rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 23 iunie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Malaezia: Căutările epavei avionului MH370 se vor încheia săptămâna viitoare

Căutările efectuate de o firmă privată americană ale epavei avionului Malaysia Airlines MH370, a cărui dispariţie în 2014 este considerată unul dintre cele mai mari mistere aviatice, se vor încheia marţi, a anunţat miercuri ministrul malaezian al transporturilor, Anthony Loke, informează Reuters, citată de Agerpres.

Zborul MH370, cu 239 de persoane la bord, a dispărut în timp ce zbura de la Kuala Lumpur la Beijing pe 8 martie 2014.

Malaezia a fost de acord în ianuarie să plătească firmei Ocean Infinity cu sediul în Houston până la 70 de milioane de dolari dacă găseşte avionul în 90 de zile de căutări în sudul Oceanului Indian.

Operaţiunile pentru găsirea Boeingului 777 erau anterior aşteptate să se încheie în iunie, iar acordul de 90 de zile nu acoperă timpul necesar realimentării şi reaprovizionării vasului de căutare Seabed Constructor.

Cu toate acestea, Ocean Infinity a terminat cercetarea zonei stabilite în aprilie şi a cerut o prelungire până pe 29 mai, a spus Loke.

"În această dimineaţă, am examinat (cererea) în cabinet şi am convenit pentru o prelungire până la 29 mai", a declarat el reporterilor la Putrajaya, capitala administrativă a Malaeziei. Întrebat dacă aceasta înseamnă că nu vor mai fi alte prelungiri, el a răspuns: "Da".

Noul ales prim-ministru Mahathir Mohamad a anunţat mai înainte că Malaezia va revizui şi eventual va pune capăt acordului cu Ocean Infinity, pe fondul altor măsuri de reducere a cheltuielilor guvernamentale.

Mahathir, în vârsta de 92 de ani, a înlăturat coaliţia Barisan Nasional, aflată de mult timp la putere şi condusă de fostul premier Najib Razak, la alegerile din 9 mai.

Loke, care a depus jurământul ca ministru luni, a anunţat că guvernul va difuza un raport complet privind ancheta asupra dispariţiei zborului MH370 după finalizarea căutărilor, dar nu a stabilit încă o dată.

Voice 370, un grup ce reprezintă rudele persoanelor aflate la bordul avionului, a cerut noului guvern să revizuiască toate aspectele legate de MH370, inclusiv "orice posibilă falsificare sau eliminare a înregistrărilor legate de MH370".

Decizia de a angaja Ocean Infinity a fost luată după ce Australia, China şi Malaezia au încheiat fără succes căutări ce au costat peste 160 de milioane de dolari într-o zonă de 120.000 km2 în Oceanul Indian anul trecut, în ciuda cererilor anchetatorilor ca zona să fie extinsă spre nord cu 25.000 km2.

Seabed Constructor a cercetat până acum o zonă ce se întinde pe o suprafaţă de 86.000 km2 dar nu a identificat încă nimic, a anunţat Ocean Infinity într-o actualizare săptămânală, la 15 mai.

joi, 24 mai 2018528
Comentarii
mai mult...Mapamond
23 iun 00:00MapamondBulgaria va propune închiderea imediată a frontierelor UE pentru migranţi

Bulgaria, care deţine până pe 30 iunie preşedinţia semestrială a Consiliului UE, va propune la minisummitul de...86

23 iun 00:00MapamondALEGERI ÎN TURCIA: Erdogan a participat la mai multe evenimente electorale la Istanbul85
23 iun 00:00MapamondPentagonul, solicitat să se pregătească pentru găzduirea a 20.000 de copii migranţi intraţi în SUA neînsoţiţi de adulţi85
23 iun 00:00MapamondGermania: Peste 40% dintre germani vor ca Angela Merkel să demisioneze în urma disputei privind migranţii

Doi din cinci germani vor ca şefa executivului federal, Angela Merkel, să demisioneze în urma disputei din interiorul...86

23 iun 00:00MapamondDonald Trump evocă o posibilă întâlnire cu Vladimir Putin în luna iulie87
23 iun 00:00MapamondRepublica Moldova: Curtea de Apel a decis că alegerile din Chişinău nu sunt valide85
23 iun 00:00MapamondPrima Doamnă a SUA, în misiune la centre pentru copii de migranţi la frontiera cu Mexicul

Prima Doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, s-a deplasat joi la frontiera cu Mexicul, unde a vizitat un centru pentru...84

23 iun 00:00MapamondALEGERI ÎN TURCIA: Doi parlamentari, german şi suedez, care urmau să monitorizeze scrutinul nu au primit viză de intrare în Turcia83
23 iun 00:00MapamondPeste 1.000 de migranţi s-au înecat în Mediterana Centrală din ianuarie84
23 iun 00:00MapamondSepararea familiilor: Plângere din partea mai multor state americane împotriva administraţiei Trump

Zece state americane, între care California, Washington şi New Jersey, vor urmări în justiţie administraţia...87

23 iun 00:00MapamondPapa propune să se investească inteligent în ţările de origine ale migranţilor67
23 iun 00:00MapamondMarea Britanie: Poliţia a arestat, în gara Charing Cross din Londra, un bărbat care susţinea că avea o bombă66
Vremea
18°18° - 18° vineri, 22 iunie 2018
ploaie ușoarăUmiditate: 100%
Vânt: 2.76 m/s din VSV
Presiune: 1019.02 milibari

Loto
6/49171930313449
5/402172425347
joker122022253615
Horoscop
mai mult...SPSportRT
23 iun 00:00SportMihaela Buzărnescu, victorie IMPRESIONANTĂ în fața Elinei Svitolina. Adversar infernal în semifinale la Birmingham

Mihaela Buzărnescu (30 de ani, 30 WTA) a învins-o pe Elina Svitolina (23 de ani, 5 WTA), scor 6-3, 6-2, și s-a...101

23 iun 00:00SportCM 2018: Nigeria învinge Islanda, 2-0, și Argentina are acum calificarea în mâinile ei

Nigeria a învins Islanda, scor 2-0, în cel de-al doilea meci din Grupa D de la Campionatul Mondial din Rusia. Din...96

23 iun 00:00SportCM 2018: Brazilia învinge foarte greu Costa Rica (2-0)

Selecţionata Braziliei a învins foarte greu Costa Rica, scor 2-0 (0-0), vineri, la Sankt Petersburg, în Grupa E a...80

23 iun 00:00SportCM 2018: Presa croată salută ''cea mai mare victorie a acestei generaţii''

Presa din Croaţia a salutat, vineri, ''cea mai mare victorie a acestei generaţii'', după răsunătorul succes...97

Local
23 iun 00:10LocalFurt de pe terasa complexului lui Bucovală! A fost prins făptașul!

În urma cercetărilor în cazul comiterii unei infracțiuni de furt de pe terasa unui complex hotelier din stațiunea...1359

23 iun 23:05LocalAccident rutier la Mircea Vodă!

Un accident rutier a fost înregistrat la ieșire din Mircea Vodă, vineri, 22 iunie. Dou[ autoturism au intrat în...497

23 iun 23:01LocalÎncepe BACALAUREATUL 2018! Pregătiri la Inspectoratul Școlar Constanța

Sâmbătă, 23 iunie a.c., începând cu ora 13.00, în sala mare a Palatului Copiilor Constanţa, se va desfășura...350

23 iun 22:58LocalAtenţie, constănţeni! Se anunţă COD GALBEN de AMENZI!

Constănţenii prinşi pe picior greşit au fost amendaţi drastic de oamenii legii! Poliţia Locală Constanţa...1053

23 iun 22:59LocalDacă vedeți această minoră, sunați la Poliție! A dispărut din Castelu

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia minorei Andreea Ion, în vârstă de 17 ani, din localitatea...1299

23 iun 22:59LocalPERICOL! Băuturi răcoritoare contrafăcute, depistate în port!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali au descoperit, într-un...419

23 iun 23:01LocalSânzienele, sărbătorite duminică de români

Duminică, 24 iunie, Biserica Ortodoxă Română cinstește atât Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul...414

23 iun 23:00LocalFOCARELE DE PESTĂ PORCINĂ închid târgurile de animale din Constanța și din toată țara!

Având în vedere situația epidemiologică în care se află Romania ca urmare a confirmării unor focare de pestă...365

23 iun 23:02LocalDosar penal: o femeie a condus un autoturism neînmatriculat, la Constanța!

Polițiștii din cadrul Secției 2 Rurală Mihail Kogălniceanu, la data de 22 iunie a.c., în jurul orei 3.05, au...595

23 iun 23:02LocalPrins drogat la volan, în Constanța!

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, la data de 21 iunie a.c., au identificat un bărbat, în vârstă de 24 de...1553

Politică
23 iun 00:11PoliticăGabriela Firea spune că decizia privind modificarea Codurilor Penale cu deciziile CCR va fi luată săptămâna viitoare

Vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, a declarat, vineri, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al partidului,...206

23 iun 00:11PoliticăReacție VIOLENTĂ a GRECO în raportul pentru România: A făcut puţine progrese în implementarea recomandărilor sale şi solicită două rapoarte

România a înregistrat progrese limitate în implementarea recomandărilor din raportul întocmit în luna martie de...196

23 iun 22:53PoliticăCe va însemna pentru România să preia președinția UE cu Viorica Dăncilă ca prim-ministru? Europarlamentarul Siegfried Mureșan are un scenariu sumbru

În aproximativ șase luni, România va prelua președinția Uniunii Europene. Ce va însemna acest fapt pentru români,...282

23 iun 22:54PoliticăÎn Constanța trebuie schimbate multe! Lista făcută de europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan

Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan se află, zilele acestea, într-o vizită în județul Constanța, prilej...319

23 iun 00:10PoliticăDragnea: 'Continuăm împreună?', liderii PSD: 'Daaaa!'

Liderii social-democrați au discutat vineri, informal, aproape patru ore, în biroul lui Liviu Dragnea, pe seama...391

23 iun 23:13PoliticăConsilierii municipali, convocaţi în şedinţă. Iată convocatorul!

Consiliul local al municipiului Constanţa este convocat în şedinţă ordinară, joi, 28 iunie 2018, ora 14.00, în...480

23 iun 22:55PoliticăEugen Tomac, preşedintele PMP: Liviu Dragnea trebuie să îşi dea demisia de la conducerea Camerei Deputaţilor

În cursul zilei de vineri, 22 iunie a.c., preşedintele Partidului Mişcarea Populară a dorit să ajungă la...371

23 iun 22:56PoliticăVIDEO. PARCUL VIITORULUI a intrat în REPARAȚIE CAPITALĂ!

Constănțenii vor spații verzi. Vor parcuri prin care să se răcorească în zilele însorite, unde să își scoată...1339

23 iun 22:57PoliticăLaura Codruţa Kovesi, primele declaraţii după decizia CCR privind REVOCARE din funcţie: Sper ca procurorii să rămână independenţi

Laura Codruţa Kovesi a fost primită cu flori şi aplauze la Timişoara, acolo unde şi-a ridicat premiul acordat...479

23 iun 22:58PoliticăTudorel Toader, prima reacţie după condamnarea lui Liviu Dragnea: Judecătorii nu au ţinut cont de decizia CCR

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a avut vineri o primă reacție după condamnarea lui Liviu Dragnea la 3 ani și...566

Monden
23 iun 00:00MondenIrinel și iubita tinerică ies în oraș doar asortați

Irinel Columbeanu şi-a făcut apariţia, la braţul iubitei sale, Oana Cojocaru, la evenimentul de lansare al...85

23 iun 00:00MondenHorațiu Mălăele revine pe scenă alături de fiul său, în spectacolul ”Ediție Specială”

Horațiu Mălăele revine pe scenă alături de fiul său, în spectacolul ”Ediție Specială”. Cu umorul său tipic...82

23 iun 00:00MondenCând începe Exatlon, sezonul doi. Producătoarea reality-show-ului de la Kanal D face primele declarații

Când începe Exatlon, sezonul doi. Producătoarea reality-show-ului de la Kanal D face primele declarații și promite...82

23 iun 00:00MondenCe reacție a avut Tristan Tate când Bianca Drăgușanu l-a întrebat de fostele iubite

Bianca Drăgușanu l-a luat la întrebări pe actualul ei iubit, Tristan Tate, în legătură cu viața lui amoroasă de...98

23 iun 00:00MondenBetty și Cătălin Vișănescu s-au căsătorit civil. Primele declarații făcute de Florin Salam

Betty și Cătălin Vișănescu s-au căsătorit civil, astăzi, 22 iunie. Cei doi vor deveni în curând părinți,...81

23 iun 00:00MondenGheorghe Zamfir nu cânta în locuri fără cazare de 5 stele

Artist ce-și respectă eticheta, când iese din confortul conacului său din satul Cobia, Găești,Gheorghe Zamfir nu...84

23 iun 00:00MondenChefii Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu se gândesc să-și deschidă un restaurant împreună! “Au fost câteva discuții”

Scărlătescu, Bontea și Dumitrescu și-ar putea deschide restaurant împreună. Deocamdată, e totul la nivel de idee,...77

23 iun 00:00MondenJ. K. Rowling va publica un nou roman poliţist sub pseudonimul Robert Galbraith

Scriitoarea J. K. Rowling, autoarea romanelor din seria "Harry Potter", va publica la sfârşitul acestui an un nou...77

23 iun 00:00Monden''Jurassic World: Fallen Kingdom'' se pregăteşte ''să devoreze'' box office-ul nord-american

''Jurassic World: Fallen Kingdom'', prima superproducţie de la Hollywood realizată de un regizor spaniol, Juan Antonio...79

23 iun 00:00MondenElvis Presley cântă în duet cu fiica lui, Lisa Marie, pe un album gospel ce va fi lansat în august

Un album cu piese gospel interpretate de Elvis Presley, reorchestrate sub forma unor duete ale "regelui...79

Sănătate
21 iun 00:23SănătatePLANURI MARI pentru Spitalul Mangalia: încă un corp de clădire și o secție medicală!

Conducerea Spitalului Municipal Mangalia lucrează la un proiect de extindere a unității medicale, prin mansardarea...906

16 iun 00:46SănătateUn studiu ce ar putea duce la o "vindecare funcţională" a HIV, realizat în Hong Kong

Cercetătorii de la AIDS Institute din cadrul Universităţii Hong Kong au anunţat că este posibil să fi descoperit o...656

16 iun 01:08SănătateMinorii nu vor mai putea cumpăra băuturi energizante

Băuturile energizante nu vor mai putea fi vândute minorilor, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, publicat...1007

15 iun 00:23SănătatePunctul de vedere al Spitalului Județean Constanța referitor la cazul bebelușului care a murit de RUJEOLĂ

Referitor la cazul sugarului de nouă luni, care a decedat, miercuri 13 iunie, din cauza rujeolei, reprezentanții...4228

13 iun 00:37SănătateAtenţie, constănţeni! Gogoşile din aluat congelat mustesc de chimicale!

Studiul privind calitatea gogoşilor fabricate din aluat congelat face parte din Campania Națională de Informare și...1206

11 iun 00:21SănătateCe îi lipsește Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Constanța pentru ca pacienții să nu mai aștepte cu orele!

Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța, unitate „de...3170

8 iun 00:33SănătatePracticieni în ecografie, din țară și străinătate, se întrunesc la Spitalul Județean Constanța

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța găzduiește, în perioada 8-9 iunie a.c.,...1019

4 iun 01:03SănătatePrimul pacient cu transplant pulmonar făcut în România va fi externat

Primul pacient cu transplant pulmonar făcut în România, Mugurel Amariţei, va fi externat în această săptămână,...1131

4 iun 00:31SănătateMinistrul Sănătăţii, la Neptun pentru o diplomă şi pentru relaxare. Despre spitalul regional se mai ştie ceva?

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, s-a aflat vineri şi în week-end pe litoral, dar nici pomeneală să se vadă...2149

3 iun 02:27SănătateSute de medici şi asistente din Spitalul Judeţean Constanţa, testaţi pentru HIV şi hepatită

Aproximativ 600 de medici şi asistente medicale au fost testaţi de specialiştii Fundaţiei Baylor Marea Neagră,...2606