REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

MADR: Specialităţi din grăsimi hidrogenate frecvent utilizate în loc de produse din lapte; amenzi de 661.219 lei

MADR: Specialităţi din grăsimi hidrogenate frecvent utilizate în loc de produse din lapte; amenzi de 661.219 lei

Replica API 9 februarie 2019 | 00:00 240

Câteva zeci de unităţi alimentare au fost amendate cu peste 660.000 de lei pentru nereguli ce au vizat substituirea produselor procesate din lapte cu specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate şi dezinformarea consumatorilor, dar şi pentru încălcarea normelor igienico-sanitare şi siguranţă alimentară, informează un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Potrivit sursei citate, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), împreună cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), au reluat activităţile de control desfăşurate în anul 2018, pentru a evalua corectitudinea practicilor comerciale privind utilizarea grăsimilor hidrogenate în locul produselor exclusiv pe bază de lapte, informarea corectă a consumatorilor, depistarea, sancţionarea şi diminuarea fraudelor în domeniu.

Acţiunile se desfăşoară începând cu data de 21 ianuarie 2019, atât în Capitală, cât şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ, şi urmăresc în principal verificarea conformităţii denumirii produselor alimentare ce se comercializează, în raport cu înscrisurile de compoziţie din sistemul de etichetare.

Au fost verificate 180 de unităţi (din care 85 patiserii, 17 cofetării - laboratoare cofetărie, 47 de pizzerii, 15 restaurante/catering, 11 unităţi de fast-food, cinci magazine alimentare). Controalele au avut loc în Bucureşti şi în municipiile reşedinţă de judeţ precum Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi, Vrancea şi Vaslui. Dintre acestea, 73 de unităţi, reprezentând 40,5% din totalul celor verificate, utilizează în procesul de fabricaţie specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate şi informează eronat consumatorii prin sistemul de etichetare că utilizează produse obţinute din lapte (brânză, caşcaval, unt etc.).

Chiar dacă se constată o diminuare a fenomenului de substituire a produselor lactate cu specialităţi obţinute din grăsimi hidrogenate, în comparaţie cu amploarea fenomenului din anul 2018, neregulile majore persistă în detrimentul producătorilor autohtoni de lapte şi produse derivate din lapte şi pe linia informării corecte a consumatorilor.

"Au fost depistate şi alte abateri, precum comercializarea aşa-zisei "Specialitate Bulgaria'', Telemea de Bivoliţă, Telemea de Capră şi Telemea de Vacă, la preţuri cuprinse între 8,5 lei şi 11 lei/kg, fenomen de substituire care, pe lângă faptul că afectează imaginea producţiei autohtone, autentice şi sănătoase, reprezintă practic şi o sfidare a consumatorilor. Pentru nereguli precum dezinformarea consumatorilor şi substituirea produselor procesate din lapte cu specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate, dar şi cele privind încălcarea normelor igienico-sanitare şi siguranţă alimentară, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 661.219 lei", se precizează în comunicatul MADR.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614