rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 18 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

MAE: Guvernul nu contestă hotărârea CEDO în cazul Kovesi. Decizia a avut în vedere consolidarea independenţei procurorilor

Guvernul României, prin Ministerul Afacerilor Externe, a decis să nu fie solicitată retrimiterea la Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a hotărârii CEDO în cazul Kovesi contra România, iar această decizie a executivului a avut în vedere "importanţa deosebită a hotărârii din 5 mai 2020 pentru consolidarea independenţei procurorilor şi, deci, a sistemului de justiţie din România".

Decizia, luată conform prevederilor legale aplicabile de către ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la propunerea Agentului Guvernamental pentru CEDO şi a departamentului de specialitate din cadrul MAE, a fost solid fundamentată pe o analiză complexă juridică şi politico-diplomatică şi a avut în vedere opinia argumentată în acelaşi sens al netrimiterii la Marea Cameră a CEDO, a Ministerului Justiţiei, informează un comunicat, scrie Agerpres.

Astfel, arată sursa citată, "decizia a avut în vedere importanţa deosebită a hotărârii din 5 mai 2020 pentru consolidarea independenţei procurorilor şi, deci, a sistemului de justiţie din România prin punerea în aplicare, prin măsuri de executare cu caracter general monitorizate de către Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei, a constatărilor CEDO din hotărârea menţionată". Aceste constatări se află "în consonanţă cu opiniile, evaluările, concluziile şi recomandările din documentele organismelor europene şi internaţionale privind România (cum ar fi opiniile Comisiei de la Veneţia sau rapoartele Comisiei Europene privind MCV) şi în cadrul cărora statul român şi-a asumat o serie de obligaţii, aceste documente fiind avute în vedere de însăşi CEDO în adoptarea hotărârii sale din luna mai".

Totodată, sursa citată menţionează că o solicitare de retrimitere la Marea Cameră a CEDO ar amâna momentul la care hotărârea din 5 mai 2020 rămâne definitivă, cu efecte în consecinţă asupra punerii sale în executare.

De altfel, susţinerea independenţei procurorilor şi, mai larg, a justiţiei din România sunt valori împărtăşite şi de Uniunea Europeană şi statele sale membre, precum şi de alţi parteneri strategici ai României, fiind asociate direct cu parcursul şi orientarea pro-europene şi pro-euroatlantice ale României.

În luarea deciziei a fost luat în considerare şi faptul că retrimiterea la Marea Cameră nu este o obligaţie pentru niciuna dintre părţi, atât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Regulile de procedură ale Curţii subliniind caracterul excepţional al unui astfel de demers. Relevantă în acest sens este incidenţa extrem de redusă a cererilor de retrimitere formulate de statele părţi la Convenţie, precum şi a celor admise pentru retrimitere. Totodată, astfel cum indică însăşi CEDO în ghidul său cu privire la cererile de retrimitere, din anul 2011 ("The General Practice followed by the Panel of the Grand Chamber when deciding on requests for referral in accordance with article 43 of the Convention"), Marea Cameră nu reprezintă o instanţă de apel menită a corecta pretinse erori de fapt sau de evaluare juridică a caracteristicilor din fiecare caz individual, comise de Camere, iar simplul fapt că un caz este complex factual sau sensibil politic nu justifică, în sine, retrimiterea.

"Soliditatea raţionamentului şi a concluziilor din hotărâre sunt confirmate de faptul că hotărârea Camerei a fost adoptată cu unanimitate, fără opinii separate, fiind în deplină consonanţă cu jurisprudenţa anterioară, de dată recentă, a CEDO cu privire la accesul la justiţie şi libertatea de exprimare ale magistraţilor. În acelaşi timp, CEDO nu a decis acordarea unei sume de bani ca satisfacţie echitabilă reclamantei, neexistând astfel niciun prejudiciu material pentru stat; de asemenea, reinstalarea reclamantei în funcţia anterioară nu este de actualitate", arată comunicatul citat.

Totodată, raportat la jurisprudenţa de dată recentă a Marii Camere, "nu au fost identificate temeiuri pertinente care să susţină o evaluare obiectivă privind obţinerea unei soluţii contrare celei reţinute de Cameră, în urma unei eventuale reexaminări de către Marea Cameră, privind cele două încălcări constatate prin hotărârea din 5 mai 2020".

De altfel, se arată în comunicat, "nici Camera care a pronunţat hotărârea din 5 mai 2020 nu a considerat necesară desesizarea acesteia în favoarea Marii Camere - în aplicarea prevederilor art. 30 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului".

Termenul limită până la care se putea efectua cererea de retrimitere era 5 august.

La data de 5 mai 2020, CEDO a pronunţat hotărârea sa în cauza Kovesi împotriva României, prin care a constatat, în unanimitate, încălcarea articolelor 6 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul dreptului de acces la o instanţă şi, respectiv, al libertăţii de exprimare. Cauza a avut la bază plângerea formulată de reclamantă cu privire la negarea accesului la o instanţă de judecată pentru a contesta încheierea prematură a mandatului de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. De asemenea, reclamanta a invocat faptul că mandatul său a fost încheiat din cauza punctelor de vedere şi a poziţiilor pe care le-a exprimat în public, în considerarea calităţii sale oficiale, cu privire la reformele legislative care priveau sistemul judiciar.

Conform art. 1 alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, "Prerogativele de agent guvernamental în procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei se exercită, în numele Guvernului României, de Ministerul Afacerilor Externe." De asemenea, potrivit art. 9 din acelaşi act normativ, "Exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor Curţii se face de către Agentul guvernamental, cu aprobarea ministrului afacerilor externe".

joi, 6 august 2020602
Comentarii
mai mult...Politică
18 sep 00:00PoliticăCiolacu: Dacă ar fi făcut Grindeanu ce a făcut Orban cu banii din fondul de rezervă, era arestat

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Reşiţa, că...328

18 sep 00:00PoliticăOrban: România este mai sigură cu rachetele Patriot pe teritoriul ei, cetăţenii români - mai bine apăraţi306
18 sep 22:27PoliticăMarcel Ciolacu, acuzații explozive: „Liberalii pregătesc un plan de austeritate pentru 2021“362
18 sep 00:00PoliticăVictor Ponta, despre o fuziune Pro România - ALDE: Cum să exclud? Nici vorbă

Președintele Pro România, Victor Ponta, a declarat joi că după alegerile locale va discuta cu conducerea ALDE despre...350

18 sep 00:00PoliticăCostel Alexe, despre proiectul de combatere a eroziunii costiere: Suprafaţa plajelor României va fi dublată381
18 sep 00:00PoliticăOrban: Aruncatul cu noroi în adversarii politici a devenit sport naţional al PSD312
18 sep 00:00PoliticăOrban, despre primarul din oraşul Sângeorz-Băi: Sunt, categoric, împotriva oricărui comportament agresiv

Premierul Ludovic Orban a condamnat, joi, comportamentul primarului din oraşul Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău,...319

18 sep 00:00PoliticăUSR PLUS cere preşedintelui şi Guvernului să intensifice demersurile diplomatice pentru asigurarea secţiilor de votare în diaspora311
18 sep 00:00PoliticăBurduşa, mesaj către românii care candidează la alegerile din Italia: Un câştig pentru comunitatea românească274
18 sep 00:00PoliticăTăriceanu: Cea mai bună măsură ar fi fost amânarea începerii şcolii după alegeri, chiar amânarea alegerilor

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că începerea anului şcolar ar fi trebuit amânată până...324

18 sep 00:00PoliticăCazanciuc, la recepţia sistemului Patriot: Trăim visul părinţilor şi bunicilor428
18 sep 21:52PoliticăRaluca Turcan s-a întâlnit cu rectorii şi reprezentanţii studenţilor. Tema: deschiderea anului universitar687
Vremea
21.7°21.2° - 21.7° vineri, 18 septembrie 2020
ConstanțaUmiditate: 43%
Vânt: 7.82 m/s
Presiune: 1019 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
18 sep 00:07SportClasament FIFA: Naționala României a urcat 3 poziții și a ajuns pe locul 34

România a urcat 3 poziții în clasamentul FIFA și a ajuns pe locul 34, ca urmare a rezultatelor obținute la...321

18 sep 00:02SportHiguain pleacă de la Juventus Torino

Clubul Juventus Torino a anunţat, joi, că se desparte de Gonzalo Higuain, relaţia contractuală fiind încheiată de...366

18 sep 00:00SportCFR Cluj și-a aflat adversara din turul trei preliminar al Ligii Europa

Formaţia suedeză Djurgarden s-a calificat, joi seară, în turul trei preliminar al Ligii Europa, fază în care va...503

18 sep 23:11SportIanis Hagi, pasă decisivă de gol la meciul Lincoln Red Imps – Glasgow Rangers, scor 0-5

Formaţia Glasgow Rangers, la care joacă Ianis Hagi, s-a calificat, joi, în turul trei preliminar al Ligii Europa,...429

Local
18 sep 22:02LocalTRAGEDIE în TOMIS NORD! O persoană a MURIT după ce i s-a făcut rău în microbuz

Un bărbat în vârstă de 76 de ani s-a stins din viaţă după ce i s-a făcut rău în microbuz. Totul s-a petrecut...1472

18 sep 22:03LocalMarfă contrafăcută, găsită în Portul Constanţa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanţa Sud Agigea, într-un...671

18 sep 22:03LocalSituaţia CORONAVIRUS: 41 de CAZURI NOI la Constanţa!

960

18 sep 22:02LocalOrice călătorie cu CT BUS va putea fi achitată printr-un card contactless

Cardul de călătorie va schimba modul in care folosim transportul in comun. În fiecare autobuz vor fi montate câte 3...808

18 sep 22:02LocalO tânără din Murfatlar s-a ales cu dosar penal pentru că a găsit un portofel burduşit cu bani!

În urma verificărilor și investigațiilor efectuate, la data de 16 septembrie a.c., polițiști din cadrul Postului...1777

18 sep 22:02LocalUn individ din Constanţa şi-a VIOLAT, de mai multe ori, FIICA MINORĂ!

În urma sesizării din data de 13 septembrie a.c., cu privire la comiterea infracțiunii de viol, polițiști din...1353

18 sep 22:03LocalSe asfaltează drumul de acces către Baza Aeromedicală SMURD Constanța

Echipele SC Confort Urban SRL desfășoară în aceste zile lucrări de reabilitare a traseului care traversează zona...718

18 sep 22:03LocalBătaie de joc! Emil BANIAS, REPUS în funcția de consilier județean la final de MANDAT

Consilierii județeni se întrunesc în ședință pe 24 septembrie, ultima dina cest mandat. Pe ordinea de zi se află...796

18 sep 22:03LocalPERCHEZIŢII la indivizi suspectaţi de TRAFIC de DROGURI

751

Politică
18 sep 00:00PoliticăTăriceanu: Cea mai bună măsură ar fi fost amânarea începerii şcolii după alegeri, chiar amânarea alegerilor

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că începerea anului şcolar ar fi trebuit amânată până...324

18 sep 00:00PoliticăCazanciuc, la recepţia sistemului Patriot: Trăim visul părinţilor şi bunicilor

Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a declarat joi, la baza militară de la Capu Midia, la ceremonia...428

18 sep 21:52PoliticăRaluca Turcan s-a întâlnit cu rectorii şi reprezentanţii studenţilor. Tema: deschiderea anului universitar

687

Interviuri
12 sep 15:07InterviuriINTERVIU! Mircea DOBRE: În 30 de ani, în acest municipiu NU s-a MUNCIT

Mircea Titus Dobre, candidatul partidului PRO România la funcția de primar al municipiului Constanța, a acordat un...1345

11 sep 15:07InterviuriCristian Cârjaliu, PRIMARUL care a schimbat FAȚA comunei AGIGEA! Video

Cristian Cârjaliu, primarul comunei Agigea, dorește să câștige un nou mandat la conducerea localității pe care o...2117

11 sep 15:07InterviuriCostin Avătavului: Și colegii de partid ai lui FĂGĂDĂU ar vrea mai mult de la actuala administrație

1287

5 sep 00:39InterviuriRaluca TURCAN: Constanţa arată aşa (...) pentru că PRIMARUL e un administrator SLAB

Decebal Făgădău s-a lăudat, în nenumărate rânduri, cu proiectele sale aflate în derulare ori viitoare, cu bani...2236

27 aug 00:04InterviuriZanfir IORGUȘ: Orașul este administrat pe principiul GOSPODINEI care BAGĂ GUNOIUL sub PREȘ

Zanfir Iorguș a revenit pe scena politică și este candidatul Alianței PSD – PNȚCD- ALDE-PER-PRM-Neamul Românesc...3145

6 aug 16:32InterviuriMOHAMMAD MURAD: FĂGĂDĂU este o mică PRELUNGIRE a lui MAZĂRE! Video

Mohammad Murad a venit în România de peste 30 de ani pentru a studia Medicina şi a ajuns acum unul dintre cei mai...7224

10 sep 12:27InterviuriFrățilă îi arată cartonașul ROȘU lui Vergil Chițac

Constantin Frățilă, candidat din partea partidului LORD la postul de primar al municipiului Constanța, a reacționat...4902

9 sep 15:08InterviuriVergil CHIŢAC: NU sunt omul lui COMĂNESCU. El este OMUL meu

Vergil Chițac, candidatul Partidului Național Liberal la funcția de primar al orașului Constanța, a vorbit în...3057

9 sep 15:08InterviuriHoria Constantinescu: BABU a pus UMĂRUL la ELIBERAREA AUTORIZAŢIILOR de CONSTRUIRE cu ÎNCĂLCAREA LEGII

2363

Monden
18 sep 00:00MondenSharon Stone: „Tinerii vor să-mi vadă sânii, deși am 62 de ani!”

Sharon Stone zice că nu înțelege de ce și acum, la 62 de ani, tinerii încă vor să-i vadă sânii. Ea a făcut...533

18 sep 00:00MondenMasha, mezina Annei Kournikova şi a lui Enrique Iglesias a crescut şi este adorabilă

Nu-i de mirare că mezina celor doi, bebeluşa Masha, în vârstă de şapte luni, este adorabilă. Vorbim de al treilea...422

18 sep 00:00MondenDrew Barrymore: "Nu am mai fost de 5 ani la o întâlnire cu un tip!"

332

Mapamond
18 sep 00:00MapamondCoronavirus: Oraşul Wuhan din China a primit primul său zbor internaţional din ianuarie

Oraşul Wuhan din centrul Chinei, primul loc unde a fost depistat noul coronavirus, în decembrie 2019, a primit primul...288

18 sep 00:00MapamondOlanda: Număr record de noi infectări cu coronavirus. Capacitatea actuală de testare este insuficientă

Numărul cazurilor noi de infectare cu coronavirus a atins joi, pentru a treia zi consecutiv, un record în Olanda, în...345

18 sep 00:00MapamondCoronavirus: Germania atenţionează împotriva călătoriilor la Viena, aceasta fiind declarată zonă de risc

282

18 sep 00:00MapamondCehia impune restricţii mai severe după intensificarea epidemiei de coronavirus

Cehia a impus reguli mai stricte pentru limitarea epidemiei de coronavirus, după ce numărul de cazuri noi a început...277

18 sep 00:00MapamondUNICEF: Pandemia şi măsurile de izolare au crescut cu 150 de milioane numărul copiilor care trăiesc în sărăcie

Pandemia cu noul coronavirus şi măsurile de izolare asociate au determinat creşterea cu 150 de milioane a numărului...274

18 sep 00:00MapamondO anchetă europeană privind pandemia arată dezamăgirea italienilor în faţa UE

283

Sănătate
18 sep 00:00SănătatePiciorul tal valg la bebeluși - cauze și tratament

Piciorul tal valg (Talus valgus) este o deformație rară a piciorului, cu care mulți nou-născuți se nasc. Deși nu...297

18 sep 00:00SănătateRenunță la medicamente, combate anxietatea cu acest ingredient

Anxietatea este tulburarea psihică caracterizată de sentimentul de neliniște și îngrijorare permanentă cu privire...312

18 sep 00:00SănătateAntidepresivele cresc riscul de deces cu 33%

274

18 sep 00:00SănătateFemeile la postmenopauză, risc crescut de boli hepatice grase non-alcoolice

O evaluare științifică a unui grup de cercetători de la Translational Genomics Research Institute (TGen) sugerează...310

18 sep 00:00SănătateCe efecte are asupra corpului tău hipertensiunea netratată

Hipertensiunea arterială (sau tensiunea arterială mare) este atunci când sângele tău circulă prin vasele de sânge...335

18 sep 20:06SănătateBebelușul și animalele de companie: e bine sau nu să ai în casă un companion?

În cazul în care te pregătești să devii mama și ai deja în locuința un animal de companie (câine, pisica,...316

18 sep 00:00SănătateControlul urologic anual: când se recomandă și ce presupune

Bărbații au tendința de a amâna la nesfârșit vizitele la medic. După o anumită vârstă însă, controlul...306

18 sep 00:00SănătateAi rude cu cancer de piele? Testele genetice îți pot estima riscul

În cazul în care ești îngrijorat în legătură cu faptul că poți dezvolta melanom, o formă gravă de cancer de...275

18 sep 00:00SănătateCe probleme dentare pot să apară la bebeluși și la copiii mici

259

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT