REPLICA ONLINE CONSTANTA

20° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Maia Sandu cere Curţii Constituţionale să constate că sunt întrunite circumstanţele pentru dizolvarea Parlamentului

Maia Sandu cere Curţii Constituţionale să constate că sunt întrunite circumstanţele pentru dizolvarea Parlamentului

Replica API 30 martie 2021 | 00:00 951

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat luni că a sesizat Curtea Constituţională pentru a constata că sunt întrunite circumstanţele constituţionale de dizolvare a parlamentului, relatează Radio Chişinău şi deschide.md, citate de Agerpres.

Maia Sandu

Ea a declarat, în cadrul unui briefing, după consultări cu partidele parlamentare, că au fost întrunite circumstanţele legale pentru dizolvarea legislativului.

Potrivit Maiei Sandu, Parlamentul a eşuat să aleagă un guvern din două încercări, iar majoritatea parlamentară protejează grupările corupte şi nu caută soluţii pentru oameni.

"Aşa cum prevede Constituţia, am avut consultări cu fracţiunile şi grupurile parlamentare în legătură cu situaţia politică din ţară şi eventuala dizolvare a Parlamentului. Parlamentul a eşuat să aleagă un Guvern din două încercări şi după 45 de zile de la prima solicitare de învestitură, iar de la demisia guvernului Chicu au trecut mai mult de 3 luni. Ca şi experţii în drept constituţional, consider că sunt întrunite circumstanţele legale pentru dizolvarea Parlamentului", a spus Maia Sandu.

"În ultimele trei luni, aceşti deputaţi care controlează deciziile publice au luat decizii în interes propriu, care au făcut viaţa oamenilor şi mai grea. Au crescut preţurile la medicamentele cele mai solicitate, nu s-au planificat bani pentru achiziţiile de vaccin. În schimb, continuă să crească schemele de corupţie. Au continuat să voteze legi care continuă să blocheze asistenţa externă. Acest Parlament lucrează contra cetăţenilor. Ei au adus statul în pragul eşecului total şi ne cer acum să le mai dăm timp", a adăugat preşedinta R. Moldova.

Ea a mai spus că oamenii au nevoie de un stat funcţional şi de un Parlament responsabil, care să învestească şi să sprijine un Guvern stabil şi competent. "Oamenii nu au nevoie de deputaţi care vor să se salveze pe ei înşişi. Oamenii au nevoie de deputaţi care să salveze ţara", a subliniat Maia Sandu.

"Alegerile anticipate constituie şansa cetăţenilor de a-şi alege deputaţi care să le reprezinte cu adevărat interesele, să scoată ţara din criză şi să o scape de corupţie. Alegerile anticipate sunt soluţia care poate vindeca ţara noastră. Din aceste considerente, am decis să sesizez astăzi Curtea Constituţională pentru constatarea circumstanţelor constituţionale de dizolvare a Parlamentului. Dacă Curtea Constituţională va spune că există circumstanţe, voi dizolva Parlamentul şi vom merge la judecata oamenilor", a mai spus Maia Sandu.

Guvernul lui Igor Grosu, al doilea candidat propus pentru funcţia de premier de preşedintele Maia Sandu, nu a putut fi învestit la reuniunea desfăşurată joi din cauza lipsei de cvorum, după ce deputaţii socialişti şi cei ai platformei "Pentru Moldova" au părăsit şedinţa parlamentului.

Chiar înainte de reuniune, majoritatea parlamentară - formată din Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Partidul Şor şi foştii democraţi de la platforma "Pentru Moldova" - a anunţat că nu susţine candidatura propusă de Maia Sandu pentru funcţia de premier, insistând, în schimb, să fie desemnat Vladimir Golovatiuc la şefia executivului.

Înaintea anunţului său de luni, Maia Sandu a avut consultări cu deputaţii Partidului Socialiştilor (PSRM) şi cei ai Platformei "Pentru Moldova". În urma acestora, deputaţii celor două formaţiuni parlamentare s-au pronunţat împotriva dizolvării Parlamentului invocând existenţa unei majorităţi parlamentare şi a candidatului la funcţia de premier, Vladimir Golovatiuc, relatează deschide.md.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367