rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 23 februarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Mai multe INTERCEPTĂRI, eliminate din dosarul lui Radu Mazăre

Înalta Curte de Casație și Justiție a eliminat mai multe interceptări din dosarul în care Radu Mazăre este anchetat alături de omul de afaceri Avraham Morgestern, pentru modul cum au fot construite locuințele sociale din Constanța. Temeiul legal în care au fost emise mandatele a fost declarat neconstituțional, iar infracțiunile cercetate în cauză nu reprezintă o amenințare la adresa securității naționale.

„Având în vedere caracterul intruziv al măsurilor de supraveghere tehnică, Curtea a reținut că este obligatoriu ca acestea să se realizeze într-un cadru normativ clar, precis și previzibil, atât pentru persoana supusă acestei măsuri, cât și pentru organele de urmărire penală și pentru instanțele de judecată. În mod contrar, se ajunge la posibilitatea încălcării într-un mod abuziv sau aleatoriu a drepturilor fundamentale, esențiale într-un stat de drept, privind viața intimă, familială și privată. Așadar, temeiul legal în baza căruia au fost emise mandatele de siguranţă naţională a fost declarat neconstituţional. Se pune problema în ce măsură aceste interceptări ale convorbirilor telefonice dispuse pe baza unor mandate de siguranţă naţională mai pot fi avute în vedere în soluţionarea cauzei”, au pregizat magistrații instanței supreme, în motivarea deciziei de achitare a lui Radu Mazăre, conform Mediafax.

Radu Mazăre a fost achitat în primă instanță, de ÎCCJ, în luna iunie 2018, în dosarul locuinţelor sociale "Henri Coandă", aceeași măsură fiind pronunțată și pentru omul de afaceri Avraham Morgenstern.

În motivarea deciziei de achitare, magistrații spun că judecătorul de cameră preliminară a a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, implicit şi a interceptărilor telefonice, însă decizia CCR a venit după acel moment.

„Prin Decizia nr. 802/5.12.2017 a Curţii Constituţionale s-a statuat că o verificare a loialităţii/legalităţii administrării probelor, din această perspectivă este admisă şi în cursul judecăţii. Altfel spus, probele menţinute ca legale de judecătorul de cameră preliminară pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul judecăţii. Ca atare, interceptările convorbirilor telefonice au fost realizate de SRI în baza unor mandate de siguranţă naţională emise în temeiul unor dispoziţii legale neconstituţionale şi privesc infracţiuni care nu reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Din acest motiv, nu vor fi avute în vedere la soluţionarea cauzei”, mai spun judecătorii.

Este vorba despre cinci interceptări din dosar care, potrivit motivării, oricum nu dovedesc spusele procurorilor privind faptele pe care inculpații le-ar fi săvârșit: „Admiţând că se va aprecia în sens contrar, în sensul că odată verificate în camera preliminară rămân câştigate cauzei, cele 5 interceptări ale convorbirilor telefonice realizate de SRI pe baza unor mandate de siguranţă naţională care privesc infracţiuni care nu reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale – nu dovedesc ceea ce susţine parchetul, existenţa unei înţelegeri între Mazăre Radu Ștefan şi Morgenstern Avraham referitoare la faptul că societatea Saphir Structures SRL urma să câştige licitaţia”.

Totodată, Completul de 3 judecători (Simona Neniță, Anca Alexandrescu și Daniel Grădinaru) care a pronunțat soluția mai vorbește în motivare și despre o constatare tehnico-științifică cerută de procuror în timpul urmăririi penale. Această constatare a fost efectuată de către specialiștii din cadrul UM 0232 București care trebuiau să analizeze caracteristicile fizico-chimice ale substanțelor prezentate pe un document din dosar, precum și identificarea echipamentelor de imprimare și a instrumentelor de scriere pe document, în vederea stabilirii dacă a fost întocmit o anumită dată.

Și raportul acesta a fost înlăturat, deoarece SRI nu are astfel de competență.

„Raportul de constatare tehnico-științifică efectuat de Serviciul Român de Informații urmează a fi înlăturat întrucât SRI nu are competență să efectueze constatări tehnico-științifice. Constatarea tehnico-științifică este un mijloc de proba prin care se obține o proba în procesul penal, iar probele în cursul urmăririi penale se strâng și se administrează de organul de urmărire penală. SRI – UM 0232 nu este organ de urmărire penală, specialist în cadrul organelor judiciare sau în afară acestora cum este spre exemplu Institutul Național de Expertize Criminalistice pentru a administra probe”, mai spun magistrații.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis, în luna iunie 2018, să-l achite pe Radu Mazăre pentru luare de mită şi să-i dea fostului primar de la Constanţa o amendă de 5.000 de lei. Şi fratele acestuia, Alexandru Mazăre, a fost achitat pentru complicitate la luare de mită, şi în cazul acestuia fiind dispusă o amendă penală de 5.000 de lei. Decizia nu e definitivă. Instanţa supremă a dispus achitarea şi în cazul omului de afaceri Avraham Morgenstern pentru dare de mită.

Radu Mazăre este acuzat de procurorii anticorupţie că a luat mită 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern - reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale "Henri Coandă" - pentru ca să-l ajute pe acesta să câştige licitaţia şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului. Şi fratele fostului primar al Constanţei, Alexandru Mazăre, este cercetat în acest dosar pentru luare de mită, după ce ar fi primit, şi el, bani în contextul favorizării firmei care a construit campusul de locuinţe sociale "Henri Coandă".

Sursă: Știripesurse.ro

luni, 21 ianuarie 20191666
Comentarii

12mari(22 ian 00:04)
Creierul a tot ce se intempla este Tudorel Toader ---Tara nu mai are hoti toti sint curati si spalati
03il au si alte servicii(21 ian 13:37)
Cazul Mazare este la MI6 stati linistiti,mai ales ca Boss ul avea implicari pe acolo in trecut stie Radu...tot,deci MI6 stie ca se imprastie un pic cacatul si la ei in ograda stie Radu stie si Nicusor mai ales Nicusor Pozarul
45DNA, SRI apara RO nu PSDracnea(21 ian 11:14)
Cine sa apere tara asta daca nu institutiile cele mai specializate in coruptie si spalare de bani, DNA,SRI, SIE si DICOT! Jandarmeria? In america si UE cine-i aduce pe criminali si hoti in fata LEGII, nu MI5, MI6, CIA, si FBI? Borfasii astia de-acum, dracnea si tariceanu, ca ei sunt actorii principali, sa-si aduca aminte ca nici macar securistul Voiculescu, Dinu Patriciu sau S.O.Vantu cu toate televiziunile si trusturile lor de presa n-au reusit sa scape! Nici ei si nici alti HOTI ca ei carea-au jecmanit tara asta, nu vor scapa! Asta e LEGE. Kovesi cu HOTII se lupta. Romanii stiu si apreciaza
22tanta(21 ian 10:12)
Cand te gandesti ca o parte din astia mananca pensii de zeci de mii de lei iar ceilalti asteapta si ei indreptatiti...
04pt ION(21 ian 10:01)
esti mare bou
43dreptate(21 ian 09:03)
pt radu ! si el si multi au fost condamnati ilegal , probabil ca nu a retrocedat securistilor vreun teren in mamaia !
84Sinan din H Coanda(20 ian 09:46)
Domnu Mazare e nevinovat, noi iubim la el. Cind fost primare pt oras era bine, dat ulei, pui, orez. Asteptam venit inapoi si noi ales primare.
58ION(20 ian 09:36)
Vedeti cum judecatorii spagari ai PSD au scapat de DNA si SRI ,iau spaga pe fata de la mafia PSD?Ei bogati si poporul sarac.Pina cind lasilor isi bat joc de noi astia?
08Incurabil(20 ian 09:13)
Hai ,ca incet-incet il scoateti basma curata pe mazariche.Pe ici colo mici impuritati cu mazariche, merge, chiar e natural si nimic exagerat. Si apoi omul e tot intr-o vacanta, are nevoie de relaxare.Are cumva si imunitate de nu-l deranjeaza nimeni, nici macar o viroza, gripa, ceva ca e epidemie?! S-o fi vaccinat.
113Fane babanu(19 ian 19:53)
Cand infractorii cu gulere albe dau tunuri de milioane sa stiti ca nu pastreaza totul pt.ei ci mai dau in stanga,dreapta preventiv daca intelegeti ce zic sa mananca toata lumea si a lasa loc de buna ziua si in situatii critice ca aceasta!
313bruno(19 ian 19:20)
si fara interceptarile alea nu mai e hot sau cum ?
315Fraier(19 ian 18:40)
Erou, cinstit, sfant, ridicam statuie si platim despagubiri pentru ca am descoperit ilegal ca a furat. Adica probele alea ar fi masluite chiar daca sunt clare. Iar sri ar fi o institutie de duzina adica. Chiar ca Romania se scufunda.
418fara importanta(19 ian 17:17)
peste putin timp va fi declarat erou al munci psd gu grad de cavaler si ordin rodeanar gaoaza,detinut politic
411nae(19 ian 17:09)
injustitia pe cai mari sub domnia muipedeului,cine ar trebui sa asculte si cu ce,vecina cu borcanul la perete spuneti mai bine ca jidanii au liber la hotie-n romanica chiar si azi vaca lui dancila a fost sa-i faca o felatie lui netaniahu
222nicu(19 ian 16:37)
In general,judecatorii sunt vinovati. De asta s-a ajuns aici..Sunt slabi si fricosi.In alte state le dau ani grei de puscarie ..la noi dureaza ani de zile judecata si in final le da cu suspendare sau chiar si despagubiri. Ce e aia ""condamnat cu suspendare cand ai furat milioane de euro si ai pacalit o tara intreaga ? Procurorii au inceput sa faca si ilegalitati ptr ca nu mai au cum sa-i prinda...peste tot infractorii au neamuri ,rude,prieteni si sunt acoperiti!
316Judecatori de kkt(19 ian 16:10)
Astia sunt mana in mana cu totii!Sa dispara fizic! Asa cum nici ce a facut fasole nu reprezinta atentat la siguranta nationala nici disparitia lor nu ar trebui sa reprezinte atentat la siguranta! Ce justitie este asta?
127GATA : L-au facut cinstit !(19 ian 15:56)
Deci in max. 1 an , Mazare se va intoarce in Romania si va da STATUL in judecatae , cerand despagubiri ! ... si i se vor da ! Ubde esti Tu Tepes Doamne ?!?...
131Ahha(19 ian 15:52)
Deci mazare va fi gasit nevinovat nu pentru ca nu a facut fapte penale ci din cauza ca parchetul nu a reusit pe cai legale sa adune probe clare impotriva lu mazare. Deci....
mai mult...Politică
23 feb 00:00PoliticăPreședinte PNL Constanța, Bogdan Huțucă: Luăm în calcul candidatura lui Micu la Primăria Tuzla

Președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă, a confirmat pentru Replica faptul că Florian Constantin Micu, fostul...46

23 feb 00:00PoliticăDragnea, discurs la Congresul socialiştilor europeni de la Madrid: Dreapta foloseşte instituţiile de forţă în România90
22 feb 00:00PoliticăA cincea stradă asfaltată la Cernavodă în decurs de o lună347
22 feb 21:38PoliticăVIOLENȚE în fața Ministerului Justiției: Mai mulți protestatari Rezist au vandalizat sediul instituției și au fost ridicați

Protestatarii Rezist au atacat, din nou, pentru a treia oară în ultima perioadă, sediul Ministerului Justiției! De...399

22 feb 02:47PoliticăAflă decizia luată de Primăria Municipiului Constanţa în privinţa platformelor de colectare756
22 feb 02:46PoliticăCât plătește Primăria Constanța pentru ridicarea deșeurilor provenite din Adăpostul public pentru câinii460
22 feb 02:47PoliticăConsilierii locali din Valu lui Traian, convocați în ședință. Vezi proiectele!

Primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, convoacă şedinţă ordinară a Consiliului Local al comunei Valu lui...608

22 feb 03:16PoliticăCiorbea nu se grăbeşte să atace OUG pe Justiţie: „Şi Dumnezeu a făcut lumea în şase zile. În a şaptea s-a odihnit“418
22 feb 02:48PoliticăMangalia își promovează ofertele turistice la Târgul de Turism1241
22 feb 03:15PoliticăToader declanșează procedura de numire pentru noul procuror general

Tudorel Toader, ministrul Justiției, a anunțat joi, după întâlnirea de la Parchetul General, că va declanșa...439

22 feb 02:51PoliticăPrimăria Constanța vinde un teren pe malul lacului Siutghiol. Cine este cumpărătorul!1160
22 feb 02:52PoliticăCe plaje turistice și faleze din județul Constanța sunt administrate de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură!553
Vremea
-4°-4° - -4° vineri, 22 februarie 2019
ninsoare ușoarăUmiditate: 100%
Vânt: 15.97 m/s din NNE
Presiune: 1022.25 milibari

Loto
6/4991120242633
5/4092328293139
joker151323372
Horoscop
mai mult...SPSportRT
23 feb 00:00SportConsilierii locali municipali, convocați în ședință - iată ordinea de zi!

Consiliul local al municipiului Constanţa este convocat în şedinţă ordinară, joi, 28 februarie 2019, ora 12.00,...97

22 feb 00:00SportBenfica Lisabona, Inter Milano, Chelsea, Slavia Praga, FC Krasnodar, Dinamo Kiev şi Rennes, calificate în optimile Europa League

Benfica Lisabona, Inter Milano, Chelsea, Slavia Praga, FC Krasnodar, Dinamo Kiev şi Rennes sunt ultimele echipe...290

22 feb 00:53SportArsenal, Napoli, Eintracht Frankfurt, Dinamo Zagreb, RB Salzburg, Valencia, Villarreal şi Zenit Sankt Petersburg s-au calificat în optimile de finală

Arsenal, Napoli, Eintracht Frankfurt, Dinamo Zagreb, RB Salzburg, Valencia, Villarreal şi Zenit Sankt Petersburg s-au...294

22 feb 00:00SportCâți bani a câștigat Simona Halep după eliminarea de la Dubai

Simona Halep (27 de ani, 2 WTA) a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului de la Dubai de elvețianca...1246

Local
23 feb 00:00LocalALCOOLEMII RECORD la Constanța!

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța, la data de 22 februarie a.c., ora 3.40, au depistat o femeie, în...66

23 feb 00:44LocalPrimăria Constanța anunță că RATC introduce pe traseu un nou lot de autobuze

Regia Autonomă Transport în Comun Constanța anunță publicul călător că introduce în circulație cel de al...82

23 feb 00:59LocalVÂNT PUTERNIC! A fost smulsă o bucată de tablă din acoperișul unui bloc

De altfel, în orașul Constanța vântul puternic a smuls, vineri seara, o bucată din acoperișul unui bloc. Pentru...1701

22 feb 02:44LocalBărbat condamnat pentru tentativă de omor, 'săltat' de polițiști

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Hârșova, la data de 21 februarie a.c., au identificat un bărbat, Ionuț...626

22 feb 03:18LocalAccident rutier în zona City Park Mall

Un accident rutier a avut loc în zona City Park Mall, la intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada...1337

22 feb 03:16LocalPolițiștii constănțeni au discutat cu elevii despre regulile de circulație

Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean...265

22 feb 03:15LocalBărbat din Murfatlar, prins la volanul unei mașini cu numerele radiate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța, joi, 21 februarie, în jurul orei 11.00, au depistat un bărbat,...482

22 feb 02:48LocalMOARTE TRAGICĂ! A dat FOC la casă și s-a ÎNCHIS în INTERIOR

Detașamentul de pompieri Tulcea a fost solicitat să intervină, în jurul orei 11.40, pentru limitarea efectelor unui...679

22 feb 03:17LocalElevii secţiei de coregrafie de la "Regina Maria" au obţinut rezultate de excepţie la două competiţii internaţionale

Elevii secției de coregrafie a Colegiului Național de Arte „Regina Maria” Constanța au participat la două...351

22 feb 02:49LocalUn bărbat din Mangalia, MORT de BEAT la volan!

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Tulcea, la data de 20 februarie a.c., au depistat un...2717

Monden
23 feb 00:00MondenMoştenitorii lui Michael Jackson dau în judecată HBO. Actul are legătură cu concertul de la Bucureşti

Moştenitorii lui Michael Jackson dau în judecată HBO şi cer 100 de milioane de dolari ca daune pentru filmul...77

23 feb 00:00MondenAndreea Marin, într-o ţinută transparentă la cea mai recentă apariţie

Este una dintre cele mai apreciate femei din România, reuşeşte în continuare să fie în centrul atenţiei şi să...63

23 feb 00:00MondenCum arată fiul „neştiut“ al lui Michael Jackson? Blanket a împlinit 17 ani

Când Michael Jackson a murit acum nouă ani, a lăsat în urmă trei copii: Paris Jackson, Michael Joseph Jackson Jr...70

23 feb 00:00MondenRăzvan Ciobanu, de nerecunoscut după ce a slăbit peste 50 de kg

Vedetele autohtone s-au pregătit ca pentru adevăratele premii Oscar la petrecerea Ok! Goldent Night de miercuri (20...68

23 feb 00:00MondenFerma 2019. Carmen Negoiță a părăsit competiția după ce „a fost bătută“ de Miss România

Ediția de joi, 21 februarie, de la Ferma a adus cu sine o nouă eliminare. După Ame Călin, Emil Rengle și Jorge,...71

23 feb 00:00MondenMinculescu a bruscat un copil care voia autograf: „Băi, frate, nu vezi că abia am terminat de cântat!“

Pe fondul unei oboseli accentuate, Cristi Minculescu (60 de ani) a dezamăgit, sâmbăta trecută, un fan de-al său, de...73

23 feb 00:00MondenActorul din „Empire” ar fi plătit 3.500 de dolari, ca să însceneze un atac împotriva sa, pentru că era nemulţumit de salariu

Actorul Jussie Smollett, din serialul ”Empire”, a plătit 3.500 de dolari ca să însceneze un atac împotriva sa cu...66

23 feb 00:00MondenMarile dueluri ale galei Oscar 2019: "Green Book"-"Roma", Rami Malek-Christian Bale, Olivia Colman-Glenn Close

Filmele "Green Book" şi "Roma", actorii Rami Malek şi Christian Bale şi actriţele Olivia Colman şi Glenn Close,...68

23 feb 00:00MondenOSCAR2019 - O gală marcată deja de controverse, dar cu un posibil prezentator surpriză şi multe vedete pe scenă

Cea de-a 91-a ediţie a galei de decernare a premiilor Oscar, cel mai important eveniment organizat de industria...69

23 feb 00:00Monden„How to Train Your Dragon“ domină afişele cinematografelor din SUA

Cel de-al treilea episod al seriei de animaţie 'How to Train Your Dragon' domină afişele cinematografelor din SUA...71

Mapamond
23 feb 00:00MapamondPartidul Socialiştilor Europeni se reuneşte în Congres la Madrid

Partidul Socialiştilor Europeni (PES) se reuneşte în Congres vineri şi sâmbătă la Madrid, pentru a-şi susţine...67

23 feb 00:00MapamondAlegeri în Republica Moldova: Liderii blocului ACUM au prezentat probe după ce au susţinut că au fost otrăviţi cu mercur

Liderii Blocului electoral ACUM din Republica Moldova, Maia Sandu şi Andrei Năstase, au prezentat ziarului Newsmaker...73

23 feb 00:00MapamondSUA: Foşti comandanţi militari cer Congresului să adopte legea privind verificarea antecedentelor vânzărilor de arme

Cel puţin 12 foşti comandanţi şi consilieri militari, ale căror cariere s-au întins atât în timpul...71

23 feb 00:00MapamondAlegeri în Republica Moldova: Blocată între Rusia şi UE, Republica Moldova îşi alege duminică parlamentarii

Blocaţi între Rusia şi Uniunea Europeană (UE), divizaţi în ceea ce priveşte orientarea pe care trebuie să o ia...77

23 feb 00:00MapamondSUA anunţă menţinerea a 200 de soldaţi în Siria

Statele Unite au informat joi că vor menţine în final circa 200 de soldaţi în Siria, câteva săptămâni după ce...74

23 feb 00:00MapamondItalia vrea să le permită cetăţenilor să propună legi în Parlament

Camera Deputaţilor din Italia, dominată de populiştii din Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) şi din Liga...69

23 feb 00:00MapamondSituaţie critică în poliţia germană după pierderea unor dovezi privind o reţea de pornografie infantilă

O echipă de investigaţie specială efectuează cercetări după ce 155 de dispozitive de stocare a unor date folosite...76

23 feb 00:00MapamondAustralia: Închisoare pe viaţă pentru şoferul care a intrat cu maşina în pietoni în 2017 la Melbourne

Un şofer dezaxat care a ucis şase oameni în ianuarie 2017 la Melbourne intrând cu maşina în mulţime a fost...73

23 feb 00:00MapamondSUA: Fiii lui "El Chapo", inculpaţi pentru trafic de droguri

Fiii faimosului şef al cartelului drogurilor din Mexic, El Chapo, au fost inculpaţi la rândul lor pentru trafic de...70

23 feb 00:00MapamondVenezuela: Ajutorul american a ajuns în Curaçao

Un avion transportând alimente şi medicamente, trimise de Statele Unite şi destinate Venezuelei, a aterizat marţi pe...71

Sănătate
21 feb 00:38SănătateDr. Aneta Tomescu: 'În lupta împotrivei CANCERULUI DE COL UTERIN, vaccinarea anti-HPV și testul Babeș Papanicolau au un rol esențial!'

Săptămânal, cel puțin două femei sunt depistate cu cancer de col uterin în Constanța. Iar cele mai multe paciente...4287

21 feb 02:56SănătateConstanța, în topul județelor cu cei mai mulți MORȚI confirmați cu GRIPĂ!

Specialiștii Centrului Național de Boli Transmisibile arată că, la nivelul țării, activitatea gripală are un...1714

21 feb 02:56SănătatePlanuri de viitor pentru Registrul Național al Cancerelor la Copil

...303

18 feb 06:13SănătateBlocul materno-fetal de la Spitalul Medgidia, reabilitat cu bani de la Ambasada Americii

Spitalul Municipal Medgidia deservește anual peste un sfert din locuitorii județului Constanța, peste 200.000 de...610

18 feb 06:21SănătateÎncă un medicament împotriva tusei a fost retras de la vânzare în România

Încă un medicament împotriva tusei a fost retras de la vânzare în România. Este vorba de Epistat, sirop şi...980

18 feb 06:21SănătateCredeți că laptele pe care îl cumpărați chiar e lapte? Iată ce spune Ministerul Agriculturii!

Echipe mixte formate din inspectori cu atribuții de control din cadrul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,...1540

15 feb 03:20SănătateSpitalul de Pneumoftiziologie Constanța s-ar putea extinde. Bani sunt, cu birocrația este mai greu!

Anul trecut, Spitalul de Pneumoftiziologie Constanța a fost la un pas să realizeze un proiect de extindere, însă,...882

14 feb 02:16SănătateINJECŢIILE CU BOTOX – modă cu probleme legislative! Cât de bine pregătiţi sunt cei care promit buze senzuale?

Pe lângă partea șocantă – și anume faptul că o persoană fără niciun fel de pregătire medicală a ajuns să...1230

12 feb 00:51SănătateSiropul de tuse EURESPAL, RETRAS DE PE PIAȚĂ!

Eurespal, un medicament împotriva tusei pe care medicii îl recomandă inclusiv copiilor, sub formă de sirop și...1365

11 feb 23:15SănătateEPIDEMIE. Numărul bolnavilor răpuși de GRIPĂ, în creștere alarmantă! Încă un mort la Constanța!

Numărul bolnavilor care decedează și în cazul cărora este confirmată prezența virusului gripal crește de la o zi...2597