REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Lufthansa anulează 290 de zboruri din cauza grevei

Lufthansa anulează 290 de zboruri din cauza grevei

Replica API 9 noiembrie 2015 | 00:00 195

sursa foto maramedia.ro

Compania aeriană Lufthansa a anulat, vineri, 290 de zboruri, după ce însoţitorii de bord au anunţat primele întreruperi ale activităţii în cadrul unei greve prin rotaţie care va dura opt zile şi care este organizată pentru apărarea beneficiilor privind pensionarea, relatează DPA în pagina online. Dintre cele 290 de zboruri anulate, 15 urmau rute intercontinentale, iar restul, în interiorul Europei. Potrivit companiei Lufthansa, 37.500 de pasageri au fost afectaţi. Compania a rezervat 2.500 de camere de hotel în Frankfurt pentru a caza mii de pasageri care riscă să rămână în oraş din cauza grevei. Sute de paturi extensibile au fost plasate în zona de tranzit a aeroportului pentru călătorii care trebuie să ajungă mai departe, mai ales pentru cei care provin din India şi care nu au vize să pătrundă în Europa. Frankfurt este un punct important de redistribuire a traficului de pasageri între India şi America de Nord. Sindicatul Ufo cere menţinerea beneficiilor privind pensionarea, care permit multor însoţitori de bord să se retragă din funcţie începând cu vârsta de 55 de ani. În loc să organizeze o grevă generală, Ufo a adoptat o strategie a grevei prin rotaţie, anunţând că membrii ei nu vor participa la nicio decolare din Frankfurt vineri după-amiază şi seara, în timp ce echipajele îşi vor desfăşura activitatea în mod normal la cel de-al doilea nod aerian al companiei Lufthansa, Munchen, până duminică. “Toţi pasagerii companiei Lufthansa trebuie să îşi asume faptul că zborul lor ar putea fi anulat în ultimul moment”, a avertizat liderul Ufo, Nicoley Baublies.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614