REPLICA ONLINE CONSTANTA

5.4° ConstanÈ›a Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
5.4° ConstanÈ›a MarÈ›i, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

MAE a facilitat revenirea în ţară a 346 de cetăţeni români din Franţa, Italia şi Belgia

MAE a facilitat revenirea în ţară a 346 de cetăţeni români din Franţa, Italia şi Belgia

Replica API 6 iunie 2020 | 16:16 1032

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, sâmbătă, că a facilitat, alături de Ministerului Transporturilor şi cel al Afacerilor Interne, revenirea în ţară, vineri, a 346 de cetăţeni români aflaţi în Republica Franceză, Republica Italiană şi în Regatul Belgiei.

"În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în ţară a cetăţenilor români aflaţi în străinătate şi care au fost afectaţi de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul zilei de 5 iunie, a fost facilitată revenirea în ţară a 144 de cetăţeni români din Republica Franceză (pe ruta Bucureşti-Paris-Bucureşti), a 111 cetăţeni români din Republica Italiană (pe ruta Bucureşti-Roma-Bucureşti) şi a 91 cetăţeni români din Regatul Belgiei (pe ruta Bucureşti-Bruxelles-Bucureşti), ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi ale Ministerului Afacerilor Interne", informează MAE, prin intermediul unui comunicat, scrie Agerpres.

Printre cetăţenii români care au revenit în ţară se regăsesc persoane care se aflau în imposibilitatea de a-şi prelungi şederea pe teritoriul statelor respective din diverse motive. Revenirea în ţară a fost asigurată prin intermediul a trei curse aeriene operate de compania Tarom.

De asemenea, demersurile autorităţilor române au permis deplasarea către statul de domiciliu/reşedinţă pentru 27 de cetăţeni străini, respectiv 22 cetăţeni francezi, doi cetăţeni canadieni, doi cetăţeni britanici şi un cetăţean camerunez, precizează sursa citată.

"Ministerul Afacerilor Externe foloseşte acest prilej pentru a sublinia importanţa verificării cu atenţie, anterior oricăror deplasări, a informaţiilor postate pe site-ul MAE privind sfaturile şi alertele de călătorie, precum şi a informaţiilor de interes publicate pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României în străinătate", se mai menţionează în comunicat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cat mai trebuie sa cheltuin cu stolurile astea de diasporezi? Am ajuns zilnic sa cheltuim bani grei pt diasporezii astia care nu platesc un leu la buget dar au pretentii la statul roman sa i aduca de pe oeste tot, sa i carantineze si sa i tina prin spitale
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920