REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.7° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
13.7° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Malta: Peste jumătate dintre poliţiştii serviciului rutier, arestaţi pentru fraude

Malta: Peste jumătate dintre poliţiştii serviciului rutier, arestaţi pentru fraude

Replica API 13 februarie 2020 | 00:00 457

Mai mult de jumătate dintre poliţiştii serviciului rutier din Malta au fost arestaţi marţi sub suspiciunea că au comis fraude în formă continuată, o situaţie care a obligat să se recurgă la planuri de urgenţă pentru a mobiliza forţe suficiente pe străzi, transmite miercuri Reuters şi Agerpres, citând responsabili maltezi.

Conform poliţiei, în jur de 30 de membri ai serviciului, din totalul de 50, au fost audiaţi de Unitatea de combatere a infracţiunilor economice, fiind acuzaţi că au completat sute de ore suplimentare neefectuate în realitate, timp de cel puţin trei ani.

Unii dintre poliţişti mai sunt acuzaţi de furt de combustibili, pe care i-au folosit la maşinile personale.

Surse din poliţie au afirmat că foşti poliţişti din serviciul rutier au fost solicitaţi să revină la lucru. Cu toate acestea, şoferii spun că în cursul dimineţii au fost mai puţin poliţişti care să dirijeze traficul.

Prim-ministrul maltez Robert Abela a salutat faptul că poliţia îşi anchetează propriii membri.

'Aceasta confirmă că avem o forţă de poliţie funcţională. Dacă anchetele vor duce la inculparea unor persoane sau la luarea unor măsuri disciplinare, atunci aşa va fi', le-a declarat el reporterilor.

Malta, cea mai mică ţară membră a Uniunii Europene, a fost zguduită în ultimii ani de acuzaţii de corupţie endemică, nepotism şi nereguli financiare în rândul elitei atât politice, cât şi economice.

Robert Abela a fost învestit prim-ministru luna trecută după ce predecesorul său Joseph Muscat a demisionat din cauza modului în care a gestionat ancheta privind asasinarea jurnalistei de investigaţie Daphne Caruana Galizia.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mare e gradina....Maltei.....
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102