REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Mads Mikkelsen va juca în cel de-al cincilea film al francizei „Indiana Jones“

Mads Mikkelsen va juca în cel de-al cincilea film al francizei „Indiana Jones“

Replica API 17 aprilie 2021 | 00:00 1039

Actorul danez Mads Mikkelsen, unul dintre cei mai apreciaţi actori în acest an datorită interpretării sale din lungmetrajul "Another Round", va juca alături de Harrison Ford şi Phoebe Waller-Bridge în cel de-al cincilea film al francizei cinematografice "Indiana Jones", relatează EFE, citată de Agerpres.

Mads Mikkelsen

Potrivit site-ului Deadline.com, noul film, care nu are deocamdată un titlu oficial, va fi primul din această saga de succes care nu îl va avea ca regizor pe Steven Spielberg.

Locul cineastului american va fi luat de James Mangold, unul dintre regizorii cei mai versatili de la Hollywood, care a realizat filme precum "Identity" (2003), "Walk the Line" (2005), "Logan" (2017) şi "Ford v Ferrari" (2019).

Mads Mikkelsen a fost apreciat de criticii de film datorită rolului din "Another Round", cel mai recent film al regizorului danez Thomas Vinterberg. În acel lungmetraj, starul danez interpretează un profesor de liceu blazat care, împreună cu alţi trei colegi, face un pariu riscant, ce constă în a avea un nivel de 0,5 g/l de alcool în sânge, în mod constant.

"Another Round" a fost recompensat la Festivalul de Film de la San Sebastian, unde cei patru protagonişti au câştigat premiul Concha de Oro (Scoica de Aur) pentru cel mai bun actor.

Filmul a primit şi două nominalizări la Oscar şi va concura la categoriile "cel mai bun regizor" (Thomas Vinterberg) şi "cel mai bun lungmetraj internaţional" (Danemarca).

Mads Mikkelsen a alternat de-a lungul carierei sale rolurile din filme independente (precum "Jagten" din 2012, regizat tot de Thomas Vinterberg) cu personaje în producţii pentru marele public, precum serialul "Hannibal" (2013-2015) şi "Casino Royale" (2006), un film din franciza "James Bond".

Includerea actorului Mads Mikkelsen în distribuţia viitorului film "Indiana Jones" a fost anunţată la o săptămână după ce producătorii peliculei au confirmat că Phoebe Waller-Bridge, protagonista serialului "Fleabag" (2016-2019), va juca alături de Harrison Ford în acest lungmetraj care va prezenta noile aventuri ale celebrului arheolog omonim.

A cincea peliculă din saga "Indiana Jones", a cărei lansare este prevăzută pentru iulie 2022, va continua seria de filme "Raiders of the Lost Ark' (1981), "Indiana Jones and the Temple of Doom" (1984), "Indiana Jones and the Last Crusade" (1989) şi "Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull" (2008).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218