REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.3° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
9.3° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Magistrații de la Înalta Curte i-au respins contestația lui IPS Teodosie

Magistrații de la Înalta Curte i-au respins contestația lui IPS Teodosie

Replica API 2 august 2017 | 00:39 386

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 1 august anul curent, au respins contestația lui IPS Teodosie în dosarul 67/36/2017/a6, cu privire la măsura preventivă. Prin urmare, acesta rămâne sub control judiciar. Precizăm că Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuat. De asemenea, trimiși în judecată, în stare de libertate, au fost trimiși Ciprian Ioan Cojocaru, Bogdan Petrișor Malaxa, Gheorghe Nadoleanu și Stere Beca, la data faptelor mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, Aurelian Ștefan, la data faptei mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Idiotilor, turnati-va intre voi pentru fonduri Europene, ca Europa ne fura SI pamantul de sub noi! Tiganii sunt mai destepti ca voi care va vindeti ierarhii, va vindeti viitorul, va vindeti SI intre voi! CE iude nenorocite au facut comunistii din voi! Voi faceti rusine numelui de roman, cand doriti raul unuia de-al vostru.
1
0
cu el ...sa i sparga aia rozeta fara vaselina ...atunci sa l vad eu daca mai behaiiiieee
2
0
deregula, in fata legii, toti suntem egali si opoi toti trebuie sa beneficiem de acelasi tratament, indiferent care. Acest lucru trebuie retinut si de parlamentarii nostrii in frunte cu penalul draknea. CCR, pres dorneanu, se aude?
2
0
Poarta Alba!!!!
2
0
20 de ani puscarie averea confiscata ,toti membrii familiei 15 la numarcu nepoti stranepoti, 15 ani puscarie averile confiscate , case masini aur firme ,bani toate realizate prin furtul bisericilor si manastirilor din jud Constanta !Sau mai simplu EXECUTATI in public!
7
3
Documente si declaratii false....ce au ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene !? Asta-i credincios, asta-i credinta la IPS Teodosie ?!....El si acolitii lui....!! Felicit Magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie !
7
1

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614