REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.3° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.3° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Mamaia SA a cumpărat creanţa Telegondola

Mamaia SA a cumpărat creanţa Telegondola

Replica API 12 ianuarie 2014 | 00:00 215

SC Mamaia SA a aprobat, în şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor din data de 9 ianuarie, cumpărarea creanţei deţinută de Unicredit Ţiriac Bank la Telegondola SA.

Aflată în insolvenţă din ianuarie 2012, Telegondola Mamaia SRL va scăpa astfel de faliment cu ajutorul banilor publici ai Ministerului Economiei, care a preluat anul trecut toate activităţile şi structurile turistice ale Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. În paralel, Primăria Constanţa, care deţine 46,51% din părţile sociale ale telegondolei, poate răsufla uşurată, în condiţiile în care celălalt acţionar, Mamaia SA, care are pachetul majoritar de 53,49%, preia întreaga datorie de peste 1 milion de euro către Unicredit Ţiriac.

Mai amintim că, potrivit tabelului definitiv al creanţelor aprobat de Tribunalul Constanţa, SC Telegondola Mamaia SRL, societatea deţinută de stat prin Mamaia SA şi Municipiul Constanţa, are de înapoiat datorii în valoare totală de 6.602.625,86 lei. Dintre acestea, ponderea cea mai mare o are datoria către banca Unicredit Ţiriac, contractată în anul 2007, în valoare de 4.694.352,94 lei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218