REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Lufthansa i-ar putea supune pe piloţi unor teste medicale inopinate

Lufthansa i-ar putea supune pe piloţi unor teste medicale inopinate

Replica API 23 mai 2015 | 00:00 206

sursa foto starrfmonline.com

Lufthansa, compania-mamă a filialei low-cost Germanwings al cărei avion Airbus A320 a fost prăbuşit intenţionat de către copilot la sfârşitul lui martie în Alpii francezi, ar putea introduce examene medicale inopinate pentru piloţi, teste ce vor putea depista administrarea regulată de medicamente antidepresive, potrivit preşedintelui companiei. “Examene de control inopinate pentru piloţi ar putea fi o posibilitate de identificare a unor asemenea administrări de medicamente şi de alertare asupra unor eventuale vulnerabilităţi psihologice a piloţilor”, citează vineri, în stil indirect, publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) un interviu oferit de preşedintele Lufthansa, Carsten Spohr. Asemenea teste ar fi comparabile, cel puţin în ceea ce priveşte caracterul lor neanunţat, cu testele antidrog la care sunt supuşi sportivii de nivel înalt, scrie publicaţia germană, precizând că Spohr nu a folosit această analogie. Preşedintele Lufthansa a îndemnat, de asemenea, la “examinarea atentă” a condiţiilor “excepţionale” în care secretul medical ar putea deveni mai puţin riguros, potrivit FAZ. Un avion al Germanwings s-a prăbuşit în Franţa, la sfârşitul lui martie, catastrofă soldată cu 150 de morţi. Copilotul aparatului de zbor a provocat în mod deliberat această tragedie. El suferea de depresie şi şi-a ascuns în mod sistematic starea sa de sănătate în relaţia cu angajatorul.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367