REPLICA ONLINE CONSTANTA

25.5° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
25.5° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Mamaia, SUFOCATĂ de ALGE! VIDEO

Mamaia, SUFOCATĂ de ALGE! VIDEO

Replica API 10 iulie 2020 | 00:28 2484

Cantități impresionante de alge marine au invadat litoralul românesc! Covorul gros și verde de pe plaje creează disconfort turiștilor și localnicilor care vor să intre în apa mării, însă acesta este un fenomen natural care apare din cauza temperaturilor extrem de crescute. Reprezentanții ABADL (Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral) spun că fac, în această perioadă, muncă în zadar. Astfel, cei vechi spun că de mai bine de 10 ani nu au mai văzut o cantitate așa de mare de alge, adunate într-un timp atât de scurt.

Bogdan Bola: E clar, nici natura nu ține deloc cu noi

Conform declarațiilor lui Bogdan Bola, directorul ABADL, este o situație destul de grea dar se lucrează la remedierea ei: ”E clar, nici natura nu ține deloc cu noi (nu că ar avea de ce): dacă de dimineață malul litoralului în dreptul stațiunii Mamaia era curat aproape în totalitate, în doar câteva ore, schimbându-se direcția vântului, linia țărmului este efectiv înecată în alge aduse de curenți.

Și imaginați-vă că adâncimea acestui strat este de până la jumătate de metru. Oamenii care au îmbătrânit muncind la Apele Române îmi spun că un astfel de fenomen nu a mai avut loc de cel puțin 10 ani... Oricum ar fi, am discutat cu directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Constanța și vom avea în această seară toate echipele ABADL prezente pe plajă pentru a limita cât mai mult efectele acestui val de alge pe litoral. Însă, numărul mic de oameni care lucrează efectiv pe plajă, numărul insuficient de utilaje pe care le avem în acest moment, cât și lipsa unor mașini/ambarcațiuni specifice unei astfel de sarcini va îngreuna cu mult munca acestor oameni minunați.

Până acum algele erau doar în sudul litoralului

”Dacă până acum algele erau concentrate mai ales pe zona de sud, acum s-a umplut și pe zona de Mamaia. Noi am curățat ce era la mal, însă ce e în apă nu avem utilaje și acum sperăm să fie aduse la mal. Toate efectivele au fost pe plajă, însă nu avem destui oameni și utilaje pentru a putea face față. Mai grav este pe zona de sud Jupiter, Olimp dar și pe Năvodari și acum si Mamaia.” a declarat pentru ziarul Replica, Bogdan Bola, directorul ABADL.

Video:

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
algele ca algele dar sa vedeti invazie de ciori ce e pe litoral
3
0
Acum hai la lopata sa curatati plaja in fata sezlongurilor
8
1
Poluarea, implicit schimbarile climatice duc la asa ceva.Dar populatia si samsarii economici nu inteleg aceste lucruri.
8
1
Algele se hranesc cu ape cu rahati
10
0
la curatat. Sa puna mana pe lopata. Poate ca azi se va intreba de pe au pus un istoric parat la ape. Sau nu se vor intreba.
8
1

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369