rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 21 aprilie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Mafia pariurilor, lovită greu în China: 58 de persoane au fost suspendate pe viaţă!

Federaţia Chineză de Fotbal a anunţat, luni, că a exclus pe viaţă 58 de persoane şi a aplicat amenzi de sute de mii de dolari cluburilor în cadrul celui mai mare scandal de meciuri trucate pentru pariuri, informează AFP. Măsurile împotriva mafiei pariurilor au început să fie luate nu doar în Europa, ci şi în fotbalul din Asia. Shanghai Shenhua, echipă care impresiona în 2012 prin aducerea cuplului de atacanţi de la Chelsea, Drogba-Anelka, a avut de suferit grav după ce s-a descoperit că doi foşti conducători ai fotbalului chinez au fost implicaţi în trucarea de meciuri. Nan Yong, fost şef al fotbalului din China, a fost condamnat la 10 ani şi jumătate de închisoare pentru luare de mită, echivalentul a aproximativ 237.500 de dolari, în timp ce predecesorul său, Xie Yalong, a primit o pedeapsă identică şi o amendă de 200.000 yuan. Cei doi au primit şi o suspendare pe viaţă din partea Federaţiei Chineze de Fotbal, alături de alte 58 de persoane, acesta fiind rezultatul a trei ani de anchetă privind eradicarea corupţiei din sport. Yang Yimin, un arbitru care a condus meciuri la Cupa Mondială şi căruia i-a fost decernat în trecut "Fluierul de Aur" pentru merite deosebite în arbitraj, se numără şi el printre oamenii suspendaţi pe viaţă din fotbal, la fel ca şi 4 fotbalişti, care vor sta şi după gratii timp de 6 ani. Clubul Shanghai Shenhua, care recent i-a pierdut pe Drogba şi Anelka, reveniţi în Europa la Galatasaray, respectiv Juventus, a primit o depunctare de 6 puncte pentru sezonul următor şi i s-a retras titlul cucerit în 2003, conform prosport.ro.

marţi, 19 februarie 2013109
Comentarii
mai mult...SPSportRT
20 apr 00:00SportNicolae Stanciu a marcat primul său gol în campionatul de fotbal al Arabiei Saudite

Mijlocaşul român Nicolae Stanciu a marcat primul său gol în campionatul de fotbal al Arabiei Saudite, vineri, în...393

20 apr 00:00SportRăzvan Marin, dezlănţuit! Românul a marcat din nou pentru Standard562
20 apr 00:00SportAstra - Craiova 0-1. Mihăilă, primul gol în Liga 1356
20 apr 00:00SportHalep și compania, în haine de armată! Militarii români din Afghanistan susțin echipa României de Fed Cup

Românii din țară și din străinătate abia așteaptă să urmărească meciul din semifinalele Fed Cup, dintre...476

20 apr 00:00SportReal Madrid pregăteşte o campanie de achiziţii fără precedent: 600 de milioane de euro pentru noua era galactică353
20 apr 00:00SportMircea Lucescu, tot mai aproape de Beșiktaș! Fikret Omran, directorul tehnic al turcilor, confirmă: „E una dintre variante”290
20 apr 00:00SportÎnotătorul Paul Georgescu, după ce a traversat Canalul Molokai: Sfârşitul a fost cam dramatic

Înotătorul Paul Georgescu, care a reuşit să traverseze Canalul Molokai din Hawaii (55,5 km), cu timpul de 13 ore şi...316

20 apr 00:00SportLiga I: FC Hermannstadt - FC Voluntari 1-1, în play-out249
20 apr 00:00SportŞapte cluburi din Liga I au primit licenţă de participare în competiţiile UEFA278
20 apr 00:00SportMourinho: Juventus a pierdut fiindcă nu a respectat-o pe Ajax

Juventus a pierdut calificarea în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal fiindcă nu a respectat-o pe Ajax, a...328

20 apr 00:00SportFed Cup: Segărceanu - Nu a fost o decizie uşoară, dar în prima zi vom începe cu Mihaela295
20 apr 00:00SportRivaldo: Messi merită deja al şaselea său Balon de Aur301
Vremea
11.4°6° - 11.4° duminică, 21 aprilie 2019
cer acoperit de noriUmiditate: 43%
Vânt: 5.19 m/s din SE
Presiune: 1022.007 milibari

Loto
6/496813313342
5/4013192035385
joker9142628335
Horoscop
mai mult...Replica
21 apr 18:27ReplicaINCENDIU într-un apartament: o persoană a fost găsită în stop cardio-respirator!

Un incendiu a izbucnit duminică, 21 aprilie a.c., într-un apartament din municipiul Constanța. Pe strada Soveja la...1827

21 apr 12:25ReplicaÎn week-end, șoselele Constanței INVADATE DE ȘOFERI BEȚI!

Sfârșitul de săptămână „scoate” pe șosele tot mai mulți șoferi inconștienți, care se urcă la volan după...1727

21 apr 12:25ReplicaPacient beat, ajuns la Urgență cu un cuțit!

Polițiștii Secției 3 Poliției Constanța au fost sesizați, sâmbătă, 20 aprilie a.c., în jurul orei 12,00, de...875

20 apr 09:18ReplicaVIDEO. CARAMBOL cu cinci mașini în Mangalia! Una s-a răsturnat!

Un accident rutier a avut loc, sâmbătă seara, 20 aprilie a.c., în municipiul Mangalia. La fața locului, pe strada...5388

Local
20 apr 00:52LocalIancu Cuşu INSISTĂ. Proiectul privind aprobarea PUD-construire hotel în staţiunea Mamaia, în atenţia consilierilor locali

A doua oară cu noroc?! Planul urbanistic de detaliu - construire imobil S+P+5-8E - hotel-apartament, staţiunea Mamaia,...2420

20 apr 01:26LocalModificări în parcările din oraș!

Începând de vineri, 19 aprilie, mai multe parcări din municipiul Constanța care înainte erau deservite de taxatori...1297

20 apr 01:28LocalNava militară britanică HMS 'Echo' va face escală în Portul Constanța

Nava maritimă hidrografică britanică HMS „Echo” sosește în portul Constanța duminică, 21 aprilie, pentru o...393

20 apr 01:33LocalCâini duși la adăpostul de pe Vârful cu Dor, revendicați de proprietari!

Primăria Constanța îi anunță pe constănțenii proprietari de câini că, dacă vor constata dispariţia câinelui...717

20 apr 01:48LocalTânăr din Cernavodă, anchetat pentru FURT DE TELEFOANE!

Urmare a cercetărilor în cazul săvârșirii unei infracțiuni de furt calificat, polițiștii din cadrul Poliției...502

20 apr 02:08LocalElevii Liceului Teoretic „George Călinescu” din Constanța au dăruit de Paște

Săptămâna aceasta, Liceul Teoretic „George Călinescu” din Constanṭa a demarat două acțiuni caritabile în...379

20 apr 01:34LocalZIUA COPILULUI, sărbătorită la Constanţa! Prichindeii vor fi costumaţi în personajele preferate

Primăria Constanţa a demarat procedura de achiziţie a contractului de prestări servicii organizare evenimente...528

20 apr 01:35LocalAcțiuni ale studenților de la Universitatea „Ovidius” pentru copiii cu nevoi speciale

Liga Studenților din Universitatea „Ovidius” din Constanța organizează în perioada 22 – 25 aprilie a.c....373

20 apr 01:43LocalTone de lemne, confiscate de polițiștii constănțeni

Polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică și ai Postului de Poliție Ostrov, împreună cu reprezentanți ai...583

20 apr 01:42LocalINCENDIU în Constanța: centrală termică distrusă!

Un apel dat la numărul unic de urgență 112, dat în miez de noapte, anunța izbucnirea unui incendiu într-o...1763

Politică
20 apr 01:17PoliticăConsilierii municipali, convocaţi în şedinţă. Vezi ordinea de zi!

În conformitate cu prevederile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală,...944

20 apr 01:26PoliticăZeci de angajaţi ai Primăriei Constanţa au donat sânge!

Ajutor! 50 de angajați ai Primăriei Municipiului Constanța au donat vineri, 19 februarie, sânge în cadrul campaniei...498

20 apr 00:50PoliticăPrimăria Constanţa continuă acţiunea privind ridicarea maşinilor abandonate

Primăria Municipiului Constanța a ridicat, inventariat și depozitat în ultimele zile un număr de 5 autovehicule...549

20 apr 01:54PoliticăLiviu Dragnea, ironic „Sunt mâhnit că a ieșit Lazăr la pensie“

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, ironic, că este mâhnit că Augustin Lazăr a ieșit la pensie. Declarația a...440

20 apr 00:51PoliticăÎCCJ a decis: Judecătorii au respins redeschiderea dosarului lui Traian Băsescu

ÎCCJ a decis, vineri, respingerea cererii procurorilor de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în cazul...502

20 apr 01:57PoliticăPreşedintele Iohannis a sesizat CCR cu privire la legea referitoare la retragerea titlului de doctor

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de...553

20 apr 01:51PoliticăBogdan Licu, înlocuitorul lui Augustin Lazăr. Magistratul va fi delegat de CSM procuror general interimar

Bogdan Licu va fi delegat procuror general interimar de Secția pentru Procurori a CSM, pentru o perioadă de două...495

20 apr 00:51PoliticăAugustin Lazăr, eliberat din funcţia de procuror

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind eliberarea din funcţia de procuror a lui Augustin...521

20 apr 01:45PoliticăDecebal Făgădău şi Costin Răsăuţeanu ALEG autobuzul albastru

Luni, 22 aprilie, angajații Primăriei Municipiului Constanța, cei ai structurilor subordonate, împreună cu primarul...969

20 apr 01:40PoliticăRareș Bogdan publică o scrisoare a unei eleve de 17 ani către Liviu Dragnea: 'Nu vă mai bateți joc!'

Capul de listă al PNL la alegerile europarlamentare, Rareș Bogdan, susține că a primit o scrisoare din partea unei...556

Monden
20 apr 00:00MondenCătălin Botezatu a vorbit despre problemele de sănătate. „Merg să îmi fac analizele în Turcia”

În ultimii ani, Cătălin Botezatu a avut probleme cu inima și se află în permanență sub supravegherea medicilor....323

20 apr 01:36MondenCine este blonda cu care a fost surprins Mario Fresh la mall. Iubitul fiicei Andreei Esca a strâns-o în braţe

Toate îi merg din plin lui Mario Fresh. A făcut o figură frumoasă la "Exatlon", în Republica Dominicană, a revenit...379

20 apr 00:00MondenAndreea Bălan s-a întors în sala de dans, după cele patru operații suferite

Andreea Bălan a publicat în mediul online câteva imagini cu care a reușit să își bucure admiratorii. Vedeta s-a...280

20 apr 18:01MondenBianca Drăguşanu le dă peste nas cârcotaşilor: „Unii cred că mănânc botox la micul dejun”

Nu e un secret pentru nimeni că Bianca Drăguşanu este adepta operaţiilor estetice pe care le face ori de câte ori...385

20 apr 00:00MondenFerma 2019. Kamara l-a eliminat pe Silviu Țolu din competiție

Un nou duel la Ferma! Joi, 18 aprilie, Silviu Țolu și Kamara au fost concurenții care s-au luptat pentru locul lor...272

20 apr 00:00MondenReacţia furibundă a Ralucăi Podea după ce a aflat că Florin Pastramă se însoară cu Brigitte

De când Florin Pastramă şi Brigitte Năstase formează un cuplu atât la Ferma, cât şi în viaţa reală, Raluca...384

20 apr 00:00MondenPăr și barbă verde-neon! Cine sunt artiștii care o concurează pe Delia

Vedetele fac tot posibilul să sară ”în ochi”. Dacă Gianina Corondan ne-a obişnuit deja, de mai bine de două...267

20 apr 00:00MondenCorina Chiriac cântă cu trupa Azur, Angela Similea lansează album nou

Interpreta şlagărelor “Strada Speranţei”, “Opriţi timpul!” sau “Trenul fericirii”, Corina Chiriac, nu...332

20 apr 00:00MondenDe ce băiatul lui Charlize Theron poartă rochiţe şi haine de fetiţe?

În ultimii ani, fanii actriţei s-au întrebat de ce fiul ei, adoptat acum şapte ani, poartă mereu rochiţe şi...366

20 apr 00:00MondenCannes 2019 - Un film regizat de o cineastă născută în România, selectat în secţiunea Cinefondation

Filmul "As Up To Now", regizat de cineasta Katalin Moldovai, care s-a născut la Sovata şi locuieşte în prezent la...260

Mapamond
20 apr 00:00MapamondPreşedintele Republicii Moldova agită spectrul alegerilor parlamentare anticipate, îndeamnă la discuţii mai constructive

Cu cât mai aproape va fi termenul de dizolvare a Parlamentului, cu atât discuţiile dintre formaţiunile care au acces...248

20 apr 00:00MapamondNoua armă tactică testată de Coreea de Nord este pentru confruntări terestre

"Noua armă tactică ghidată" testată miercuri de Coreea de Nord este un sistem de rachete pentru confruntări...276

20 apr 00:00MapamondMarea Britanie: Femeia ucisă în cursul revoltelor de la Londonderry era o tânără jurnalistă de investigaţie

Femeia împuşcată mortal joi seara la Londonderry era o ziaristă considerată o ''speranţă'' a jurnalismului de...264

20 apr 00:00MapamondFranţa desfăşoară 60.000 de poliţişti şi jandarmi pentru încă un protest al „vestelor galbene“

Peste 60.000 de poliţişti şi jandarmi vor fi desfăşuraţi sâmbătă în Franţa, la cea de-a 23-a manifestaţie...276

20 apr 00:00MapamondJaponia: Un şofer octogenar a provocat un grav accident de circulaţie la Tokyo

Un şofer octogenar a provocat vineri un grav accident de circulaţie la Tokyo, soldat cu zece răniţi, dintre care doi...287

20 apr 00:00MapamondO mie de migranţi cubanezi în ultimele zile, la graniţa dintre Mexic şi SUA, anunţă autorităţile mexicane

O mie de migranţi cubanezi au sosit în oraşul mexican Ciudad Juarez, la graniţa de nord cu SUA, şi alţi 400 s-au...251

20 apr 00:00MapamondIrlanda de Nord: O femeie ucisă la Londonderry, poliţia suspectează „un incident terorist“

O femeie de 29 de ani a fost ucisă în cursul nopţii de joi spre vineri într-un schimb de focuri la Londonderry, în...243

20 apr 00:00MapamondGrecia: Explozia unei grenade în faţa consulatului rus, revendicată de anarhişti

Un grup anarhist grec a revendicat joi explozia unei grenade, în martie, în faţa consulatului Rusiei la Atena,...252

20 apr 17:21MapamondFranţa aduce un omagiu „eroilor“ salvatori ai catedralei Notre-Dame din Paris

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a mulţumit joi pompierilor care s-au luptat cu flăcările la catedrala...253

20 apr 00:00MapamondONU: Mii de copii ai jihadiştilor străini, concentraţi într-o tabără în Siria

Un înalt responsabil al ONU a invitat joi ţările lumii să-şi asume responsabilitatea pentru cetăţenii lor aflaţi...257

Sănătate
19 apr 00:19SănătatePacienta cu arsuri grave, transferată în Belgia, va avea nevoie de mai multe operații. „Dacă mai stătea 2 zile în România nu mai avea șanse!”

Tânăra Mădălina Neculai, din Tulcea, care a fost transferată la un spital din Belgia, după ce a suferit arsuri...1627

17 apr 01:37SănătateSpitalul Judeţean Constanţa a fost decorat de Klaus Iohannis

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, Președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Spitalului Clinic...1331

17 apr 04:05SănătateREVOLTĂTOR! Pacientă cu arsuri grave, din Tulcea, plimbată între spitalele din Constanța și Timișoara!

O tânără de 25 de ani din Tulcea, aflată în stare gravă, fiind intubată, după ce a suferit arsuri pe 40% din...865

13 apr 01:48SănătateProiect benefic pentru comunitate: cursuri de asistente medicale în Hârșova!

Sistemul sanitar din orașul constănțean Hârșova se dezvoltă. Astfel, în Spitalul Orășenesc Hârșova vor fi...1453

13 apr 17:54SănătateAsistenta șefă de la Neurologie, schimbată din funcție după controlul ministrului Sănătății! Atenționare pentru directorul de Îngrijiri!

S-a încheiat ancheta internă desfășurată de conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei”...3992

13 apr 00:29SănătateReacția SANITAS după controlul de la Spitalul Județean Constanța: „Personalul este insuficient, merită să fie tratat cu respect!”

Referitor la recenta vizită a Ministrului Sănătății, Sorina Pintea, la Spitalul Clinic Județean de Urgență...2389

12 apr 00:50SănătatePacienții vin la Constanța să se trateze, dar ministrul Sorina Pintea LAUDĂ spitalul din Tulcea pentru... curățenie!

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, continuă controalele în spitalele din țară. În noaptea de miercuri spre...7367

11 apr 00:35SănătateSpitalul Județean Constanța, decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul Sanitar”

În vreme ce ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a vorbit despre „dezastrul” pe care l-a găsit pe secțiile...3166

9 apr 01:42SănătateANCHETĂ la Spitalul Județean Constanța, după controlul inopinat al ministrului Sănătății

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a făcut, duminică seara, 7 aprilie a.c., de Ziua Mondială a Sănătății, un...5038

5 apr 22:57SănătateMedicii Adrian Streinu Cercel și Mihai Craiu, prezenți la Constanța pentru a vorbi despre vaccinare!

Vaccinarea împotriva virusului hepatitei B, vaccinarea în cancer între prevenție și tratament și prevenirea...2028