, ti ai lasat pramatia aia de amanta,ratacita pe linga spital!pe cind si ea!!
1
0
Dide acesta pe care l-a bustuit mazare si Constantinescu in fata spitalului NU A LUCRAT NICI UN MINUT IN ACEST SPITAL
2
0
Nu ii trebuia procedura serviciile juridice erau pe anexa 2B fara procedura decat daca depaseau un prag parca
0
0
Da Grasa ce era bai atunci ? Nu director? Spitalul RAGE de lipsuri si ei se dau mari in presa!Ca sa se intample ceva trebuie chiuretat tot ! aduceti menegarei si conducere externa altfel se fura dar cu alte firme, ale lor
5
0
Cine a avizat juridic aceste contracte, nu intra la apa ?
8
0
Au profitat de lacomia acestui impostor, bagadu-l in rahat pana peste gat.
5
0
Astia de dna sunt dusi cu capu'. Aceeasi firma presteaza in continuare aceleasi servicii pentru spital, in aceleasi conditii. L-au gasit pr capatana mama tuturor relelor. Sa vina dna ul acum in spital. Sa vada ce jale e.
6
2
Bai Dane , ti-am zis sa nu te inhaitezi cu golanii nicusor betivul si dereglatul psihic mazare ! Vezi ca ti se trage si de la bustul "mentorului" acestor derbedei pe care l-ai pus in curtea spitalului...
6
0
dar pe nicusor cand voi citi ca va face puscarie?
8
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367