REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

MĂCEL pe 100 de milioane de euro

MĂCEL pe 100 de milioane de euro

Replica API 7 ianuarie 2013 | 00:00 500

EXCLUSIV: Decizia de care depinde scaunul lui Mitrea

EXCLUSIV: Decizia de care depinde scaunul lui Mitrea

Apele Române derulează în Constanţa unul dintre cele mai mari contracte din istoria sa, pentru care se războiesc nu mai puţin de 14 companii. Miza este uriaşă: peste 100.000.000 de euro, bani alocaţi de la bugetul de stat pentru lucrări de protecţie şi reabilitare a litoralului românesc. În curând, se împlineşte un an de zile de la demararea procedurilor de achiziţie, iar desemnarea câştigătorilor a trecut deja în sarcina instanţelor de judecată, după ce, toate părţile implicate, au contestat decizia de atribuire a celor 5 loturi de lucrări exprimată pe 01.11.2012 de către Administraţia Bazinală a Apelor Dobrogea Litoral (ABADL). În paralel, şi Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) a obligat ABADL de două ori, în septembrie şi decembrie, să reia procedurile de atribuire a contractului, aprobând astfel contestaţiile depuse de companiile participante. Coincidenţă sau nu, surse din conducerea USL anunţau, recent, pentru "Replica", demiterea iminentă de la şefia ABADL a lui Marian Mitrea, pe fondul bătăliei pentru colosala sumă de peste 5.000 de miliarde de lei vechi.

"Replica" vă prezintă în exclusivitate cele 14 mari companii înscrise în cursa pentru cele peste 100 de milioane de euro: asocierea Van Oord Dredging and Marine Contractors (Olanda)- Societatea de Construcţii în Transporturi Bucureşti SA (controlată de fondul austriac de investiţii Donau Finanz), cu lider de asociere Van Oord; asocierea Coveco Coop Spa (Italia)- Cooperativa San Marino, lider Coveco; asocierea Boskalis International BV (Olanda)- Argos Cernavodă (proprietate a familiei Lazia), lider de asocierea Boskalis; asocierea Strabag (Austria)- Pomgrad Engineering Ltd (Croaţia)- Josef Mobius Bau Gmbh (Germania, dar deţinută în proporţie de 100% de austriecii de la Strabag), lider Strabag; asocierea Navymar Shipping Company Ltd (Cipru, parte a Upetrom Group, deţinut de miliardarul constănţean Gabriel Comănescu)- Jan de Nul NV (Belgia), lider de asociere Navymar; asocierea Porr Bau Gmbh (Austria)- Franco Giuseppe SRL (Italia)- Dinamica SRL, lider Porr Bau. După cum se poate vedea, între giganţii europeni, cu cifre anuale de afaceri cumulate de zeci de miliarde de euro, s-au înscris în lupta pentru mega-contractul ABADL şi două companii deţinute de constănţenii Comănescu, respectiv Lazia. Bătălia dintre cele 6 asocieri este extrem de dură, dovadă în acest sens fiind şi deciziile de pe 12.07.2012, respectiv 19.12.2012 ale CNSC, care a admis, de fiecare dată, contestaţiile depuse de firmele participante, una împotriva celeilalte, dar şi toate împotriva ABADL-ului lui Mitrea. CNSC a constatat, atât în speţa judecată în septembrie, cât şi în decembrie, mai multe nereguli în derularea procedurii de atribuire a contractelor de peste 100.000.000 de euro, printre acestea sesizând şi faptul că "toate ofertele depuse sunt inacceptabile/neconforme, întrucât ofertele financiare depăşesc valoarea totală estimată a contractului".

Mitrea trebuie să împartă peste 5.000 de miliarde de lei vechi

Din ograda indecisului Mitrea, războiul s-a mutat, chiar din primele zile ale acestui an, pe rolul Curţii de Apel Constanţa, în dosarul 9/36/2013, înregistrat pe 04.01.2013, prin care asocierea Van Oord Dredging and Marine Contractors- SCT Bucureşti a dat în judecată celelalte cinci asocieri contracandidate, dar şi ABADL, primul termen de judecată fiind pe 30.01.2013. Potrivit datelor publice disponibile în acest moment, reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc presupune pachetul complet, respectiv documentaţia tehnică de proiectare faze PT, DE, verificare tehnică, asistenţă tehnică şi executarea lucrărilor proiectate, locul vizat fiind zona costieră din Constanţa, Mamaia şi Eforie Nord. Durata contractului este de 36 de luni de la data atribuirii contractului, a cărui valoare trebuie să se încadreze într-un minim de 457.220.000 lei şi un maxim de 500.420.000 lei, fără TVA, echivalentul a peste 110.000.000 de euro, bani provenind în exclusivitate de la bugetul de stat. Responsabili de licitaţia derulată de ABADL sunt Marian Mitrea-director şi Tănăsie Bian- Director Economic, iar Comisia de evaluare este alcătuită din Stelică Hagi- Director Tehnic Exploatare Investiţii, Virgil Ionescu- MMP, Mircea Mihai-ANAR, Chiraţa Tararache- com.Juridic, Hristu Uzun- comp.UIP, Aura Lavru- comp.UIP, Mirella Oancea-comp. Achiziţii, Rodica Tistea- serv.Investiţii, Maria Cucu- comp.Exploatare, Anamaria Bălan- comp.Juridic, Cosmin Bucur-comp.UIP, Nicuşor Buzgaru-comp.Achiziţii şi Titel Gagiu- serv.Investiţii.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614