REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Macovei îi cere lui Oltean să demisioneze din funcţia de vicepreşedinte al PDL

Macovei îi cere lui Oltean să demisioneze din funcţia de vicepreşedinte al PDL

Replica API 16 septembrie 2013 | 00:00 224

Europarlamentarul PDL Monica Macovei îi solicită lui Ioan Oltean să demisioneze din funcţia de vicepreşedinte al PDL, având în vedere că DNA a început urmărirea penală împotriva sa. "Îi solicit lui Ioan Oltean să demisioneze din funcţia de vicepreşedinte al PDL. Ioan Oltean este vicepreşedinte PDL, ia decizii pentru şi în numele partidului, iar, potrivit art 103 alin 1 din Statutul partidului, vicepreşedinţii sunt "liderii acţiunii politice şi de imagine ai partidului". Funcţia de conducere pe care o ocupă Ioan Oltean îl obligă să pună interesele şi imaginea partidului pe primul loc", se arată într-un comunicat remis de Monica Macovei, citat de Mediafax. Macovei susţine că "numai USL, care nu are niciun criteriu etic sau moral, îşi ţine persoane anchetate penal în funcţii de conducere şi chiar în funcţii de miniştri, în timp ce PDL are criterii etice şi respectă justiţia". Comunicatul DNA care anunţă începerea urmăririi penale împotriva lui Ioan Oltean precizează că procurorii au luat această măsură întrucât acesta ar fi folosit "influenţa sau autoritatea funcţiei de vicepreşedinte/secretar general al unui partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată şi infracţiunea de favorizarea infractorului", aminteşte Macovei, citată de Mediafax.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218