rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 25 mai
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Mai multe ţinute şi suveniruri ale actriţei Elizabeth Taylor vor fi scoase la licitaţie în luna decembrie

Elizabeth Taylor

Mai multe ţinute şi obiecte care au aparţinut actriţei Elizabeth Taylor au fost prezentate la New York săptămâna aceasta înainte de a fi scoase la licitaţie în luna decembrie, informează AFP.

Spre deosebire de vânzarea colosală de la Christie's New York, din 2011, încheiată cu încasări de 156 de milioane de dolari, cea organizată de Julien's Auctions nu propune cumpărătorilor nicio bijuterie - marea pasiune a lui "Liz"- , ci suveniruri şi ţinute purtate de vedetă în timpul filmărilor, spectacolelor şi evenimentelor caritabile - la preţuri evident mult mai accesibile.

"Cred că oamenii vor fi surprinşi să-şi poată permite să cumpere obiecte care i-au aparţinut fantasticei Elizabeth Taylor", care a murit în 2011, la vârsta de 79 de ani, a declarat pentru AFP Martin Nolan, directorul executiv de la Julien's Auctions.

Sursa foto: www.juliensauctions.com

Eşarfele şi accesoriile vestimentare, spre exemplu, sunt estimate să se vândă pentru sume cuprinse între 200 şi 400 de dolari, iar cele mai multe obiecte sunt evaluate la preţuri care nu depăşesc 10.000 de dolari.

De asemenea, o rochie cu capă purtată de actriţă în timpul unei ceremonii în care regina Elisabeta a II-a i-a acordat un premiu soţului său, actorul britanic Richard Burton, este estimată să se vândă pentru o sumă cuprinsă între 6.000 şi 8.000 de dolari.

Expusă pe nava de croazieră Queen Mary 2, colecţia de obiecte va traversa Atlanticul, apoi va fi expusă la Museum of Style Icons, la periferia Dublinului, înainte de a fi scoasă la vânzare în perioada 6-8 decembrie, în Beverly Hills (California) şi online.

Toate încasările obţinute din vânzare vor merge către fundaţia ETAF, creată de actriţă pentru lupta împotriva SIDA. AGERPRES

luni, 21 octombrie 2019491
Comentarii

01Ma inclin,respect si admiratie(21 oct 06:18)
O femeie foarte frumoasa si o actrita foarte talentata! Mi-a incantat tineretea cu aparitiile ei. Filmul CLEOPATRA... O adevarata capodopera... si nu numai....daa....
mai mult...Monden
25 mai 21:34MondenMargherita de la Clejani, sub influența drogurilor la volan. Fata lui Ioniță a provocat un accident în Capitală

Probleme în familia Clejanilor. Margherita, fiica celebrilor artiști Viorica și Ioniță de la Clejani, a fost...534

25 mai 21:26MondenOana Lis, panică în bucătărie: "Era să sărim în aer. Nu am folosit aragazul până să înceapă pandemia"394
25 mai 00:00MondenKamara are nevoie de 100.000 de euro pentru operațiile fiului! A strâns doar 16.000 de euro până acum306
25 mai 00:00MondenSânziana Buruiană, însărcinată a doua oară: „Un suflețel a vrut să vină la noi când nu ne așteptam“

Sânziana Buruiană, în vârstă de 38 de ani, va deveni mamă pentru a doua oară! Vestea a fost dată chiar de către...346

25 mai 00:00MondenCe spune Pamela Anderson despre mariajul ei de doar de 12 zile342
25 mai 00:00MondenHarrison Ford, investigat pentru un nou incident aviatic292
25 mai 00:00MondenPriscilla Presley, viaţa la 75 de ani. Cum arăta la nunta cu Elvis și cum arată acum

Priscilla Presley a împlinit 75 de ani pe 24 mai, o vârstă memorabilă. Până acum, a strâns o mulţime de...510

25 mai 00:00MondenPovestea de dragoste pe care nimeni nu o poate uita. De ce s-au despărţit Bruce Willis şi Demi Moore645
25 mai 00:00MondenCourteney Cox & Johnny McDaid, nebuni unul după altul284
25 mai 14:01MondenDonna din Beverly Hills, 14 ani de căsnicie, cinci copii şi multe lupte financiare

Actriţa Tori Spelling, în vârstă de 47 de ani, s-a născut într-una dintre cele mai bogate familii de la Hollywood....405

25 mai 00:00MondenDakota Johnson: "Mă lupt cu depresia de la 14-15 ani!"302
25 mai 00:00MondenÎl cunoaşteţi pe rapperul Big Tip? Dincolo de scenă, el este fiul lui Celine Dion312
Vremea
18.7°17.4° - 18.7° luni, 25 mai 2020
ConstanțaUmiditate: 46%
Vânt: 2.33 m/s
Presiune: 1019 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
25 mai 21:01SportTurneul de la Charleston se va disputa fără spectatori - Sofia Kenin şi Bianca Andreescu figurează printre cele 16 jucătoare invitate

Sofia Kenin şi Bianca Andreescu figurează printre cele 16 jucătoare invitate să participe la Credit One Bank...580

25 mai 00:00SportRemiză dramatică între FC Koln şi Fortuna Dusseldorf, în campionatul Germaniei

FC Koln a smuls în extremis remiza în meciul de acasă cu Fortuna Dusseldorf, încheiat 2-2, duminică, în epilogul...289

25 mai 00:00SportRB Leipzig a surclasat-o pe Mainz în campionatul Germaniei

RB Leipzig s-a impus la o diferenţă zdrobitoare, 5-0, pe terenul lui Mainz, duminică, în etapa a 27-a a...268

25 mai 00:00SportAugsburg, victorie pe terenul lui Schalke în campionatul Germaniei

Augsburg s-a impus cu 3-0 terenul lui Schalke 04, duminică, în etapa a 27-a a campionatului de fotbal al Germaniei,...256

Local
25 mai 22:30LocalSeniorii care au împlinit 80 si 90 de ani, dar și 50 de ani de căsătorie, premiați la domiciliu

Având în vedere faptul că, din cauza pandemiei de coronavirus, evenimentele de apreciere a bunicilor, organizate în...805

25 mai 22:31LocalSute de containere destinate deşeurilor vor fi montate la platformele din Constanţa

Începând de luni, 25 mai, aproximativ 400 de containere destinate deșeurilor reciclabile vor fi montate la toate...1054

25 mai 22:32LocalTânără cercetată de Poliţie după ce şi-a trântit pe jos bebeluşul de două luni, într-un hotel

Tânăra din Italia, care şi-a aruncat pe jos bebeluşul de două luni, sâmbătă, în urma unei dispute verbale pe...1138

25 mai 22:34LocalIncendiu într-o casă din Constanța

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați sâmbătă, 23 mai, să intervină pentru lichidarea unui incendiu...1359

25 mai 22:34LocalAsociațiile de elevi cer demiterea Monicăi Anisie din fruntea Ministerului Educației

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din...941

25 mai 22:35LocalAu revenit în țară 394 de cetățeni români de pe vasele de croazieră din America de Nord

823

Politică
25 mai 00:00PoliticăMAE anunţă repatrierea a 277 de români din Franţa şi Marea Britanie

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă revenirea în ţară a 277 de cetăţeni români aflaţi în Republica...279

25 mai 00:00PoliticăChirica, replică pentru Chicu: Aţi vorbit urât despre ţara care a întins o mână de ajutor

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, afirmă că nu se poate supăra pe premierul Republicii Moldova, Ion Chicu, aşa cum...390

25 mai 00:00PoliticăEmil Constantinescu: Actuala criză sanitară mondială, o şansă istorică pentru un nou proiect politic global

288

Interviuri
13 mai 00:12InterviuriVIDEO! Babu este un laș dacă a avut curajul să lovească o femeie!

Maria Obreja, comisar în cadrul Protecției Consumatorului (CJPC), care-l acuză pe viceprimarul Dumitru Babu că a...4826

8 mai 23:16InterviuriCabinetele stomatologice sunt obligate să mărească prețurile după 15 mai VIDEO

După două luni în care au fost închise din cauza epidemiei și a stării de urgență, cabinetele stomatologice se...6881

14 apr 00:05InterviuriSorin Mihai, șeful Inspectoratului Școlar: NU se pune problema înghețării anului școlar! VIDEO

2929

13 apr 15:21InterviuriINTERVIU. Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța: Ne aşteptăm la un aflux mare de pacienţi

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, Stela Halichidis, a răspuns întrebărilor lansate de către...6482

13 apr 10:16InterviuriMicrorezervaţia de la DELFINARIU, în PERICOL în cazul unei contaminări în masă

În contextul pandemiei de coronavirus, și în Constanța, la fel ca în toată țara, au fost închise toate...2498

11 apr 00:00InterviuriINTERVIU cu deputatul George Vișan, despre pandemia de coronavirus și conflictul dintre PSD și PNL

2234

Monden
25 mai 00:00MondenPriscilla Presley, viaţa la 75 de ani. Cum arăta la nunta cu Elvis și cum arată acum

Priscilla Presley a împlinit 75 de ani pe 24 mai, o vârstă memorabilă. Până acum, a strâns o mulţime de...510

25 mai 00:00MondenPovestea de dragoste pe care nimeni nu o poate uita. De ce s-au despărţit Bruce Willis şi Demi Moore

În cei 13 ani de căsătorie, povestea lor a făcut înconjurul lumii. La 20 de ani de la divorţ, Willis şi Moore...645

25 mai 00:00MondenCourteney Cox & Johnny McDaid, nebuni unul după altul

284

25 mai 14:01MondenDonna din Beverly Hills, 14 ani de căsnicie, cinci copii şi multe lupte financiare

Actriţa Tori Spelling, în vârstă de 47 de ani, s-a născut într-una dintre cele mai bogate familii de la Hollywood....405

25 mai 00:00MondenDakota Johnson: "Mă lupt cu depresia de la 14-15 ani!"

Actriţa din 50 Shades of Grey a recunoscut că are această problemă de multă vreme şi le-a împărtăşit fanilor...301

25 mai 00:00MondenÎl cunoaşteţi pe rapperul Big Tip? Dincolo de scenă, el este fiul lui Celine Dion

312

Mapamond
25 mai 00:00MapamondMii de spanioli au protestat împotriva premierului Sanchez pentru gestionarea crizei COVID-19

Mii de persoane au protestat sâmbătă în cadrul unor marşuri auto şi moto în mai multe oraşe ale Spaniei...236

25 mai 00:00MapamondGrecia: O femeie afgană, ucisă într-o dispută în tabăra supraaglomerată de migranţi Moria

O tânără afgană a fost ucisă de o altă femeie din Afganistan într-o dispută în tabăra supraaglomerată de...274

25 mai 00:00MapamondPakistan: Cel puţin 97 de morţi în prăbuşirea unui Airbus A320 la Karachi

231

Sănătate
25 mai 00:00SănătateTrei pași simpli pentru un sistem imunitar mai puternic

Cu siguranță avem nevoie, uneori, de mici "pauze digestive", pentru a ne ajută organismul să facă față mai ușor...260

25 mai 18:24SănătateAdevărul despre detoxifiere și de ce nu fac "minuni" curele cu sucuri

Detoxifierea este un "trend" de care mulți dintre noi au auzit, așa că astăzi ne dorim să demontăm câteva mituri...258

25 mai 00:00SănătateMerişoarele și rolul lor în tratarea infecțiilor urinare - mit și realitate

Ai auzit, probabil, că sucul de merișoare ar fi un aliat bun contra infecțiilor de tract urinar. Așa că astăzi ne...265

25 mai 00:00SănătateCum îți poți păstra agilitatea mentală la o vârstă înaintată?

Un grup de cercetători din Australia au demarat, recent, un studiu1 observațional asupra caracteristicilor prezentate...300

25 mai 00:00SănătateMai mulți pași zilnic, o tensiune arterială mai mică

Persoanele care au făcut mai mulți pași zilnic, după cum au dovedit brățările de fitness purtate de acestea, au...247

25 mai 00:00SănătateAlternative naturale pentru cafea

255

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT