Mână criminală?! Preot găsit carbonizat în propria casă
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul serii de luni, 24 ianuarie a.c., la ora 23:46, la un incendiu izbucnit la o casa pe strada Crizantemei din satul Petroșani, comuna Deleni.
(foto arhivă)
Din primele momente s-au deplasat spre locul solicitării 1 autospecială de stingere din punctul temporar de stingere Valea Dacilor, precum si 1 autospecială de stingere și 1 echipaj SMURD tip B din cadrul Gărzii 2 Chirnogeni.
Incendiul se manifesta generalizat, la o casă de aproximativ 200 mp. Din păcate, în interiorul casei a fost găsită o persoană de sex masculin, decedată, carbonizată. Intervenția s-a încheiat în jurul orei 04:35, cauza probabilă a incendiului fiind acțiunea intenționată.
Bărbatul era preot
Arhiepiscopia Tomisului a confirmat faptul că bărbatul era preot, ,,Da. Am aflat și noi cu stupoare și îndurerare de acest cumplit eveniment. Ne rugăm pentru sufletul părintelui adormit în acest tragic accident. Ne este foarte greu să credem că incendiul ar fi fost produs intenționat. Din datele noastre nu avea motive să facă așa ceva.Sperăm ca autoritățile să ne lămurească în scurt timp cine ar fi putut provoca incendiul.”, au transmis reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.
Preotul se numește Ștefan Banciu și avea 65 de ani.
UPDATE:
Se pare că incendiul a fost provocat, intenționat, chiar de către preot.
A.V.

Un trantor antivaccinist mai putin
sa fie sanatos ca pastarnacul
E mana pur oiului de Teodosie
asa a vrut sefu cel mare
Parca era voia celui de sus in orice? Sau religia este asa cum va convine?
Dumnezeu sa-l ierte . Sincere condoleante familiei
Numărul cetăţenilor ucraineni care au intrat în ţară sâmbătă a crescut cu peste 21% faţă de ziua precedentă,...303
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de duminică, 15 mai a.c., în...577
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină sâmbătă, 14 mai, la intersecția bulevardelor...814
Grigore Robert Nicolae, un cunoscut afacerist al sectorului 2 al capitalei, administrator și unic asociat al firmei...1263


ConstanțaUmiditate: 76%
Vânt: 1.64 m/s
Presiune: 1019 milibari

Formaţia CFR Cluj a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Universitatea Craiova,...207
Formaţia FC Floriana a câştigat Cupa Maltei, duminică seară, învingând în finală echipa Valletta, scor 2-1...145
Formaţia AC Milan, la care este legitimat Ciprian Tătăruşanu, a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu...130
FRF a anunţat, duminică, după disputarea ultimelor meciuri din play-off-ul Ligii 2 Casa Pariurilor, că la baraj...193


Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină sâmbătă, 14 mai, la intersecția bulevardelor...814
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în Mangalia, zona gării, acolo unde a avut loc un...881
Grigore Robert Nicolae, un cunoscut afacerist al sectorului 2 al capitalei, administrator și unic asociat al firmei...1263
Onel Marius Gabriel a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Sentința a...760
Încet încet se apropie anul electoral 2024 atunci când vom avea în ordine - alegeri europarlamentare, alegeri...410
Ambasada României la Kiev și-a reluat sâmbătă activitatea, a anunțat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. „Mă...396
România are la îndemână nu doar banii europeni care vin prin PNRR, programul creat special pentru a relansa economia...449
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat, vineri seară, că realitatea din momentul...421
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3393
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2218
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11323
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5007
Catalogul muzical al trupei rock britanice Pink Floyd face obiectul unor propuneri de cumpărare lansate de Warner Music...105
Britney Spears a anunţat sâmbătă că a pierdut sarcina printr-o postare pe Instagram alături de logodnicul său,...254
WRS a reuşit să se claseze pe locul 18 în finala Eurovision 2022, desfăşurată sâmbătă seara în Italia, la...1506
Ucraina este câştigătoarea Eurovision 2022. Kalush Orchestra, cu melodia "Stefania" . Piesa a luat cele mai multe...302
În Germania au fost înregistraţi până acum peste 700.000 de refugiaţi din Ucraina, arată date ale ministerului de...311
Șeful serviciilor de informații militare ucrainene Kyrylo Budanov a declarat că este în desfășurare o lovitură de...827
Serviciul secret ucrainean SBU a decretat, de la începutul războiului, interdicţie de intrare pentru 13 jurnalişti...358
Israelul a lansat vineri lovituri în centrul Siriei, făcând cinci morţi, printre care un civil, a informat agenţia...349
Specialiștii susțin că epidemia de COVID-19 din Coreea de Nord ar putea provoca o criză sanitară majoră. Virusul...125
Două persoane au fost confirmate cu variola maimuțelor, au confirmat autoritățile sanitare de la Londra, citate de...113
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat sâmbătă, la Oradea, că infecţia cu noul coronavirus se...273
Directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase din Cluj, Violeta Briciu, a declarat sâmbătă, la Predeal, că...417
Dumnezeu sal odihneasaca in pace