rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 14 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Malta: Premierul Muscat confirmă arestarea unui intermediar în cazul asasinării jurnalistei Daphne Caruana Galizia

Prim-ministrul maltez Joseph Muscat a confirmat marţi arestarea unui bărbat suspectat că a acţionat ca intermediar în cazul asasinării jurnalistei Daphne Caruana Galizia în octombrie 2017, transmite dpa.

Muscat a declarat că suspectul ar putea fi graţiat dacă va oferi informaţii ce vor conduce la inculparea celui care a orchestrat asasinatul care a şocat Malta şi a declanşat reacţii de condamnare în toată Europa.

Suspectul a fost arestat joi pentru spălare de bani, de poliţia malteză în colaborare cu Interpol, şi se află acum sub o securitate ''foarte strânsă'', le-a declarat Muscat jurnaliştilor, confirmând o informaţie difuzată puţin mai devreme de publicaţia Times of Malta.

Joseph Muscat a afirmat că a semnat o scrisoare prin care îi promite suspectului imunitatea în toate cazurile în care este implicat, dacă informaţiile pe care le va furniza anchetatorilor vor putea fi coroborate.

''Dacă persoana colaborează şi informaţia furnizată este suficientă pentru a-l inculpa pe 'creierul' acestei crime, va fi graţiată de preşedinte'', a afirmat şeful guvernului.

El a mai spus că se aşteaptă ca acest caz să fie finalizat în săptămânile următoare. ''Nu cred că este o chestiune de luni, dar nici nu cred că este vorba doar de câteva zile. Ar putea fi ceva între'' aceste două situaţii, a apreciat Muscat.

El a precizat că îşi asumă întreaga răspundere pentru decizia de a promite o graţiere.

Jurnalista de investigaţii Daphne Caruana Galizia, în vârstă de 53 de ani, care demascase numeroase cazuri de spălare de bani şi corupţie în Malta, a fost ucisă la 16 octombrie 2017 cu ajutorul unei încărcături explozive plasate sub automobilul său.

Trei bărbaţi au fost trimişi în judecată sub acuzaţia că au plantat şi detonat dispozitivul exploziv care a ucis-o pe jurnalistă, dar autorităţile nu au reuşit până acum să stabilească cine a ordonat asasinatul. AGERPRES

miercuri, 20 noiembrie 2019439
Comentarii
mai mult...Mapamond
14 iul 19:27MapamondNoul sistem de imigrare în Regatul Unit: de câte puncte este nevoie?

Regatul Unit a stabilit mai multe detalii ale sistemului de imigrare bazat pe un punctaj, anunţat în februarie....333

14 iul 00:00MapamondPutin îi transmite lui Erdogan nemulţumirea Rusiei faţă de transformarea bazilicii Sfânta Sofia în moschee429
14 iul 00:00MapamondŞefa diplomaţiei bulgare: Frontierele interne ale UE nu trebuie să fie reînchise375
14 iul 00:00MapamondRusia: Fostul jurnalist Ivan Safronov, consilier la Roskosmos, inculpat pentru trădare

Fostul jurnalist rus Ivan Safronov a fost inculpat luni pentru trădare, anunţă avocatul său, citat de Reuters și...326

14 iul 00:00MapamondCoronavirus: Justiţia spaniolă suspendă reintrarea în izolare a unei zone din Catalonia315
14 iul 00:00MapamondCoronavirus: Mexicul a devenit a patra ţară cu cel mai mare număr de decese342
14 iul 00:00MapamondCoronavirus: Alte aproape 60.000 de contaminări în 24 de ore în SUA

Statele Unite, ţara cea mai afectată de pandemia de coronavirus, au înregistrat duminică 59.747 de noi contaminări...300

14 iul 00:00MapamondFrancezul suspectat că a molestat sexual peste 300 de minore a murit în urma tentativei de sinucidere351
14 iul 00:00MapamondChina: Accidentul în care au murit 21 de persoane a fost provocat deliberat de şoferul autobuzului, anunţă poliţia326
14 iul 00:00MapamondSUA: Incendiu spectaculos la bordul unei nave militare în California

O explozie urmată de un incendiu spectaculos a rănit duminică cel puţin 21 de persoane la bordul unei nave militare...324

14 iul 00:00MapamondAmnesty: Multe guverne nu reuşesc să asigure protecţia adecvată pentru personalul medical în lupta împotriva COVID-19308
14 iul 19:08MapamondCoronavirus: Bulgaria redeschide cluburile de noapte869
Vremea
16.8°16.8° - 18.4° marţi, 14 iulie 2020
ConstanțaUmiditate: 63%
Vânt: 3.26 m/s
Presiune: 1016 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
14 iul 00:00SportFotbal - Reacția UEFA după decizia TAS în cazul Manchester City

"Respectăm principiile fair-play-ului financiar", a reacţionat UEFA după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de...551

14 iul 00:00SportRapidul are încă un patron: Un afacerist a preluat 48% din acţiuni

Omul de afaceri Liviu Goncea a preluat 48% din acţiunile clubului de fotbal FC Rapid din Liga a II-a, informează,...681

14 iul 00:00SportVictorie deosebit de importantă pentru CFR Cluj: a câștigat meciul cu Gaz Metan, scor 2-0, și este la un punct de liderul U Craiova

Formaţia CFR Cluj a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Gaz Metan Mediaş, în etapa a VI-a a...396

14 iul 00:00SportBaschet masculin: Dinamo Ştiinţa Bucureşti şi BCM U Argeş Piteşti au antrenori noi

Echipele masculine de baschet Dinamo Ştiinţa Bucureşti şi BCM U FC Argeş Piteşti au anunţat, luni, că au noi...359

Local
14 iul 00:00LocalInfrastructură pietonală și rutieră, în curs de reabilitare în mai multe zone din oraș

Intervențiile asupra zonei destinate circulației pietonilor progresează pe bulevardul Mamaia, tronsonul delimitat de...610

14 iul 00:00LocalITM Constanța, controale pe LITORAL

Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța în perioada 26.06.2020 – 01.09.2020 desfasoara ” Campania Națională...563

14 iul 16:59LocalAu pus în PERICOL circulația pe DRUMURILE PUBLICE

635

14 iul 00:00LocalZeci de autoturisme parcate pe ’dos’ ridicate de locali. Cât costă recuperarea

Primăria Constanța informează că polițiștii locali au fost ocupați în cursul săptămânii trecute, cu ridicarea...907

14 iul 22:11LocalBEȚI la VOLAN și MAȘINI FURATE, la CONSTANȚA!

Inconștiență la volan! Mai mulți șoferi au fost depistați la volan, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice sau...1496

14 iul 22:12LocalConstănțeni CONDAMNAȚI pentru PROXENETISM, TRAFIC de DROGURI și de MINORI

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat la data de 10 iulie a.c., un bărbat, de...4392

14 iul 16:59LocalTânăr condamnat pentru infracțiuni la regimul rutier

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, la data de 12 iulie...1358

14 iul 16:58LocalALARMANT! Peste 20 de accidente GRAVE, în numai 6 luni!

Polițiștii rutieri și cei de ordine publică au acționat, în perioada 10 – 12 iulie a.c., pe raza întregului...596

14 iul 16:58LocalPieton LOVIT de mașină în dreptul Liceului Internațional

815

Politică
Interviuri
8 iul 00:14InterviuriMihai Stanciu: ATENȚIE, metoda Accidentul a fost înlocuită cu metoda COVID-19! VIDEO

A îmbrăcat haina de procuror în anul 2012, atunci când a activat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța....3022

11 iun 00:17InterviuriBola, de la Apele Române: Malul lacului Tăbăcărie nu avea proprietar, dar s-a vândut din el! VIDEO

Bogdan Bola, șeful Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral, a oferit un interviu cotidianului Replica din...11040

25 mai 00:17InterviuriINTERVIU! Primarul Cristian Cârjaliu dă de pământ cu Guvernul Orban: Trebuie sancționată incompetența

4846

21 mai 00:06InterviuriVirginia Uzun: Eforie, lipsit de strălucire din cauza proastei gestionări a banilor VIDEO

Virginia Uzun a fost directorul Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) din cadrul Primăriei Constanţa timp de...6466

6 mai 00:26InterviuriPrefectul Niculescu: Din 605 carantinați la Constanța, 21 aveau Coronavirus! VIDEO

Prefectul George Niculescu, numit în funcție la finele lui 2019, a apucat vremuri greu încercate. Și ne referim la...4680

29 apr 00:26InterviuriProcurorul Teliceanu: dacă minți în adeverință, riști să te alegi cu ani grei de pușcărie! Video

5952

Monden
14 iul 00:00MondenA slăbit 45 de kilograme într-un an! Jessica Simpson poartă acum blugi mărimea 34

Este vorba despre Jessica Simpson, o artistă care s-a tot confruntat cu probleme de greutate în trecut, trecând de la...457

14 iul 00:00MondenTom Hanks petrece vacanţa în Grecia! E pe o insulă unde poți găsi cazare la 75 de lei pe noapte

Tom Hanks a fost în atenţia presei în fiecare zi începând cu luna martie, de când a dezvăluit că a fost infectat...468

14 iul 00:00MondenNepotul lui Elvis Presley a murit la vârsta de 27 de ani

401

Mapamond
14 iul 00:00MapamondCoronavirus: Alte aproape 60.000 de contaminări în 24 de ore în SUA

Statele Unite, ţara cea mai afectată de pandemia de coronavirus, au înregistrat duminică 59.747 de noi contaminări...300

14 iul 00:00MapamondFrancezul suspectat că a molestat sexual peste 300 de minore a murit în urma tentativei de sinucidere

Un francez în vârstă de 65 de ani, încarcerat de luna trecută la Jakarta pentru că ar fi abuzat sexual peste 300...351

14 iul 00:00MapamondChina: Accidentul în care au murit 21 de persoane a fost provocat deliberat de şoferul autobuzului, anunţă poliţia

326

14 iul 00:00MapamondSUA: Incendiu spectaculos la bordul unei nave militare în California

O explozie urmată de un incendiu spectaculos a rănit duminică cel puţin 21 de persoane la bordul unei nave militare...324

14 iul 00:00MapamondAmnesty: Multe guverne nu reuşesc să asigure protecţia adecvată pentru personalul medical în lupta împotriva COVID-19

Multe guverne nu reuşesc să asigure protecţia adecvată pentru angajaţii din sănătate aflaţi în prima linie în...308

14 iul 19:08MapamondCoronavirus: Bulgaria redeschide cluburile de noapte

869

Sănătate
14 iul 00:00SănătateBoala Lyme și ce pericole are mușcătura de căpușă

În sezonul cald, mușcătura de căpușă poate crea multe neplăceri, așa că este extrem de important să cunoaștem...335

14 iul 00:00SănătateDe ce este uleiul de peste benefic pentru sănătatea creierului

Uleiul de peste, care este disponibil sub formă unor suplimente nutritive, este considerat una dintre cele mai bune...342

14 iul 00:00SănătateCe efecte adverse pot avea antidepresivele, anxioliticele și stabilizatoarele de dispoziție

333

14 iul 18:25SănătateTotul despre anemie la adulți și la copii: cauze, simptome, tratament

Anemia este o problema frecvent întâlnită, atât la adulți, cât și la copii. Din acest articol aflăm informații...349

14 iul 18:16SănătatePancreatita cronică: cauze, simptome, tratament, diferența față de forma acută

Pancreatităa cronică reprezintă inflamația pancreasului, fiind o afecțiune care nu se vindecă și care nu se...369

14 iul 00:00SănătateNeurocisticercoza (infecție cu tenie): simptome, tratament și complicații

330

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT