REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° ConstanÈ›a Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
16.2° ConstanÈ›a Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Lucrările la mănăstirea închinată martirilor de la Canal încep marţi

Lucrările la mănăstirea închinată martirilor de la Canal încep marţi

Replica API 4 iunie 2012 | 00:00 175

Părintele Iustin Pârvu, operat, se simte bine

Părintele Iustin Pârvu, operat, se simte bine

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a sfinţit, vineri, locul unde se va ridica Mănăstirea cu hramul Sfinţilor Români, în cinstea şi memoria tuturor celor care au murit ca martiri la construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră. Potrivit Arhiepiscopiei Tomisului, în prima etapă va fi ridicat un paraclis, care va avea hramul Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, cu dată de prăznuire 1 iunie, munca efectivă la construcţie începând de marţi, 5 iunie. Totodată, slujbele religioase se vor săvârşi aici zilnic. Pomenirea celor care au murit la Canal s-a făcut încă de vinei noaptea, când IPS Teodosie, împreună cu un sobor de preoţi, a oficiat prima Sfântă Liturghie continuată cu slujba de pomenire a morţilor. La evenimentul sfinţirii locului au participat, pe lângă sute de credincioşi veniţi din diferite colţuri ale ţării, şi patru supravieţuitori ai închisorilor comuniste: pr. Gheorghe Oancea, George Cuşa, Vlad Nicolau (Puiu) şi Ion Negoiţă. Aceştia au rememorat ororile regimului totalitar, sistemul dezumanizant la care erau supuşi şi bucuria că, în sfîrşit, pot aprinde o lumânare pe locul suferinţei lor. De asemenea, aceştia au pus, propriu-zis, piatra de temelie a paraclisului, împreună cu ierarhul locului. Invitat la slujba de sfinţire a locului a fost şi Părintele Iustin Pârvu, unul dintre puţinii supravieţuitori ai canalului şi ai închisorilor comuniste, dar acesta a suferit o intervenţie chirurgicală la picior la Spitalul Clinic Judrţean de Urgenţă Constanţa chiar în ziua slujbei, fapt care l-a împiedicat să poată fi în mijlocul credincioşilor, "starea lui de sănătate fiind una excelentă, pentru vârsta sa (93 de ani -n.r.)", susţine medicul Alexandru Octavian Şerban, cel care l-a operat vineri.

A.V.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367