REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
11.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Ludovic Orban îi cere Alinei Gorghiu să anunţe public obiectivul politic al PNL la parlamentare

Ludovic Orban îi cere Alinei Gorghiu să anunţe public obiectivul politic al PNL la parlamentare

Replica API 22 octombrie 2016 | 00:56 355

Deputatul PNL Ludovic Orban îi cere liderului partidului, Alina Gorghiu, să anunţe public obiectivul politic al PNL la alegerile parlamentare arătând că ''degeaba devii parte dintr-o majoritate dacă ai 20, 25 sau 30%''.

''Ce trebuie să facă într-o democraţie preşedintele unui partid care pierde alegerile se cam ştie. Aştept altceva de la liderul ( acum unic ) al PNL. Aştept să decidă şi să anunţe public care este obiectivul politic al PNL la alegerile parlamentare. Acest obiectiv nu poate să fie decât câştigarea alegerilor. Nu formarea unei majorităţi în jurul unui premier care este mai mult sau mai puţin al tău. Degeaba devii parte dintr-o majoritate, dacă ai 20,25 sau 30%. Pentru a putea guverna conform programului tău de guvernare trebuie să câştigi alegerile şi să formezi majoritatea în jurul tău. Important acum este ce faci că să câştigi aceste alegeri. Cum îi convingi pe români, atât cei care te-au votat la locale, cât mai ales pe cei care nu au venit la vot la locale ( care sunt cei mai mulţi ) să voteze PNL'', a scris Orban pe Facebook.

Alina Gorghiu, preşedintele PNL, a anunţat vineri la Timişoara că îşi va da demisia din fruntea partidului "dacă PNL nu va fi cel în jurul căruia se va face majoritatea parlamentară care să dea viitorul premier al României".

"Eu, să ştiţi, îmi asum foarte clar o demisie dacă Partidul Naţional Liberal nu va fi cel care în jurul căruia se va face majoritatea parlamentară care să dea viitorul premier al României", a spus ea, scrie rtv.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367