REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Madonna confirmă colaborarea cu vedetă latino

Madonna confirmă colaborarea cu vedetă latino

Replica API 26 februarie 2019 | 00:00 298

Madonna

Madonna confirmă colaborarea cu vedeta latino Maluma şi anunţă că a petrecut weekendul în studio cu interpretul columbian, arată platforma Contact Music.

Cântăreaţa, în vârstă de 60 de ani, i s-a alăturat muzicianului columbian care a mai lucrat în trecut cu Shakira şi Ricky Martin pentru a lucra la o nouă piesă.

Madonna a publicat imagini din studio pe Instagram şi a comentat ”Pregătim nişte Fuego (foc) aici”. Iar Maluma a scris pe profilul său ”Ms. Crazy & Mr. Safe'' (Dna.Nebunie& Dl.Siguranţă”).

Cântăreţul a şi propus un nume, mai mult sau mai puţin serios pentru colaborarea lor, ”MA DU MA”.

Cel de-al 14-le album de studio al Madonnei se anunţă cel mai variat de până acum, cântăreaţa anunţând deja că are de gând să înregistreze un nou material cu Orquestra Batukadeiras, o orchestră exclusiv feminină din Portugalia.

Considerată una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor, numită şi "Queen of Pop (regina muzicii pop)", Madonna este şi cel mai bine vândută cântăreaţă din secolul XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 300 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie 2008, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

Cel de-al 14-lea album de studio al Madonnei va fi lansat spre sfârşitul acestui an şi va fi promovat printr-un turneu, primul, după trei ani de pauză.

În vârstă de 25 de ani, Juan Luis Londoño Arias, pe numele său de scenă Maluma, este cântăreţ şi compozitor. Maluma şi-a lansat primul album de studio, "Magia", în 2012. Videoclipul single-ului "Obsesión" de pe acest album a înregistrat 184 de milioane de vizualizări pe platforma YouTube. Cel de-al doilea album, "Pretty Boy, Dirty Boy", a fost lansat la sfârşitul lui 2015 şi conţine elemente de reggaeton, pop şi urban music. Single-urile "Borró Cassette", "El Perdedor" şi "Sin Contrato" au intrat în Top 10 Billboard Hot Latin Songs. De-a lungul carierei a primit mai multe nominalizări la premii importante, printre care MTV Europe Music Award, precum şi Billboard Music Awards. A câştigat un trofeu Latin Grammy în 2018, pentru albumul său F.A.M.E. şi a fost premiat la premiile Latin American Music în 2015, 2017 şi 2018.

Mediafax

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218