REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.1° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
18.1° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

MAE: Autorităţile olandeze recomandă „ferm“ autoizolarea celor ce călătoresc din România în Olanda

MAE: Autorităţile olandeze recomandă „ferm“ autoizolarea celor ce călătoresc din România în Olanda

Replica API 9 iulie 2020 | 00:00 908

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, în conformitate cu informaţiile oficiale comunicate joi de către autorităţile olandeze Ambasadei României la Haga, începând cu data de 9 iulie, cetăţenilor care se deplasează din România în Olanda le este recomandată ferm autoizolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile din momentul intrării pe teritoriul Regatului Ţărilor de Jos, scrie Agerpres.

De asemenea, MAE arată că, potrivit Ministerului olandez al Sănătăţii, Bunăstării şi Sportului, toţi pasagerii cu vârsta peste 13 ani care pleacă, sosesc sau tranzitează aeroporturile din Regatul Ţărilor de Jos, indiferent de ţara din care sau spre care călătoresc, au obligaţia de a completa o declaraţie de sănătate pe propria răspundere. Personalul din cadrul aeroportului va efectua verificări aleatorii ale pasagerilor, solicitând prezentarea declaraţiei completate şi semnate.

Informaţii cu privire la noua măsură, precum şi declaraţia menţionată anterior sunt disponibile pe site-urile www.government.nl, www.nederlandwereldwijd.nl.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Haga + 31 70 354 15 80; + 31 70 322 86 12 şi + 31 70 331 99 80, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români, care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice: + 31 651 596 107.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet www.mae.ro/node/51932, haga.mae.ro, ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" , care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218