REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Ludovic Orban, umărit penal într-un dosar de corupție. Își retrage candidatura

Ludovic Orban, umărit penal într-un dosar de corupție. Își retrage candidatura

Replica API 11 aprilie 2016 | 17:15 286

Ludovic Orban, candidatul PNL la Primăria Capitalei, s-a prezentat luni la ora 15.00 la sediul DNA, unde a fost citat de anchetatori.

La sosirea la DNA, Orban a declarat că nu îi este teamă, că nu a încălcat legea.

"Nu îmi este teamă, am în spate 25 de ani de carieră în viaţa publică în care nu am fost niciodată nici măcar bănuit de implicare în vreo faptă de corupţie, în care nu am încălcat legea şi tot ce am câştigat, am câştigat pe munca mea. Nu este o citaţie, este o invitaţie", spus candidatul PNL.

Orban este urmărit penal, fiind pus sub control judiciar de procurori. El este acuzat că ar fi primit 50.000 de euro de la un om de afaceri pentru campanie.

Întrebat, la intrarea în sediul DNA, dacă se va retrage din cursa pentru Primăria Capitalei, Ludovic Orban a declarat: „Să nu ne grăbim”. Ulterior, a precizat că se retrage.

Din ordonanța de dispunere a controlului judiciar întocmită de procurori a rezultat că există date şi probe potrivit cărora :

Ce spune DNA:

„La data de 1 martie 2016, inculpatul Orban Ludovic, prim–vicepreşedinte al unui partid, a contactat un om de afaceri pe care îl cunoştea, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care Orban Ludovic candidează la funcţia de primar al municipiului Bucureşti.

Ulterior, la data de 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, inculpatul Orban Ludovic i-a pretins omului de afaceri suma de 50.000 euro în numerar, cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menţionat, cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a fi promovată imaginea candidatului. Inculpatul Orban Ludovic a precizat că are nevoie de suma solicitată în aproximativ una – două săptămâni.

Omul de afaceri a acceptat să efectueze plata sumei de 50.000 euro în considerarea funcţiei de conducere pe care Orban Ludovic o deţine în cadrul unui partid şi a potenţialului de intervenţie al acestuia în domenii de interes în afacerile controlate de acest om de afaceri.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Orban Ludovic trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a)să se prezinte la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei şi la Poliţie ori de câte ori este chemat;

b)să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei cu privire la schimbarea locuinţei;

c)să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

d)să nu depăşească raza teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului;

e)să nu se apropie de ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunilor, respectiv de persoanele anume desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale (nici prin mass-media);

f)să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

Inculpatului i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului Orban Ludovic i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“, se arată în comunicatul DNA.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218