Maestrul Cherecheş: "Baletul este exact ca gimnastica la bârnă şi la paralele. Dacă ai călcat greşit, se vede"

Despre artă, prima casă a unui artist

Teatrul din România este definit de maestrul Horaţiu Cherecheş ca o "Cenuşăreasă a artei", iar baletul este exact ca "gimnastica la bârnă şi la paralele". Regizorul Horaţiu Cherecheş susţine, în cadrul unui interviu acordat reporterilor cotidianului "Replica" de Constanţa, faptul că, în dansul contemporan, mai poţi să modelezi, însă în dansul clasic ori eşti foarte bun, ori... locul doi nu mai contează.

Reporter: Maestre Horaţiu Cherecheş, cum aţi defini teatrul care se face în România?

Horaţiu Cherecheş: Cenuşăreasa artei.

Rep.: Compania de Balet din cadrul Teatrului Naţional "Oleg Danovski" a oferit publicului constănţean emoţiile unor spectacole egale ca performanţă poate cu cele mai celebre trupe ale lumii. Care este secretul?

H.C.: În primul rând genialitatea maestrului Oleg Danovski, care a lăsat moştenire un tezaur de care noi, Teatrul din Constanţa, care-i purtăm numele, nu avem parte. Îmi pare foarte rău că s-a ajuns la această situaţie şi sper să se îndrepte, pentru că nu se nasc foarte des regizori şi maeştri aşa cum a fost maestrul Oleg Danovski. Noi încercăm să-i călcăm pe urme, asta fără doar şi poate. De multe ori ne reuşeşte.

Rep.: Să vorbim acum despre ceea ce face regizorul Horaţiu Cherecheş. Ştiu că montaţi exclusiv clasici, cu unele excepţii. Care sunt acestea şi cum se explică apetenţa dumneavoastră faţă de textele clasicilor?

H.C.: Regie coregrafică din punctul meu de vedere înseamnă tot ce mişcă în scenă. De la a muta un pahar de la o masă pe cealaltă, de a lăsa un decor sau a ridica decorul... Restul, toată mişcarea dansatorului, este coregrafie. Este foarte clar şi văzusem la un moment dat într-unul din ziare cineva comenta că nu am făcut regie. Din contră, regie înseamnă să faci tot se ce mişcă în scenă în afară de partea coregrafică. Şi eu am făcut. Absolut tot ce se mişcă în scenă, decor, recuzită, intrările dansatorilor, acelea nu sunt coregrafii, sunt intrări, fac parte din regia spectacolului, regia coregrafică a spectacolului. Montez aproape exclusiv clasici pentru că sunt dansator de formaţie clasică. Trei ani de zile am stat în Franţa şi am făcut dans contemporan. Este o mare diferenţă între balet şi dans. Dansul cuprinde tot. Şi balet, şi dans contemporan şi dans clasic şi dans de caracter şi jazz şi... tot. Dansul clasic, baletul în speţă este arta supremă a dansului.

Rep.: Care a fost parcursul carierei dumneavoastră?

H.C.: A fost grea şi în acelaşi timp uşoară. Grea pentru că este vorba de foarte multă muncă şi uşoară pentru că satisfacţiile au fost din punctul meu de vedere, imense. La cât am muncit, am primit însutit înapoi. Nu din punct de vedere financiar, ci sufleteşte.... am fost întotdeauna mulţumit.

Rep.: Textele au o spiritualitate şi un umor fascinante. Mă convingeţi o dată în plus că arta dumneavoastră este o încercare de a transmite mesaje înalt spiritualizate...

H.C.: Majoritatea am rămas pe o linie clasică. Baletul este exact ca gimnastica la bârnă şi la paralele. Dacă ai călcat greşit, se vede. Dacă facem dans contemporan, mai poţi s-o mai modelezi, s-o mai păcăleşti, mai iei ochiul spectatorului. În dansul clasic nu merge. Ori eşti foarte bun...ori al doilea nu mai contează.

Rep.: Consideraţi că spaţiul în care ne-am născut, în care ne-am format, în care trăim îşi pune amprenta asupra noastră cel puţin la fel de puternic precum textele pe care ajungem să le considerăm fundamentale?

H.C.: Eu nu cred că suntem balcanici. Arta în ultimii cincizeci de ani a evoluat atât de mult. În România, chiar şi Bulgaria, fostul bloc sovietic.... acum putem spune că suntem, în ceea ce priveşte arta, destul de occidentali.

Rep.: Să vorbim şi despre pasiunile dumneavoastră. Cum aţi ajuns să dansaţi la Teatrul Oleg Danovski?

H.C.: În 1988 când am terminat liceul de coregrafie, maestrul Oleg Danovski a făcut o audiţie la Opera din Bucureşti , unde m-a rugat să vin la el în trupă cu toate că eu audiţia o făcusem pentru Opera din Bucureşti. Trebuia să plec în armată şi am preferat să rămân la Bucureşti, pentru că erau alte vremuri, altă situaţie, eram pe timpul lui Ceauşescu, când exista Ansamblul "Doina Armatei"şi toţi militarii care erau artişti aveau posibilitatea să meargă din armată, după ce depuneau jurământul la "Doina Armatei" să continue cu meseria pe care o făcuseră în liceele respective. Şi atunci am ales Bucureştiul. Sfârşitul armatei m-a prins la Bucureşti în timpul revoluţiei. Imediat după revoluţie am plecat în Franţa, unde am stat trei ani, apoi în 1992 m-am întors în ţară. Mă săturasem deja de dans contemporan. Asta nu înseamnă că nu-mi place dansul contemporan. Îmi place atâta timp cât este de bună calitate. Mă refer la profesionişti. Dacă este făcut cum trebuie, îl dansez cu mare plăcere. M-am întâlnit cu maestrul Danovski la el acasă în Bucureşti şi mi-a spus: "Vezi Horaţiu, tot la mine te-ai întors...", la care eu i-am răspuns: "Staţi puţin maestre, că nu m-am întors încă". După care mi-a spus că are o gală de balet la Constanţa în două săptămâni şi că vrea să mă duc să dansez "Don Quijote" cu Felicia Şerbănescu. Am făcut asta şi după aceea a venit sus la cabină la mine şi mi-a spus că de a doua zi sunt angajat ca solist la el în companie. Şi încet, încet, a reuşit să mă convingă. Eu am plecat din nou în Franţa, m-am întors înapoi, apoi într-un turneu în Italia cu maestrul Danovski, apoi în China, în Germania şi în cele din urmă m-am hotărât că într-adevăr baletul clasic e de fapt lucrul pentru care am muncit până atunci. Se făceau deja 12 ani de când începusem baletul şi m-am hotărât să continui cu marile lucrări clasice puse în scenă de maestrul Danovski.

Rep.: Vă mai amintiţi în câte spectacole de balet aţi participat aici, la Constanţa? Ne puteţi da câteva exemple?

H.C.: Nu. Sunt nenumărate. În absolut toate spectacolele coregrafiate şi regizate de maestrul Oleg Danovski, care erau puse în scenă la acea oră. Pot să spun că sunt ultimul "prinţ" cu care a lucrat maestrul.. Mă refer la "Albert" în "Giselle", la "Zigfried" în "Lacul Lebedelor", la "Desire" în "Frumoasa din pădurea adormită".

Rep.: Consideraţi locul de muncă o a doua casă?

H.C.: Nu. E prima casă.

Rep.: Cum se împacă viaţa de familie cu cea de pe scenă?

H.C.: Sunt căsătorit cu Monica Cherecheş. Am fost parteneri ca prim-solişti şi în viaţa artistică, dar în momentul în care am părăsit scena sau sala de balet, am intrat într-o altă casă, n-am mai discutat problemele de serviciu. Am încercat să nu le amestecăm. Pentru că vedeţi în general de-a lungul timpului, artiştii când duc peste culisele scenei mai departe discuţiile despre meserie, deja intervin certuri, contradicţii.... Foarte multe cupluri s-au despărţit din cauza asta.

Rep.: Cum v-aţi cunoscut soţia? Ce v-a atras cel mai mult la ea?

H.C.: Baletul. Modul în care dansează.

Rep.: Aveţi copii?

H.C.: Nu. N-aş avea ani. Ne-am dorit şi noi copii şi totdeauna am spus că nu e acum momentul, că mai vrem să dansăm... iar în momentul când ne-am hotărât n-a mai fost să fie. De asta Dumnezeu când lasă lucrurile... trebuiesc făcute atunci. Fiecare lucru la timpul lui. Din greşeli i-am învăţat şi pe cei tineri la care ţin foarte mult, mă refer la Adrian Mihaiu, la Sergiu Dan, care sunt solişti.

Rep.: Faptul că soţia lucrează în acelaşi domeniu constituie un avantaj în relaţia de acasă?

H.C.: Da. Nu ştiu dacă mi-ar fi înţeles stilul de viaţă, programul... Noi începem dimineaţa, dar nu ştim când terminăm.

Rep.: Aţi dansat alături de soţie?

H.C.: Da. Foarte multe spectacole şi împreună predăm în străinătate la diferite şcoli de balet din Atena, în Germania, în Franţa.

Rep.: Cum s-au împăcat soţii Cherecheş pe scenă?

H.C.: Acasă noi nu avem discuţii contradictorii. Încercăm să găsim întotdeauna un numitor comun, lăsăm unul de la altul. În schimb, la scenă suntem două caractere foarte puternice care încearcă să-l convingă pe celălalt că el are dreptate.

Rep.: De curând aţi devenit şi coregraf. Ce v-a îndemnat?

H.C.: Nu e prima dată când fac coregrafii. Am mai făcut şi în străinătate, în Italia. Pe urmă am început să fac coregrafii pentru concursuri naţionale şi internaţionale. Unul dintre dansatorii care a fost la noi, Ovidiu Chiţanu, a câştigat la Zagreb locul I. Ascult muzică şi îmi închipui coregrafii. Ca atare am început cu o lucrare neo-clasică, baletul "Agon" care a avut un mare succes acum un an şi jumătate. Anul acesta am montat "Cenuşăreasa", pe care vă invit cu mare drag să o vedeţi, cronicile şi discuţiile de pe margine au fost absolut toate pozitive, iar acum montez "L' Heure D'or De Paris".

Marieta ŞTEFAN