REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.6° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.6° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Lukoil se retrage din Cehia, Ungaria şi Slovacia

Lukoil se retrage din Cehia, Ungaria şi Slovacia

Replica API 6 august 2014 | 00:00 188

Cel mai mare producător privat de ţiţei din Rusia, Lukoil, şi-a vândut luni reţeaua de benzinării din trei ţări central europene în cadrul planului de optimizare care a provocat deja retragerea din Ucraina, transmit AFP şi Reuters. Valoarea tranzacţiei nu a fost dată publicităţii, compania rusă estimând că aceasta se va finaliza până la sfârşitul lui 2014. Astfel, Lukoil a vândut 44 de benzinării din Cehia grupului energetic MOL, 75 de benzinării din Ungaria şi 19 din Slovacia companiei NormBenzinkutKft din Ungaria. "Decizia de vânzare a activelor va fost luată ca parte a efortului de optimizare a afacerilor Lukoil în domeniul pieţei produselor petroliere", se arată în declaraţia companiei ruse. Grupul MOL din Ungaria vrea să-şi extindă reţeaua de peste 1.700 de benzinării din Europa Centrală şi Balcani şi la începutul acestui an a achiziţionat subsidiarele companiei italiene EniSpA din Cehia, Slovacia şi România. După cumpărarea reţelei Lukoil, MOL va avea 318 benzinării în Cehia, având o poziţia cheie pe această piaţă. Grupul MOL are o prezenţă semnificativă şi pe piaţa din România. Sancţiunile impuse Rusiei de statele occidentale din cauza crizei din Ucraina vor forţa Lukoil să-ţi reducă programul de investiţii, din cauza accesului limitat la finanţare, a avertizat săptămâna trecută directorul general al grupului petrolier rus, VagitAlekperov, adăugând că vor fi vândute unele active din Europa de Est pentru "concentrarea pe proiectele din Rusia".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367