REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
12.1° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Macovei: Dacă USL nu se poate curăţa de corupţi, îi curăţă pe corupţi de pedepse

Macovei: Dacă USL nu se poate curăţa de corupţi, îi curăţă pe corupţi de pedepse

Replica API 5 octombrie 2012 | 00:00 179

Europarlamentarul PDL Monica Macovei comentează iniţierea proiectului de lege privind graţierile, susţinând că, "dacă USL nu se poate curăţa de corupţi, îi curăţă pe corupţi de pedepse". "Nu mai este nicio îndoială. Drumul pe care merge USL este să îi apere pe corupţi de închisoare, iar pe cei care deja sunt la închisoare să îi elibereze. Asta arată clar proiectul de lege depus pe 2 octombrie 2012 la Camera Deputaţilor de deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun privind graţierea colectivă a pedepselor de până la 6 ani inclusiv şi amnistia în cazul pedepselor cu privarea de libertate până la 4 ani inclusiv. Între excepţii nu se numără şi faptele de corupţie, prin urmare corupţii pleacă de la închisoare sau nu mai intră", arată Macovei, într-o declaraţie remisă joi agenţiei MEDIAFAX.

"Către ce direcţie îndreaptă ţara USL? Către imunitatea politicienilor pentru corupţie? Către expulzarea din Uniunea Europeană?", adaugă Monica Macovei.

Ea susţine că liderii USL au datoria şi responsabilitatea să clarifice public poziţia Alianţei pe care o conduc faţă de acest proiect legislativ.

"Tăcerea acestora nu poate fi interpretată decât ca o aprobare tacită a acestui proiect de lege care doreşte graţierea şi amnistierea corupţilor care s-au înfruptat din banii poporului. Nu este suficientă o declaraţie la televizor, ci trebuie să acţioneze pentru retragerea proiectului", consideră europarlamentarul PDL.

Monica Macovei precizează că faptele de corupţie sunt infracţiuni grave şi trebuie pedepsite exemplar, cu atât mai mult atunci când sunt comise de politicieni care au puterea în mâna lor.

"Prin votul popular, oamenii încredinţează puterea ţării în mâna unor aleşi care ar trebui să lucreze în folosul binelui comun, al ţării, al fiecăruia dintre noi, nu să le dea acces liber la furat fără consecinţe legale", adaugă Macovei.

Ea mai arată că acest proiect de lege vine în contextul în care Comisia Europeană cere României, "pe bună dreptate", să nu mai dea condamnări cu suspendarea executaării pentru corupţie, care este o infracţiune gravă.

"Prin susţinerea tacită a acestui proiect de lege, USL arată încă o dată că nu poate să accepte că politicienii nu sunt deasupra legii şi că aceştia trebuie să răspundă pentru faptele lor la fel ca oricare altă persoană. USL dă astfel trei plame: prima, tuturor judecătorilor, procurorilor şi poliţiştilor care au muncit ca să dovedească faptele de corupţie; a doua, banului public, pentru că fiecare anchetă şi proces costă; iar a treia, fiecărui român care s-a săturat de corupţi şi vrea să îi vadă pedepsiţi ca şi pe ceilalţi infractori", mai declară Monica Macovei.

sursa: mediafax.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614